Ce revendică urmașii aristocratului George baron de Löwendal în județul Constanța. Acuzații de subevaluare


Ancorată în prezentul imediat, cu tehnologie de ultimă oră la îndemâna oricui, cu evenimente transmise în direct pe rețelele de socializare și câte și mai câte, Constanța își aduce aminte, ocazional, de originile sale aristocratice, de lumea veche, de povești cu baroni și moșii, ca odinioară.
Un astfel de caz a ajuns în prezent pe rolul Tribunalului Constanța, unde judecătorii sunt chemați să împartă dreptatea în procesul deschis de urmașii pictorului George baron de Löwendal (de asemenea, actor, balerin, scenograf, )legat de proprietățile pe care o parte din familia sa extinsă le deținea în județ.
Mai exact, este vorba despre dosarul înregistrat sub numărul 20896/3/2019, aflat inițial pe rolul instanțelor bucureștene și ulterior transmis Tribunalului Constanța. Părți în procesul civil sunt Ioana Lucia Harca și Ariadna Ruxandra Löwendal-Dănilă (nepoata artistului, fiica Irinei Dall, dar și președinte al Fundației Löwendal), în calitate de reclamant și, de partea opusă, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Trebuie făcută de la bun început precizarea că proprietatea din județul Constanța ce face obiectul dosarului este moștenire din partea soțului primei fiice a artistului, Lydia Löwendal-Papae, arhitectul Radu Mihai Papae.
 

Moșia Techirghiol


Concret, proprietatea în discuție se află în Eforie Nord, fiind vorba despre „Lotul D din Planul Canara al Moșiei Techirghiol, proprietatea Eforia Spitalelor Civile“, după cum se arată în actele de la instanță.
Dosarul din 2019 reprezintă, de fapt, o continuare a acțiunii inițiale în instanță, deschisă încă din anul 2009, când cele două moștenitoare s-au judecat inițial cu municipalitatea din Eforie pentru imobilul în discuție și au obținut în instanță obligarea acesteia la acordarea de despăgubiri, terenul neputând fi restituit în natură.
În noul dosar, potrivit Jurindex, cele două moștenitoare au formulat contestație împotriva deciziei de compensare emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în legătură cu proprietatea din Eforie. Astfel, acestea au solicitat „să se dispună modificarea decizie atacate si stabilirea unui număr de puncte corespunzător pentru imobilul reprezentat de Lotul D din Planul Canara al Moșiei Techirgiol, proprietatea Eforia Spitalelor Civile, situat în Eforie Nord, jud. Constanța“, conform www.rolii.ro.
În continuare se arată că „pârâta în mod eronat a încadrat imobilul menționat într-o altă categorie de folosință, fapt ce a condus la subevaluarea acestuia“.
 

Terenul, greșit încadrat ca fiind agricol


Au argumentat moștenitoarele pictorului George Löwendal că „imobilul situat în Eforie Nord se regăsește în Ghidul privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare oe anul 2013 în orașul Eforie Nord – secțiunea terenuri în zona A. În această zonă valoarea terenului liber este de 100 euro/mp, terenul ocupat de construcții este 85 euro și terenul agricol este 70 euro“. Totodată, acestea au adăugat că „în mod greșit pârâta (nr. Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor) a încadrat terenul ca fiind agricol, în loc de «curți construcții», cum ar fi fost legal“.
În replică, reprezentanții Comisiei au cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată și au argumentat că, prin aplicarea Grilei Notariale aferentă anului 2013, a rezultat valoarea de 50.750 euro, „terenul în suprafață de 725 mp fiind evaluat ca fiind agricol la valoarea de 70 euro/mp“.
Așa cum am menționat anterior, dosarul din 2019 a fost înregistrat inițial pe rolul Tribunalului București, însă judecătorii din Capitală au decis declinarea competenței în favoarea Tribunalului Constanța.
Primul termen de judecată la Constanța fusese stabilit pentru data de 17 martie însă, pe fondul epidemiei de Coronavirus din România, termenul a fost preschimbat din oficiu la data de 19 mai.


Citește și:

Un descendent al familiei Bragadiru revendică un imobil din Constanţa şi cere în instanţă anularea unei dispoziţii a primarului Decebal Făgădău

Averea familiei Sturdza de la Constanţa:
Proces al moştenitorilor principesei Marina Sturdza cu Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa

Cum a murit prinţul Cantacuzino. Se judeca pentru moştenirea din Constanţa cu Primăria. Ce s-a întâmplat cu dosarul

Retrocedări cu iz de epocă:
Ce a revendicat moştenitorul prinţului Ştirbey la Constanţa. Ce a primit

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3631

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3718

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 841

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 641

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3640

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 663

ANAR, victorie uriașă la Tribunalul Constanța! Apele Române recâștigă un teren din Faleză Nord, intabulat de Primăria Constanța! Judecătorii radiază dreptul de proprietate al municipalității (MINUTA)

03 Apr 2024 3208

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 721

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 764

Tribunalul Constanța, despăgubiri dublate pe Legea 10 pentru o prăvălie cu beci de pe Șoseaua Mangaliei, preluată abuziv de comuniști!

24 Mar 2024 829

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 857

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 603

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 626

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 1018

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 533