Ce răspuns așteaptă ÎPS Teodosie de la judecători azi, de Sfântul Nicolae! Bilanțul proceselor arhiepiscopului cu polițiștii din Constanța

  • Până în prezent, ÎPS Teodosie a câștigat două dintre cele cinci procese, pe unul l-a pierdut, iar în alte două așteaptă verdictul instanței.
Zi importantă astăzi, 6 decembrie 2022, la Judecătoria Constanța, unde se așteaptă pronunțarea într-unul dintre dosarele deschise de către ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, polițiștilor din Constanța.
 
În total, cinci dosare au fost deschise la instanța civilă, în fiecare dintre acestea arhiepiscopul, pe numele laic Teodosie Petrescu, contestând amenzile primite de la polițiști pe motiv că nu ar fi respectat măsura carantinării în timpul pandemiei Covid-19, la întoarcerea din străinătate.
 
Până în prezent, ÎPS Teodosie a câștigat două dintre cele cinci procese, pe unul l-a pierdut, iar în alte două așteaptă verdictul instanței.
 
Niciuna dintre hotărâri nu este însă definitivă, iar primul dintre dosarele câștigate de către Arhiepiscopul Tomisului a ajuns deja pe rolul Tribunalului Constanța, unde se așteaptă stabilirea datei primei înfățișări în apel.
 
Ce au spus judecătorii
 
De altfel, în motivările hotărârilor prin care ÎPS Teodosie a câștigat două dintre procese, judecătorii au arătat, printre altele, că „petentul nu se putea conforma unei măsuri pe care nu o cunoștea“, astfel că „în mod nejustificat a fost sancționat contravențional“.
 
Mai precis, judecătorii au spus că „în condițiile în care, potrivit dovezii prezentate de către petent, decizia de confirmare a carantinării emisă de către Direcţia de Sănătate Publică București la data de 20.01.2022 i-a fost comunicată prin poșta electronică la data de 24.01.2022, ora 12:52, rezultă că la data de 24.01.2022, ora 08.30, petentul nu se putea conforma unei măsuri pe care nu o cunoștea, astfel că în mod nejustificat a fost sancționat contravenţional“.
 
Pe de altă parte, în motivarea hotărârii pronunțate în procesul pierdut de ÎPS Teodosie, judecătorii au arătat că „petentul (nr., ÎPS Teodosie) nu se poate apăra invocând necunoașterea legii, iar, dacă s-ar admite ca fiind corect raționamentul expus de acesta potrivit căruia obligația de a se izola la domiciliu exista numai de la momentul comunicării deciziei de confirmare a carantinării, această măsură nu și-ar mai putea atinge scopul de prevenţie câtă vreme exista posibilitatea ca virusul să se afle în perioada de incubație, perioada dintre expunerea la virus și debutul simptomelor fiind estimată pentru o durată între 1 și 14 zile, conform informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii, iar răspândirea acestuia să aibă loc în mod facil în perioada de timp între momentul intrării în țară și momentul comunicării deciziei de carantinare“.
 

Astăzi, 6 decembrie 2022, judecătorii Secției Civile sunt așteptați să se pronunțe în dosarul 5070/212/2022, cauză în care verdictul a fost amânat încă din data de 26 octombrie 2022.
 
Tot astăzi, 6 decembrie 2022, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae, aceasta fiind una dintre sărbătorile mari ale creștinătății.

 
Orice decizie vor lua azi judecătorii, ea va putea fi atacată în apel, la Tribunalul Constanța.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Judecătoria Constanța, răspuns-surpriză în procesul deschis de ÎPS Teodosie Secției 3 Poliție
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul liturgic al IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

27 Mar 2024 460

Programul Liturgic al IPS Teodosie. Slujbe la Constanța și Suceava

25 Mar 2024 499

Sărbătoare mare pentru creștini! „La Buna Vestire a început legătura Cerului cu pământul“ (VIDEO)

25 Mar 2024 487

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1241

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 786

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1382

​Începutul Postului Mare și praznicul Bunei Vestiri Programul Arhiepiscopului Tomisului, în perioada 17-25 martie

16 Mar 2024 873

Mesajul Arhiepiscopului Tomisului, cu ocazia Sfinților Mucenici și comemorării luptătorilor anticomuniști din România

09 Mar 2024 565

ÎPS Teodosie, mesaj de Ziua Femeii - „Femeia ocupă un loc foarte important în societate“ (VIDEO)

08 Mar 2024 548

Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 6-9 martie 2024

05 Mar 2024 527

Clarificare referitoare la comunicarea mediatică a Patriarhiei Române cu privire la sancțiunea cu dojană sinodală scrisă a Arhiepiscopului Tomisului

01 Mar 2024 549

Mesajul lui ÎPS Teodosie pentru credincioșii care l-au susținut (VIDEO)

01 Mar 2024 1058

ÎPS Teodosie nu face niciun comentariu asupra deciziei Sfântului Sinod, ci se pregătește de Postul Mare(FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1382

Oficial de la Patriarhia Română ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sancționat cu dojană sinodală scrisă

29 Feb 2024 1113

Surse Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, atenţionat verbal de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Român

29 Feb 2024 778