Ce a declarat ministrul Justiției despre Sorin Strutinsky, Avraham Morgernstern și alte persoane condamnate


•    Predoiu a precizat că este optimist legat de faptul că Avraham Morgenstern „va păși din nou pe teritoriul României pentru a-și executa pedeapsa“

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a făcut seara trecută o serie de declarații, la Realitatea Plus, legate de persoanele condamnate și date în urmărire de către statul român. Printre acestea, ministrul s-a referit și la situația afaceristului constănțean Sorin Strutinsky, recent condamnt la zece ani și opt luni de detenție, dar și a lui Daniel Dragomir.

Legat de aceste două cazuri concrete, Predoiu a afirmat, citat de presa centrală: „Referitor la cele două persoane menționate (Sorin Strutinsky și Daniel Dragomir), au fost condamnate, deci au fost identificate, anchetate, inculpate și condamnate, deci Justiția și-a făcut datoria, cel puțin în cazul celor două persoane. Acum, aplicarea unei pedepse se face pe conformare voluntară, adică, în mod normal, cel care a fost în fața Justiției și a primit o decizie de condamnare ar trebui măcar atâta lucru să facă, să accepte verdictul și să accepte pedeapsa și s-o execute“.

Totodată, ministrul a făcut precizări și despre situația altor persoane condamnate și căutate de autorități, printre care și afaceristul Avraham Morgenstern, apropiat al fostului primar Radu Mazăre:
„Ceea ce am voie să comunic, potrivit legii, începem cu domnul Morgenstern, este localizat în Brazilia, în fond, cererea de extrădare a fost admisă de instanțele braziliene, se află acum într-o procedură de recurs la Curtea Supremă din Brazilia, nu vreau să anticipez un verdict, dar să spunem că sunt optimist, dat fiind că la fond a fost o soluție favorabilă și că la un moment dat, domnul Morgenstern va păși din nou pe teritoriul României pentru a-și executa pedeapsa“.

În continuare, ministrul a vorbit și despre alte persoane cu o situație juridică similară:
„Domnul Rizea - s-a făcut cerere de extrădare, din păcate, asta este situația în momentul acesta, Republica Moldova, nu-și extrădează cetățenii, dânsul are dublă cetățenie, dar noi am făcut o cerere de delegare a executării pedepsei în Republica Moldova, la care așteptăm răspuns, am făcut o invitație omologului pentru un tratat de extrădare între noi și Republica Moldova, pentru că nu există un astfel de tratat, dar nu am primit încă răspuns, deci și în cazul acesta Ministerul Justiției a făcut tot ce se putea. Despre Alina Bica, despre care spuneați că este localizată în Madrid, sincer nu aveam această informație, nu pot s-o comentez, trecem la Puiu Popoviciu, de asemenea, cererea de extrădare a fost admisă în fond și se află într-o formă de recurs, așteptăm rezultatul. Din experiența acumulată vă pot spune că sunt optimist, cooperarea judiciară își va face efectul”, a încheiat Cătălin Predoiu.

Sursa foto: Facebook.com - Cătălin Predoiu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cătălin Predoiu „ Decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, dar sunt convins că procesul este ireversibil”

31 Mar 2024 387

Ministrul Cătălin Predoiu îi felicită pe polițiștii care au depistat peste 5 milioane de comprimate cu droguri în Portul Constanța

12 Feb 2024 573

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului „Am fost și rămânem alături de poporul evreu și de statul Israel”

29 Jan 2024 537

Consiliul JAI Declarația ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu privind combaterea migrației ilegale la nivel național și european

28 Jan 2024 674

Ministrul Cătălin Predoiu „Lupta cu traficanții de droguri și crima organizată va rămâne o prioritate a Poliției Române în mandatul meu.

26 Jan 2024 698

Ministrul Cătălin Predoiu - „Drogurile sunt o amenințare la adresa securității naționale“ (VIDEO)

24 Jan 2024 6259

Cătălin Predoiu La 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, avem obligaţia de a apăra România de orice tip de atac îndreptat împotriva identităţii naţionale

24 Jan 2024 577

Premierul Ciolacu; întâlniri de lucru în contextul protestelor transportatorilor şi fermierilor

14 Jan 2024 851

Zeci de mijloace tehnice necesare misiunilor de salvare în dotarea IGSU, IGJR și Salvamont. Predoiu, prezent la eveniment (DOCUMENT)

12 Jan 2024 709

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu despre protestul transportatorilor „Forțele de ordine nu fac altceva decât să respecte legea”

11 Jan 2024 996

Cătălin Predoiu, despre Sea Schengen „Portul Constanța devine mult mai atractiv”

05 Jan 2024 797

Ministrul Cătălin Predoiu „2023 a fost și anul în care am văzut pacea devenind, în Europa, mai fragilă ca oricând“

31 Dec 2023 756

Ministrul Cătălin Predoiu „Asigur toţi cetăţenii că forţele MAI lucrează şi în aceste zile de sărbătoare“ (VIDEO)

23 Dec 2023 795

Cătălin Predoiu, declarații la evenimentul de recepționare a 15 autospeciale de stingere intrate în dotarea ISU (VIDEO)

18 Dec 2023 882

Cătălin Predoiu, la inaugurarea noilor puncte de lucru ale Direcției pentru Imigrări București și Serviciului pentru Imigrări Ilfov

08 Dec 2023 966