Caz șocant la Tulcea! Dosarul a ajuns la Constanța (document)


 
  • În ciuda gravității faptei, cei doi inculpați au fost trimiși în judecată sub control judiciar, având printre obligații să nu părăsească limita teritorială a Municipiului Tulcea, decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorul de cameră preliminară ori instanţei de judecată și să nu se apropie la mai puțin de 100 de metri de persoana vătămată, care avea la momentul producerii faptelor 15 ani. 
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au fost investiți, ieri, 26 august 2021, să soluționeze un caz șocant instrumentat de procurorii din județul Constanța!
 
Pe scurt, prin rechizitoriul nr. 1375/P/2020 din 02 iulie 2020, procurorii din Tulcea au decis trimiterea în judecată a doi soți, din județul Tulcea, pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată.
 
În actul de sesizare a instanței se precizează, printre altele, că acte materiale au fost comise de cei doi inculpați în perioada 12 – 16 aprilie 2020.
 
Victima celor doi este chiar fiica femeii, copila având la momentul producerii faptelor 15 ani.
 
Restricții blânde pentru o asemenea infracțiune
 
În ciuda gravității faptei, cei doi inculpați au fost trimiși în judecată sub control judiciar, având printre obligații să nu părăsească limita teritorială a Municipiului Tulcea, decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorul de cameră preliminară ori instanţei de judecată și să nu se apropie la mai puțin de 100 de metri de persoana vătămată.  
 
În iulie 2020, judecătorii din Tulcea au menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpaţi.
 

„Dispune ca pe timpul derulării măsurii controlului judiciar inculpaţii să respecte următoarele obligaţii: 1. Să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară și la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați 2. Să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară , instanța de judecată și Poliția Municipiului Tulcea cu privire la schimbarea locuinței; 3. Să se prezinte la IPJ Tulcea — Birou Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemaţi; 4. Să nu se apropie la mai puțin de 100 de metri de persoana vătămată (...) şi să nu comunice cu aceasta şi cu martorul (...) pe nicio cale, direct sau indirect; 5. Să nu părăsească limita teritorială a Municipiului Tulcea, decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorul de cameră preliminară ori instanţei de judecată; 6. Să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme“, se mai arată în decizia judecătorilor.
 
Mai mult, inculpaților le-a fost atrasă atenția că în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

 
Controlul judiciar, încălcat 
 
Degeaba! În luna mai 2021, ca urmare a încălcării obligațiilor prevăzute de controlul judiciar, judecătorii din Tulcea i-au înlocui măsura controlului judiciar impusă inculpatului cu cea a arestului preventiv.
 
Condamnări
 
Recent, judecătorii din Tulcea au decis condamnarea femeii la trei ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată.
 
Magistrații au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de trei ani și șase luni.
 
Bărbatul, deținut în Penitenciarul Tulcea, a fost condamnat la pedeapsa de trei ani de închisoare în regim de detenție pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată.
 
5.000 lei daune morale
 
În continuare, magistrații au admis în parte acțiunea civilă exercitată de procuror în numele minorei (...) și au decis obligarea inculpatului către minoră la plata sumei de 5.000 lei reprezentând daune morale.
 
Condamnarea primei instanțe păoate fi citită integral accesând secțiunea Documente.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Un profesor de sport, din Tulcea, acuzat de acte sexuale cu elevele. S-a stabilit un nou termen în dosar
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Tânără acuzată că și-a expulzat conştient fătul în fosa septică! Începe procesul

12 Feb 2024 701

Caz șocant la Tulcea! Judecătorii au dictat aproape 20 de ani de închisoare

04 Jan 2024 1008

Caz șocant la Tulcea! Procurorii fac declarații oficiale

02 Oct 2023 936

Caz șocant la Tulcea! Totul s-a întâmplat la Gura Portiţei

30 Aug 2023 1122

Caz șocant, în Tulcea Cadavrul unei femei a fost scos din Lacul Ciuperca (video)

12 Jun 2020 2243

Accident şocant la o fabrică de mezeluri! Un angajat a rămas fără trei degete. Magistraţii din Constanţa închid dosarul

06 Dec 2016 3396