Care sunt solicitările Peste 500 de jandarmi din Constanța au chemat în instanță M.A.I. Dosarul, din nou la Curtea de Apel

 
  • Aproximativ 580 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa „Mihail Kogălniceanu“ au chemat în instanță Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, dar și Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa „Mihail Kogălniceanu“.
  • Jandarmii au solcitat, printre altele, calcularea și acordarea soldei de funcție începând cu data de 01.02.2017 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma de 1450 lei stabilit prin HG nr. 1/2017, fără alte sporuri și adausuri. 
 
Dosarul în care peste 500 de jandarmi din Constanța care au chemat în instanță Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) a ajuns din nou în atenția judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța. Primul termen a fost stabilit pentru data de 10 martie 2021. 
 
Inițial, dosarul s-a aflat pe rolul Tribunalului Constanța, instanță care pe data de 08 octombrie 2019 a respins acțiunea jandarmilor.  Hotărârea a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, care, la data de 14 septembrie 2020, a respins definitiv acțiunea celor peste 500 de jandarmi constănțeni. 
 
În prezent, unul dintre jandarmi a formulat o contestație în anulare, în raport cu decizia Curții de Apel Constanța.  Primul termen a fost stabilit pentru data de 10 martie 2021. 
 

Solicitări 

 
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții au solicitat instanței, conform rolii.ro, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să dispună obligarea pârâților (Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa „Mihail Kogălniceanu“) la: a) calcularea și acordarea soldei de funcție începând cu data de 01.02.2017 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma de 1450 lei stabilit prin HG nr. 1/2017, fără alte sporuri și adausuri, b) calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu prin raportare la solda de funcție stabilită de 1450 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației și dobânda legală aferentă drepturilor bănești, începând cu data scadenței și până la data plății efective, c) calcularea și acordarea soldei de funcție începând cu data de 01.01 .2018 și pentru viitor prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma de 1900 lei stabilit prin HG nr. 846/2017, fără alte sporuri și adausuri, respectiv calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu prin raportare la solda de funcție stabilită de 1900 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației și dobânda legală aferentă drepturilor bănești, începând cu data scadenței și până la data plății efective și d) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
 

Apărări 

 
Pe când dosarul s-a aflat la Tribunalul Constanța, pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, legal citat a  formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție, netimbrarea acțiunii, lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții și inadmisibilitatea acțiunii în raport de neîndeplinirea procedurii prealabile conform art. 7 alin.1 din lg. 554/2004. 
 
De asemenea, pe fondul cauzei, Inspectoratul General al Jandarmeriei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
 
Ulterior, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
 
Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au învederat faptul că nu au calitatea de angajator al reclamanților, aceștia desfășurându-și activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, unitate cu personalitate juridică. Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța are calitatea de ordonator de credite, iar unitatea în cauză are personalitate juridică, pe cale de consecință fiind titulară de drepturi și obligații, putând sta în instanță în nume propriu.
 
Au mai arătat că având în vedere că O.U.G. nr. 99/2016 a fost adoptată și pentru reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice începând cu 1 ianuarie 2017, respectiv pentru perioada 1 ianuarie-28 februarie, rezultă că, din punct de vedere temporal, legiuitorul a stabilit ca politicile salariale să aibă o activitate limitată în timp, stabilind în mod expres menținerea impactului financiar pentru măsurile de salarizare la un nivel cunoscut și sustenabil.
 Principiile unui nou sistem de salarizare, adoptate  
 
Și IJJ Constanța a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată. Inspectoratul a arătat că „începând 01.01.2010, prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, au fost adoptate principiile unui nou sistem de salarizare, stabilindu-se caracterul unitar al acestui sistem, transformarea salariilor, a soldelor sau a indemnizațiilor lunare de încadrare în principalul element al câștigului salarial“, conform rolii.ro. 
 
Așa cum arătam și sus, acțiunea jandarmilor constănțeni a fost respinsă atât de Tribunalul Constanța, cât și de Curtea de Apel Constanța. 
 
Citește și: 
 
Penitenciarul Poarta Albă, chemat la judecată de mai mulți foști salariați. Decizia magistraților
 
Vești proaste pentru aproximativ 200 de polițiști care au dat în judecată IPJ Constanța!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 5.000 de sindicaliști din sănătate, așteptați luni la un amplu protest

10 Mar 2024 396

Premierul Marcel Ciolacu și șefa ÎCCJ au convenit ca restanţele salariale din Justiţie să fie plătite

14 Dec 2023 748

Vești bune! Guvernul adoptă Ordonanța de Urgență privind plata gărzii şi a voucherelor de vacanţă

31 Aug 2023 825

Știri justiție CSM – „Este dincolo de orice îndoială faptul că și magistraților trebuie să le fie recunoscut accesul neîngrădit la justiție“

29 Aug 2023 821

Promovată secretar, Fulvia Dinescu continuă procesul cu șeful ei, primarul Chițac pentru recuperarea unor drepturi salariale

25 Jan 2023 2240

Valentina Matea, prim-vicepresedintele Sindicatului ROPOL – „Se încheie un an dezamăgitor pentru polițiști“

01 Jan 2022 1952

Dosarul, la Constanța Sindicatul ROPOL a dat în judecată Ministerul Afacerilor Interne! Un important ordin, contestat

20 Nov 2021 2307

Drepturi salariale SPIT contestă victoria fostului director Carmen Aurelia Trentea Tatu

15 Nov 2021 2415

Important ordin al Ministerului Educației, contestat la Curtea de Apel. Ce vor dascălii din Constanța

10 Nov 2021 2620

La solicitarea judecătorilor din Constanța! Înalta Curte, decizie importanță! Sunt vizate drepturile salariale către personalul militar

16 Oct 2021 3376

Drăguț Encică, șef al Serviciului Control Activitate Comercială, din Poliţia Locală Constanța, case și datorii

12 Jul 2021 3645

Declarații de avere Hristian Ionuț Zelca- șef Biroul Siguranța Circulației Urbane și Parcări din Primăria Constanța (documente)

04 Jun 2021 4706

Pompier din Tulcea, trecut în rezervă din cauza tiroidei! Povestea a ajuns în instanță

03 Jun 2021 7133

Tergiversare. Primăria Constanța încearcă să obțină pe cale judecătorească suspendarea executării deciziei Tribunalului Constanța, în cazul Liviu Pătrașcu

24 May 2021 1691

Magistrații s-au pronunțat în dosarul în care un director din primăria Constanța și-a cerut drepturile salariale

06 May 2021 2248