Cazul reabilitării Grădiniței Amicii, pe masa judecătorilor Tribunalului Constanța


 
  • Este vorba despre dosarul 32366/3/2020, în care UAT Municipiul Constanța a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
  • Inițial, cazul s-a aflat în atenția Tribunalului București, însă judecătorii din Capitală au declinat dosarul, apreciind că, de fapt, competența de soluționare a litigiului ar fi a Tribunalului Constanța.
  • La baza procesului se află proiectul privind „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit Amicii, Constanța“.
 
Pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul 32366/3/2020, în care UAT Municipiul Constanța a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
 
La baza procesului se află proiectul privind „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit Amicii, Constanța“.
 
Inițial, cazul s-a aflat în atenția Tribunalului București, însă judecătorii din Capitală au declinat dosarul, apreciind că, de fapt, competența de soluționare a litigiului ar fi a Tribunalului Constanța.
 
În acest context, recent, pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrată cauza 32366/3/2020, în care părți sunt Unitatea Administrativ Teritorială Municipiului Constanța, în calitate de reclamant, iar pârâtul este Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – Direcția Generală Programul Operațional Regional.
 
Ce vrea Primăria Constanța
 
Obiectul dosarului este reprezentat de „anulare act administrativ Decizia 435/04.11.2020“.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, potrivit Hotărârii nr. 3380/2021 a Tribunalului București, citată pe Jurindex, „prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.11.2020, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 435 din 04.11.2020 privind soluționarea contestației formulate de către UAT Municipiul Constanța înregistrată la MLPDA în 13.10.2020 privind proiectul (...) cu titlul «Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit Amicii, Constanța»“.
 

De asemenea, UAT Municipiul Constanța a cerut „anularea adresei de autorizare a Cererii de rambursare nr. 2 înregistrată la Primăria Municipiului Constanța sub nr. (...)/25.09.2020 și anularea Notei de neconformitate nr. SVAPCI (...)/03.09.2020 și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului la rambursarea întregii sume solicitate la rambursare prin Cererea de rambursare nr. 2“, conform www.rolii.ro.
 
Sesizarea Curții Constituționale

 
Tribunalul București a decis declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, dar și sesizarea Curții Constituționale.
 
„Instanța a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate cu privire art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ (Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului)“, potrivit www.rolii.ro.
 
Astfel, legat de neconstituționalitatea invocată de către judecători, din oficiu, a textului de lege menționat anterior, se arată în hotărârea citată că:
 
„Instanța consideră că textul criticat contravine dispozițiilor constituționale prevăzute în art. 1 alin. 3 și 5 (România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptate și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poprului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989 și sunt garantate; În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie), art. 21 alin. 3 (Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil) și art. 126 alin. 2 (Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege) din Constituția României“, potrivit Jurindex.
 
La Tribunalul Constanța, primul termen de judecată a fost fixat pentru data de 6 august 2021, de la ora 11.30.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanța.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Primăria Constanța a stabilit auditorul financiar pentru proiectul de reabilitare a Grădiniței Mugurel
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Concurs de eleganță și creativitate la Grădinița P.P. "Amicii" Constanța! Preșcolarii, invitați să-și exprime individualitatea prin intermediul modei (GALERIE FOTO)

06 Mar 2024 877

Se suplimentează banii pentru învățământul constănțean! Mai multe grădinițe vor fi reabilitate

27 May 2023 1071

Grădinița cu program prelungit “Amicii” din Constanța a fost modernizată (FOTO)

30 Mar 2023 1385

Editorial! Epopeea reabilitării unei grădinițe din Constanța! De la speranțe la nervi întinși la maximum

04 Feb 2023 1671

Precizări importante de la Primăria Constanța despre situația lucrărilor de la Grădinița cu Program Prelungit Amicii din Tomis Nord

03 Feb 2023 1397

Editorial! Prima vacanță din anul școlar 2022-2023, pentru prima dată pentru toți elevii

24 Oct 2022 1503

Cearta pe fondurile europene Procesul Primăriei Constanța care ajunge la Curtea Constituțională, dar și la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nimeni nu vrea să-l judece!

19 Aug 2021 2019

Primăria Constanța, la judecată cu Ministerul Dezvoltării pentru o grădiniță din oraș. A fost sesizată Curtea Constituțională!

08 Jun 2021 2147

A fost atribuit contractul. Cine va reabilita grădinița cu program prelungit AMICII din municipiul Constanța?

07 Apr 2021 3756

Au început licitațiile pentru modernizare și dotare a Grădiniței cu program prelungit ''AMICII'' din Constanța, un proiect pe fonduri europene

31 Aug 2020 2057

Comunicat de presă Lansare proiect „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit „AMICII“, Constanța“

31 Mar 2020 2152

Un nou contract pentru Holiday D'sign Consult SRL. Grădinița cu program prelungit „Amicii” va fi modernizată

24 Jan 2020 2097

Zi de sărbătoare la Grădinița cu Program Prelungit „Amicii” din Constanța. Ce surprize au fost pregătite (galerie foto)

18 May 2019 1897

Ziua Porţilor Deschise la Grădiniţa „Amicii”

16 May 2019 1982

Campania socială ”Săptămâna legumelor și a fructelor donate”, desfășurată la grădinița ”Amicii” din Constanța

22 Nov 2018 1850