Cântărețul Dani Mocanu, reacție după cele șase luni de închisoare cu executare

 

Cântărețul de manele Dani Mocanu a contestat decizia Judecătoriei Piteşti prin intermediul căreia a fost condamnat la şase luni de închisoare cu executare (contopire). 

Ultima contestație a fost deăusă la instanță ieri, 13 mai 2021.

Drept urmare, dosarul va merge la instanța superioară. 

Dani Mocanu este acuzat că a lansat în aprilie 2019 un videoclip în care incita la ură împotriva femeilor.
 
Decizia oficială a Judecătoriei Piteşti
 
În baza art. 396 alin.1 şi 4 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul, M.D., la pedeapsa de 250 de zile amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de incitare la ura sau discriminare, faptă prevăzută de art. 369 C.pen., cuantumul unei zile amendă fiind de 60 lei , în total 15.000 de lei.
 
Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta, a fost comisă în timpul termenului de supraveghere stabilit prin S.P. nr.x Judecătoriei Piteşti, astfel cum a fost modificată prin D.P. nr. x a Curții de Apel Pitești. În baza art. 88 alin.(3) C.pen, revocă amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare, stabilită prin S.P. nr. x a Judecătoriei Piteşti, astfel cum a fost modificată prin D.P. nr. x a Curții de Apel Pitești, aplică inculpatului această pedeapsă şi dispune executarea ei.
 

În baza art. 88 alin. 3 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1. lit. d C.pen., contopeşte pedeapsa amenzii aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin S.P. x Judecătoriei Piteşt, astfel cum a fost modificată prin D.P. nr. x a Curții de Apel Pitești, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 6 luni, precum şi pedeapsa amenzii în întregime, în total o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare şi amenda în cuantum de 15.000 lei(250 de zile amendă).
 
În baza art. 88 alin. 3 C.pen, pedeapsa închisorii se va executa în stare de detenţie. În baza art. 45 alin. 1 şi alin. 5 C.pen. pe lângă pedeapsa rezultantă, se vor executa şi pedepsele complementare şi accesorii aplicate prin S.P. nr. x a Judecătoriei Piteşti, respectiv: - pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă complementară ce urmează a se executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului din pedeapsa închisorii, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei închisorii, sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. - pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 112 alin. 1, li. e C.pen. dispune confiscarea specială a echivalentului în lei de la data plăţii, a sumei de 34.136 de dolari americani.

 
În baza art. 404 alin. 4, lit. c C.proc.pen., menţine măsura popririi asiguratorii, astfel cum a fost instituită prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, din data de 11.11.2019, asupra conturilor bancare ale inculpatului, menţionate în ordonanţă.
 
În baza art. 25 alin. 3 teza finală C.proc. pen., obligă YouTube să retragă/înlăture videoclipul D.M. -C. (Official Video) Hit 2019, publicat pe platforma www.youtube.com., precum şi toate videoclipurile conexe.
 
În baza art.274 alin.1 C.proc. Pen. obligă inculpatul la plata sumei de 6000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 5000 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.04.2021.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cântărețul de manele Dani Mocanu, condamnat cu executare, în primă instanță. Apelul dosarului, amânat

01 Nov 2021 1329

Motivare! Cântărețul Dani Mocanu, condamnat! Instigare la ură și discriminare împotriva femeilor

14 Jul 2021 1931

Melodia Zilei Feli feat. Grasu XXL - Banii n-aduc fericirea

06 Jun 2020 2248

Jucători de la HC Dobrogea Sud, adversari în Italia, la turneul de calificare la Campionatul Mondial

19 Dec 2019 2091

DIICOT. Dani Mocanu, trimis în judecată pentru proxenetism

21 Mar 2018 3300

Dani Mocanu a lansat o melodie după eliberarea din arest. Câte vizualizări a adunat într-o singură zi pe Youtube (video)

16 Oct 2017 4258