Care este suma stabilită Cazul morții lui Andrei, în vârstă de 13 ani, din Mangalia. Judecătorii au pus sechestru pe bunurile familiei inculpatului

 
  • Andrei a fost bătut pe data de 01 februarie 2020.  La data de 12 martie a intervenit decesul minorului.
 
Tribunalul Constanța a dispus instituirea sechestrului asigurător în dosarul dosarul privind moartea lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia! Măsura sechestrului asigurător vizează bunurile mobile şi imobile deținute de părinţii inculpatului minor, (15 ani, tot din Mangalia) în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, până la concurenţa valorii probabile a acesteia, astfel cum a fost estimată în cererea de constituire de parte civilă – 230.000 euro. Noul termen a fost stabilit pentru data de 26 octombrie 2021.
 
Amintim că recent, tribunalul a menţinut măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat, urmând a fi verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei până la data de 14 august 2021.
 
Dosarul se află în atenția completului de judecată prezidat de Mihaela Vlăşceanu, de la Tribunalul Constanţa.
 
Până în prezent au fost acordate 21 de termene.
  
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță ce va lua o hotărâre definitivă.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
 
În actul de sesizare a instanței, procurorii arată că, la data de 01 februarie 2020, la ora 15.00, organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizate prin serviciul 112 că o persoană se află căzută pe strada 1 Decembrie 1918 din Mangalia.
 
Un echipaj al poliției s-a deplasat la fața locului unde au identifica o persoană de sex masculin, în persoana victimei, Andrei, întinsă pe jos în timp ce o altă persoană îi făcea un masaj cardiac. La locul în care se afla căzut Andrei a sosit un echipaj medical care a preluat victima și transportat-o la spital în Mangalia și în final a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

 
Tot la fața locului a fost identificat și Daniel, de 15 ani, care a declarat organelor de poliție că el a lovit victima, pe fondul unor discuții. În urma cercetărilor, procurorii au stabilit că între inculpatul minor și persoana vătămată minoră a exista o stare tensionată preexistentă ce a pornit inițial de la o fată.
 

În rechizitoriu se mai arată că cei doi au purtat discuții telefonice, și, anterior datei de 01 februarie, au existat mesaje de provocare fără însă a se petrece vreun eveniment concret.
 
La data de 01 februarie, inculpatul a mers la mers la sala de forță, împreună cu doi prieteni, unde au stat aproximativ 20 de minute.
 
Anchetatorii mai arată că pentru a lămuri situația tensionată, inculpatul, care fusese la sala de forță, s-ar fi deplasat împreună cu prietenii săi prin Mangalia pentru a-l identifica pe Andrei.
 
În jurul orelor 13.30, în timp ce se aflau pe bulevardul 1 Decembrie din Mangalia, în dreptul Băncii Comerciale Române, inculpatul l-a observat pe Andrei, care sosise dintr-o excursie, și a traversat strada către acesta.
 
Procurorii mai susțin că ancheta lor că victima s-a întors și l-a văzut pe inculpat îndreptându-se spre el, însă contrar spuselor inculpatului, nu ar fi luat poziție de bătaie.
 
Mai mult chiar, în urma vizualizării imaginilor video surprinde de camerele de supraveghere din zonă, rezultă, conform rechizitoriului, că victima era chiar relaxată, fără a se aștepta ca între cei doi să existe vreun episod de violență fizică,
ceea ce duce la concluzia că Andrei ar fi fost luat prin surprindere de loviturile primite.
 
Inculpatul i-ar fi aplicat victimei lovituri puternice cu pumnii ceea ce a făcut victima să se dezechilibreze și să cadă. În cădere, inculpatul ar fi continuat să-l lovească cu pumnii și picioare, până când a rămas inconștientă la pământ.
 
Imediat persoanele prezente în zonă au intervenit inclusiv pentru acordarea primului ajutor victimei și au anunțat telefonic organele de poliție care s-au deplasat de urgență la fața locului unde l-au identificat și pe agresor.
 
Victima a fost dusă la spital. Ulterior, la data de 12 martie a intervenit decesul minorului.
  
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Fostul preot din Bistriţa Năsăud, condamnat pentru că ar fi omorât o minoră în Mamaia, cere zece milioane de euro despăgubiri
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii au luat o nouă decizie în dosarul privind moartea lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia

24 Sep 2021 2655

Anchetatorii nu au cadavrul persoanei dispărute Oficial! Un bărbat din Mangalia, arestat pentru o crimă aparent comisă în 2015

20 Aug 2021 1607

Judecătorii îl mențin în arest la domiciliu pe minorul, de 15 ani, din Mangalia, acuzat de moartea lui Andrei, de 13 ani

30 Jul 2021 1013

Dosarul privind moartea lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia, amânat! Autorul, menținut în arest la domiciliu

21 Jun 2021 1084

Dosarul morții lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia, a primit al 18-lea termen. Inculpatul, în arest la domiciliu din februarie 2020

20 May 2021 2577

Pronunțare în dosarul morții lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia. Decizia nu este definitivă

21 Apr 2021 1240

Minorul, de 15 ani, din Mangalia, acuzat de moartea lui Andrei, de 13 ani, menținut în arest la domiciliu

09 Feb 2021 799

Pronunțare amânată în dosarul morții lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia. Anunțul judecătorilor

16 Jan 2021 3234

Inculpatul, de sărbători, în arest la domiciliu! Ultima decizie a judecătorilor în dosarul morții lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia

19 Dec 2020 1998

Dosarul morții lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia. Începe audierea martorilor!

07 Nov 2020 3192

Judecătorii au decis libertatea tânărului acuzat de moartea lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia

09 Oct 2020 4143

Sentință definitivă în cazul unei crime în Mangalia!

06 Oct 2020 2616

Tribunalul Constanța, termen azi în dosarul privind moartea lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia

22 Sep 2020 1314

Crimă la Mangalia! Opt ani de închisoare și daune de aproape un sfert de milion de euro

26 Aug 2020 2860

Procesul privind moartea lui Andrei, de 13 ani, din Mangalia a început cu o amânare. Când a fost stabilit noul termen

21 Aug 2020 1158