Ce mesaj a trimis președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu ocazia Zilei Justiției

  • „Sunt convinsă că atât societatea românească, în general, cât și sistemul judiciar au resursele de seriozitate, pregătire și ingeniozitate necesare pentru a depăși această situație atipică“.

Corina Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Justiției. Șefa Curții Supreme susține că se fac eforturi „pentru a face justiția să evolueze și sperăm să redobândim treptat încrederea și aprecierea lor la cote comparabile celor din țările cu sisteme constituționale și judiciare consolidate“.  

Redăm în continuare mesajul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție a României

„Cunoaștem probabil cel mai dificil an pentru societatea românească și pentru sistemul judiciar din istoria recentă a României. Momentele dificile sunt însă uneori lecția cea mai bună pentru a învăța să ne autodepășim și să reușim să facem mai mult și mai bine. Sunt convinsă că atât societatea românească, în general, cât și sistemul judiciar au resursele de seriozitate, pregătire și ingeniozitate necesare pentru a depăși această situație atipică.

Într-un an plin de provocări privind independența și echilibrul sistemului judiciar, în special în ceea ce privește statutul judecătorilor, doresc să le mulțumesc colegilor mei de la Înalta Curte de Casație și Justiție care îmi oferă zi după zi cel mai bun argument pentru a susține poziția sistemului judiciar și locul puterii judecătorești în arhitectura constituțională a României – conduita și înalta lor pregătire profesională sunt garanția cea mai solidă a independenței și prestigiului instanței supreme a României.

De asemenea, le transmit tuturor colegilor noștri judecători, de la celelalte instanțe judecătorești, aprecierea și susținerea Înaltei Curți și îi asigur că vom continua să facem tot ceea ce este posibil pentru a asigura, alături și împreună cu ei, un sistem judiciar independent și tot mai eficient.

 Colaboratorilor noștri procurori, avocați, notari publici, executori judecătorești, consilieri juridici le transmit că suntem pe deplin conștienți că actul de justiție este o muncă de echipă. În fiecare cauză în parte, fiecare actor judiciar are rolul său bine determinat, dar la nivel de sistem profesiile și rolurile noastre sunt compatibile și interdependente. Îmi exprim convingerea că vom găsi totdeauna echilibrul și calea spre conlucrare.

Le mulțumesc în mod public grefierilor, personalului IT și tuturor categoriilor de personal auxiliar care constituie coloana vertebrală a sistemului judiciar. Rolul judecătorilor nu ar putea fi niciodată îndeplinit fără susținerea lor permanentă și indispensabilă.

Cetățenilor care apelează la serviciul public al justiției doresc să le transmit aprecierea noastră pentru răbdarea de care dau dovadă în ceea ce privește aspectele mai puțin reușite ale modului de funcționare a sistemului judiciar și să îi asigur că le înțelegem nemulțumirile. I-am lăsat la urmă pentru că sunt cei mai importanți, rațiunea de a fi a unui serviciu public nu poate să rezide în afara oamenilor pe care îi deservește. Facem tot ce este posibil pentru a face justiția să evolueze și sperăm să redobândim treptat încrederea și aprecierea lor la cote comparabile celor din țările cu sisteme constituționale și judiciare consolidate“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Averea deputatului Stelian Ion, fost candidat la Primăria Constanța și fost ministru al Justiției (DOCUMENTE)

10 Sep 2023 1525

Ministerul Afacerilor Externe sărbătorește Ziua Internațională a Justiției Penale. Ce altă realizare a mai fost celebrată

17 Jul 2023 690

Mesajul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție cu ocazia Zilei Justiției 2023

02 Jul 2023 878

Astăzi se sărbătoreşte Ziua Justiţiei. Mesajul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

03 Jul 2022 782

Nicolae Ciucă, de Ziua Justiției „Provocarea este să aducem cât mai aproape perspectiva finalizării procesului de monitorizare a României prin MCV“

03 Jul 2022 1363

ZIUA LIVE. Stelian Ion, despre legile siguranței naționale „Deteriorează grav democrația. Alegerile devin de formă”! (VIDEO)

10 Jun 2022 1522

ZIUA LIVE. USR „SRI vrea să obțină o putere similară cu Securitatea lui Ceaușescu"

09 Jun 2022 1583

ZIUA LIVE. Propunerile USR pentru pachetul legilor securității naționale

08 Jun 2022 1595

25 aprilie. Ziua Justiției Militare

25 Apr 2022 1212

Mesaj dur al fostului ministru al Justiției, Stelian Ion de Ziua Națională – „ România, poate nu vei scăpa definitiv de lichele și infractori, dar ai alături de tine o armată de oameni onești”!

02 Dec 2021 2824

ZIUA LIVE. Ce cazuri se judecau la Mangalia în urmă cu mai bine de un secol

28 Oct 2021 2060

ZIUA LIVE. Despre istoria justiției din Dobrogea

26 Oct 2021 2121

25 octombrie 2021 - Ziua Europeană a Justiţiei Civile!

25 Oct 2021 1280

ZIUA LIVE. Stelian Ion, fostul ministru al Justiției -„Nu am simțit mare susținere din partea președintelui Iohannis”

08 Oct 2021 2299

Florin Cîțu, de Ziua Justiției „Fără o justiție independentă nu poate exista democrație liberală consolidată“

04 Jul 2021 1268