Justitie

Ce mesaj a trimis președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu ocazia Zilei Justiției

  • „Sunt convinsă că atât societatea românească, în general, cât și sistemul judiciar au resursele de seriozitate, pregătire și ingeniozitate necesare pentru a depăși această situație atipică“.

Corina Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Justiției. Șefa Curții Supreme susține că se fac eforturi „pentru a face justiția să evolueze și sperăm să redobândim treptat încrederea și aprecierea lor la cote comparabile celor din țările cu sisteme constituționale și judiciare consolidate“.  

Redăm în continuare mesajul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție a României

„Cunoaștem probabil cel mai dificil an pentru societatea românească și pentru sistemul judiciar din istoria recentă a României. Momentele dificile sunt însă uneori lecția cea mai bună pentru a învăța să ne autodepășim și să reușim să facem mai mult și mai bine. Sunt convinsă că atât societatea românească, în general, cât și sistemul judiciar au resursele de seriozitate, pregătire și ingeniozitate necesare pentru a depăși această situație atipică.

Într-un an plin de provocări privind independența și echilibrul sistemului judiciar, în special în ceea ce privește statutul judecătorilor, doresc să le mulțumesc colegilor mei de la Înalta Curte de Casație și Justiție care îmi oferă zi după zi cel mai bun argument pentru a susține poziția sistemului judiciar și locul puterii judecătorești în arhitectura constituțională a României – conduita și înalta lor pregătire profesională sunt garanția cea mai solidă a independenței și prestigiului instanței supreme a României.

De asemenea, le transmit tuturor colegilor noștri judecători, de la celelalte instanțe judecătorești, aprecierea și susținerea Înaltei Curți și îi asigur că vom continua să facem tot ceea ce este posibil pentru a asigura, alături și împreună cu ei, un sistem judiciar independent și tot mai eficient.

 Colaboratorilor noștri procurori, avocați, notari publici, executori judecătorești, consilieri juridici le transmit că suntem pe deplin conștienți că actul de justiție este o muncă de echipă. În fiecare cauză în parte, fiecare actor judiciar are rolul său bine determinat, dar la nivel de sistem profesiile și rolurile noastre sunt compatibile și interdependente. Îmi exprim convingerea că vom găsi totdeauna echilibrul și calea spre conlucrare.

Le mulțumesc în mod public grefierilor, personalului IT și tuturor categoriilor de personal auxiliar care constituie coloana vertebrală a sistemului judiciar. Rolul judecătorilor nu ar putea fi niciodată îndeplinit fără susținerea lor permanentă și indispensabilă.

Cetățenilor care apelează la serviciul public al justiției doresc să le transmit aprecierea noastră pentru răbdarea de care dau dovadă în ceea ce privește aspectele mai puțin reușite ale modului de funcționare a sistemului judiciar și să îi asigur că le înțelegem nemulțumirile. I-am lăsat la urmă pentru că sunt cei mai importanți, rațiunea de a fi a unui serviciu public nu poate să rezide în afara oamenilor pe care îi deservește. Facem tot ce este posibil pentru a face justiția să evolueze și sperăm să redobândim treptat încrederea și aprecierea lor la cote comparabile celor din țările cu sisteme constituționale și judiciare consolidate“.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mesajul ministrului Cătălin Predoiu „Anul 2021 va fi, inevitabil, un an de început al unor mari prefaceri în Justiție“

05 Jul 2020 635

5 iulie - Ziua Justiției. Mesajul președintelui CSM

05 Jul 2020 534

"Ziua Europenă a Justiției Civile" Manifestări de tipul ,,Uşilor Deschise”, organizate de Curtea de Apel Constanţa. Cine a participat la eveniment

25 Oct 2019 753

Preşedintele a transmis un mesaj Azi e Ziua Justiției, greu încercată în România

07 Jul 2019 686

Lia Savonea, preşedinte al CSM, mesaj cu ocazia Zilei Justiţiei

07 Jul 2019 615

Editorial Extrădat, Mazăre, util pentru PSD până în ultimă clipă!

18 May 2019 2202

Protest cu banderole al procurorilor de la Parchetul General față de ordonanța prin care se modifică legile justiției

25 Feb 2019 755

Procurorii Anticorupţie, anchetă de amploare în Portul Constanţa. Primele condamnări şi achitări

26 Jan 2019 2320

Sondaj de opinie Cine credeţi că va fi noul procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie?

27 Aug 2018 1209

Astăzi este Ziua Justiției. Ce mesaj a transmis cu această ocazie procurorul general al României, Augustin Lazăr

01 Jul 2018 827

Klaus Iohannis trimite legile justiţiei la CCR şi sesizează Comisia de la Veneţia

02 May 2018 1063

Românii ies în stradă în faţa Parlamentului! Protest împotriva modificărilor Legilor Justiţiei

06 Mar 2018 2047

Astăzi este Ziua Mondială a Justiţiei Sociale

20 Feb 2018 946

#citeşteDobrogea Justiţia românească în Dobrogea. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

20 Jan 2018 1342

Federaţia Sindicatelor din ANP Tudorel Toader, inca ministru al Justitiei, sare in apararea infractorilor, uitand de victimele acestora

10 Sep 2017 1636