Ce se întâmplă la City Park Mall?

Unul dintre primele și cele mai căutate malluri din Constanța, centrul comercial din parcul Tăbăcărie, a fost, serile trecute, scena unor imagini aproape desprinse din filmele de acțiune, dacă nu chiar de groază. O parte dintr-un plafon s-a prăbușit peste podeaua mallului, în timp ce acesta era deschis publicului și aglomerat, ca în fiecare seară. Din fericire, nu au existat victime. Însă acesta nu este primul incident care se produce în incinta City Park Mall.
 
Reprezentantul mallului, Corina Olteanu, a explicat că incidentul s-a produs pe fondul lucrărilor de reamenajare care se desfășoară pe timpul nopții în aripa veche a centrului, alături de un furnizor. Concret, se pare că o parte a lucrării nu a fost securizată. Ulterior, toate lucrările au fost verificate pentru prevenirea repetării unor astfel de accidente.
  
Așa cum precizam anterior, acesta nu este primul eveniment ce a dat naștere unor momente de panică. În urmă cu doar câteva seri, un incendiu a izbucnit într-unul dintre spațiile comerciale din mall. Din fericire, magazinul a luat foc după ora 22.00, când se termină programul, așa încât la momentul respectiv nu se aflau cumpărători în incinta centrului comercial. Flăcările au fost stinse rapid, nu au existat victime, cu excepția unuia dintre lucrătorii serviciului privat ce se ocupă cu securitatea la incendiu a mallului, care a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a rănit la mână cu un fier. De asemenea, un bărbat a ajutat la evacuarea rapidă a persoanelor din interior și a fumului, legând ușile de la intrare cu propria curea de la pantaloni. Focul izbucnise la unul dintre magazinele de la nivelul Lac al mallului, spațiul fiind distrus de flăcări.
 
Totuși, înaintea flăcărilor a fost ploaia cea care s-a „răfuit“ cu mallul din parcul Tăbăcărie. La sfârșitul lunii iulie, aripa nou construită a fost inundată în timpul unei ploi torențiale ce s-a abătut asupra Constanței. Imagini cu podelele inundate au fost afișate pe rețelele sociale la momentul respectiv, aparținându-le cumpărătorilor ce nu au ratat șansa unor fotografii inedite.
 
Dar despre momente cu adevărat generatoare de panică la City Park Mall putem vorbi amintindu-le pe cele din octombrie 2016, când clienții centrului comercial au fost evacuați imediat după ce s-a auzit o alarmă puternică. Ulterior, reprezentanții mallului au explicat că a avut loc verificarea sistemelor de siguranță, inclusiv testarea alarmei de evacuare. În cadrul exercițiului, nimeni nu a fost rănit, informații au fost transmise către cumpărători de către agenții de pază și personalul de la InfoDesk, iar activitatea a fost reluată în aproximativ zece minute.
 
Nu în ultimul rând, în februarie 2013, tavanul le dăduse din nou de furcă celor de la mall. De data acesta, o persoană a sunat la 112, potrivit relatărilor presei din perioada respectivă, anunțând că s-a prăbușit o parte din plafonul unui magazin cu articole sportive din incinta centrului comercial. Și cu această ocazie, reprezentanții City Park Mall au declarat că nu au fost victime.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.