Ce a obţinut Sindicatul Naţional al Poliţiştilor Salariul de bază şi sporurile poliţiştilor din Constanţa, în atenţia Curţii de Apel

Curtea de Apel Constanţa urmează să stabilească zilele acestea primul termen în apelul dosarului în care Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI - Biroul Teritorial al IPJ Constanţa a obţinut o victorie importantă în instanţă!
 
Potrivit portalului instanţelor de judecată, pe data de 25 octombrie 2018, Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de către SNPPC Constanţa, în numele şi pentru membrii de sindicat (aproximativ 25 de persoane în prezenta cauză), în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Medicală a MAI şi Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu „Dr. Nicolae Kretzulescu“.
 
Pe cale de consecinţă, instanţa a obligat pârâţii la recalcularea salariului de bază şi a sporurilor de care beneficiază fiecare dintre reclamanţi, la nivelul maxim al acestor drepturi salariale acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, începând cu data de 9 aprilie 2015 şi pentru viitor, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, funcţie de vechime, specialitate sau studii.
 
Mai mult decât atât, pârâţii Direcţia Medicală a MAI şi Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu „Dr. Nicolae Kretzulescu“ au fost obligaţi la plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi salariale dintre sumele primite de către reclamanţi şi sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 9 aprilie 2018, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente, până la data plăţii efective.
 
Nemulţumiţi, oficialii Centrului Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu „Dr. Nicolae Kretzulescu“ au contestat decizia Tribunalului Constanţa din data de 25 octombrie 2018 în dosarul 3826/118/2018. Contestaţia va fi soluţionată de magistraţii Curţii de Apel Constanţa, însă până în prezent nu a fost stabilit primul termen.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ion Coman, președintele SNAP Constanța „Polițiștii merg acasă la toți bolnavii de Covid. Nu primim nicio recompensă, precum doctorii, lucrătorii din prefecturi sau angajații DSP“

18 Jan 2021 4545

Preşedintele SNAP detaliază Aproximativ 160 de poliţişti din Constanţa, la judecată cu IPJ pentru obţinerea salarizării la nivel maxim

11 Jan 2020 10138

Victorie importantă pentru Sindicatul Naţional al Poliţiştilor, contestată în instanţă. Vizate - sporurile şi salariul de bază

28 Jan 2019 9985

Venituri mai mari pentru poliţişti. MAI a anunţat ce sporuri se vor majora!

06 Jan 2018 2123

Comunicat al Ministerului Afacerilor Interne Din februarie 2018, aproape 30.000 de polițiști vor beneficia de majorări salariale

05 Jan 2018 4316

Ce spune ministrul Olguța Vasilescu despre creşterea salariilor poliţiştilor

24 Mar 2017 6163