Caporalul constănțean arestat pentru agresiune sexuală nu suportă detenția

  • Pe numele său, magistrații Judecătoriei Constanța au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
  • Caporalul a contestat mandatul, iar cuvântul final asupra arestării îl va avea Tribunalul Constanța.
  • Conform poliției, acesta „ar fi săvârșit acte de exhibiționism în public și ar fi atins o minoră în mai multe zone ale corpului“.

Militarul acuzat de exhibitionism, dar și că ar fi atins o copilă de opt ani pe o plajă din Constanța a contestat măsura arestării preventive pe care judecătorii au decis-o în cazul său.
 
Pe numele său, magistrații Judecătoriei Constanța au emis pe data de 4 septembrie mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta este cercetat, potrivit Codului penal și legislației în vigoare, pentru agresiune sexuală și ultraj contra bunelor moravuri.
În aceeași zi în care s-a emis mandatul pe numele său, caporalul a contestat măsura, astfel încât cazul va ajunge la Tribunal, instanță ce va avea ultimul cuvânt în privința cercetării sale în stare de arest preventiv.
 
Amintim că, în seara de 3 septembrie, UM 01375 Constanța a remis un comunicat de presă cu privire la acest caz.
 
Iată informațiile furnizate de unitatea militară constănțeană la momentul respectiv:
 
„U.M. 01375 Constanţa a fost înştiinţată de Secţia 1 din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa cu privire la încălcarea legii de către Cap. Marcovici Petrică-Remus. Militarul şi-a depus demisia, iar în data de 02.09.2020 a fost trecut în rezervă.
 
Militarul a fost angajat în sistem în data de 05.05.2008, cu gradul de soldat, iar în anul 2010 a fost avansat la gradul de caporal. Nu a participat la misiuni în teatrele de operaţii.
Militarul a fost evaluat psihologic în fiecare an, cu rezultate APT RSM (riscuri specifice serviciului militar) şi adaptat la condiţiile vieţii militare. Ultima evaluare psihologică a fost în anul 2019. Nu a prezentat comportamente dezadaptative în mediul militar“.
 
În continuare, redăm informațiile transmise oficial presei de către Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța legat de acest caz:

 
„La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 16.00,  polițiști din cadrul Secției 1 au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o plajă din municipiul Constanța, un bărbat, de 38 de ani, ar fi săvârșit acte de exhibiționism în public și ar fi atins o minoră în mai multe zone ale corpului. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală și ultraj contra bunelor moravuri“.
 

Așa cum am precizat, dosarul privind arestarea preventivă a suspectului urmează să fie înregistrat pe rolul Secției penale a Tribunalului Constanța, instanță care va decide asupra cercetării sale în arest sau în libertate.
 
Citește și:
 
Constanța. Caporalul prins pipăind copii pe plajă a fost trecut în rezervă. Avea 12 ani vechime în armată. Nu prezenta probleme de comportament

Constănțeanul suspectat de exhibitionism și acuzat că ar fi atins o minoră pe plajă era militar. Poziția UM 01375 Constanța

UPDATE - Suspectul, în Arestul Poliției:
Copilă de 7 ani, atinsă pe o plajă din Constanța, de un bărbat suspectat de exhibiționism (video)


Militar constănțean, arestat preventiv:
Acuzații de agresiune sexuală și ultraj contra bunelor moravuri

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un fost paramedic ar fi agresat sexual o femeie, într-o ambulanţă SMURD! Tribunalul Militar amână procesul

02 Mar 2024 879

Ar fi agresat sexual o pacientă în ambulanţa SMURD Fost paramedic trimis în judecată pentru agresiune sexuală! Începe procesul

29 Jan 2024 688

Paramedic, trimis în judecată pentru agresiune sexuală! Ar fi atins și masat sânii unei femei, într-o ambulanţă SMURD

05 Jan 2024 1271

Paramedic SMURD acuzat că ar fi agresat sexual o pacientă în drum spre spital

06 Aug 2023 966

Fost angajat al ISU Dobrogea, sub control judiciar!

15 Mar 2023 2664

Fost militar constănțean, menținut în arest la domiciliu!

26 Oct 2022 1483

Fost angajat al ISU Dobrogea, la psihiatru! Este acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale

04 Apr 2022 1883

Premieră negativă în istoria ISU Dobrogea!

16 Aug 2021 4650

Decizie definitivă în cazul angajatului ISU Dobrogea acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale

01 Jun 2021 1906

Ședință importantă, azi, la Curtea Militară! Este vizat Adrian Strătilă, angajatul ISU Dobrogea, acuzat de racolarea minorilor în scopuri sexuale

31 May 2021 3137

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7100

Un militar din Constanța a fost condamnat definitiv pentru agresiune sexuală

06 Apr 2021 3008

Victima, o minoră! Un fost militar din Constanța, condamnat pentru agresiune sexuală, nemulțumit de pedeapsă

30 Jan 2021 1861

Un militar din Constanța a fost condamnat pentru agresiune sexuală. Victima, o minoră

14 Jan 2021 4364

Dosarul militarului constănțean acuzat de agresiune sexuală, bun de judecat

05 Jan 2021 1556