Justitie

Caz fără precedent în Poliţia din Constanţa! Totul se va decide acum în instanţă

Ieri, la Tribunalul Constanţa a avut loc primul termen de judecată în dosarul în care un individ este acuzat de ultraj şi de tentativă de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit. Cel în cauză este suspectat că ar fi atacat un şef din Poliţia Constanţa, chiar în biroul acestuia. Procesul a fost amânat pentru luna viitoare.
 
În actul de sesizare a instanţei se arată că, la data de 18 aprilie, suspectul s-a prezentat, în vederea audierii sale în calitate de persoană vătămată, la Postul de Poliţie din Siliştea, judeţul Constanţa, însoţit de un alt cetăţean. Cei doi au fost introduşi în biroul şefului de post, unde se mai afla o femeie.
 
După ce le-a solicitat să stea pe câte un scaun, şeful de post a observat că suspectul avea în buzunarul vestei cu care era îmbrăcat un telefon mobil cu camera video orientată către înainte, cu care părea că filmează ceea ce se discută în birou. La acel moment, şeful de post i-a atras atenţia suspectului că nu are voie sau dreptul să filmeze, după care i-a solicitat să pună telefonul pe birou, urmând să-l recupereze la finele audierilor. Suspectul a refuzat să facă acest lucru, însă a băgat telefonul într-un buzunar al pantalonilor. În secundele următoare, şeful de post s-a dezbrăcat de geaca de piele cu care era îmbrăcat şi s-a îndreptat către cuier, moment în care a împins uşa de acces, fără a o închide. În acel moment, suspectul a luat un creion metalic cu care şi-a aplicat rapid câteva lovituri în mâna dreaptă, provocându-şi astfel o rană deschisă care a sângerat. Ulterior, suspectul s-a dus glonţ către şeful de post, care se afla cu spatele către suspect, şi l-a lovit de două-trei ori în spate, în zona umărului drept, după care a frecat vârful creionului metalic de cămaşa uniformei cu care era îmbrăcat poliţistul, încercând astfel să-i provoace o rană deschisă. În actele magistraţilor se mai arată că, în timp ce îl lovea pe poliţist, suspectul ar fi strigat: „O să-ţi dau sângele meu şi ţie, să ai SIDA şi tu, să vezi cum e!“
 
Având în vedere boala de care suferă bărbatul, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a solicitat şi a obţinut ca suspectul să fie plasat în stare de arest la domiciliu, pentru o durată de 30 de zile, de la data de 4 mai la data de 2 iunie, inclusiv. Inculpatului i-a fost impusă obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte (…), jud. Constanţa - domiciliul mamei sale, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un şef din IPJ Constanţa, atacat în propriul birou. Condamnare definitivă

05 Nov 2018 624

Caz fără precedent în Poliţia din Constanţa! Judecătorii şi-au motivat decizia

06 Oct 2018 934

Caz fără precedent în Poliţia din Constanţa! A încercat să-i transmită unui şef din IPJ virusul HIV. Individul, condamnat cu suspendare

15 Aug 2018 1571

Un şef din Poliţia Constanţa, ultragiat în propriul birou. Atacatorul, sub control judiciar

03 Jul 2018 2122

Veste pentru bărbatul care a încercat să-i transmită unui poliţist din Constanţa virusul HIV

20 Jun 2018 3229

A încercat să-i transmită poliţistului virusul HIV Arest la domiciliu pentru un individ care a atacat un om al legii din Constanţa

29 May 2018 1470

Atac fără precedent în Poliţia din Constanţa! Ce s-a întâmplat este de-a dreptul şocant. Avem decizia procurorilor

22 May 2018 4372

Exclusiv! Un şef din Poliţia Constanţa, atacat în propriul birou „O să-ţi dau sângele meu şi ţie, să ai SIDA şi tu, să vezi cum e!“ (document)

09 May 2018 6884

Incident fără precedent în Poliţia din Constanţa!

05 May 2018 2820

Avem decizia judecătorilor în cazul poliţistului stropit cu sânge provenit de la un bărbat infectat cu H.I.V.

04 May 2018 1853

Caz şocant în judeţul Constanţa! Un poliţist, stropit cu sânge infectat HIV

04 May 2018 10617