Ce spune primarul de la 23 August despre Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia



„Da, este adevărat că fiul meu este în dosar, dar nu este adevărat că ar fi încheiat vreun acord de recunoaștere cu DNA“, aceasta este declarația lui Mugurel Mitrana, primarul comunei 23 August, în legătură cu Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia, instrumentat de procurorii DNA Suceava.

Primarul a explicat legat de fiul său că „faptul că a recunoscut este una, dar că ar fi încheiat acordul este cu totul altceva - aceasta este o informație falsă“.

Primarul a mai spus că procurorii consideră că fiul său ar fi dat bani pentru a primi un certificat fals de vaccinare.

Totodată, Mugurel Mitrana a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că „o să ne și judecăm, dacă este nevoie“, explicând că a fost, de asemenea, audiat în dosar.

„Mă bucur că nu au făcut copiii mei vaccinul, îmi pare rău că l-am făcut eu! Îi felicit pe toți cei care nu au făcut vaccinul“, a mai spus primarul.

Facem precizarea că surse judiciare au declarat, de asemenea, pentru ZIUA de Constanța, că la momentul redactării știrii nu era încheiat niciun acord de recunoaștere.

De asemenea, pe Portalul Instanțelor de Judecată nu este înregistrat la momentul redactării știrii niciun dosar vizându-l pe Ștefan Mitrana, fiul primarului Mugurel Mitrana.

Amintim, conform DNA, „cauza (nr., denumită generic Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia) are ca obiect investigarea modalității în care peste 100 de persoane majoritatea din județele Suceava și Constanța ar fi obținut certificatul digital european Covid fără să se fi vaccinat“.

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vaccinări false la Mangalia, acuză anticorupția Suspectul a bătut palma cu DNA, Tribunalul a amânat verdictul! (DOCUMENT)

16 Jan 2023 1003

Prima condamnare în Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia! Ce sentință au dictat judecătorii (MINUTA)

19 Dec 2022 1162

DNA acuză - „Mai multe cadre medicale au acționat în mod concertat!“ Ce verdict se așteaptă azi, la Tribunalul Constanța (DOCUMENT)

19 Dec 2022 1518

CNSCBT Zeci de mii de cazuri de infecții respiratorii, raportate în ultima săptămână

09 Dec 2022 1188

Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia. Se așteaptă un prim verdict. Anticorupția a propus o pedeapsă cu suspendare

29 Nov 2022 942

Judecătorii au amânat analizarea acordului de recunoaștere a vinovăției desprins din Dosarul vaccinărilor false din Mangalia

26 Nov 2022 1053

Vaccinări false, la Constanța! „Pacienți“ și o asistentă medicală, condamnați

25 Nov 2022 1590

Ce a decis azi Tribunalul Constanța legat de Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia

10 Nov 2022 1029

Vaccinări false la Mangalia, spune Direcția Națională Anticorupție! Ce decizie se așteaptă azi de la Tribunalul Constanța

10 Nov 2022 1112

Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia. Hotărârea Tribunalului Constanța!

08 Nov 2022 1091

Dosarul vaccinărilor false, la Mangalia! Mișcare surpriză la DNA

03 Nov 2022 1715

Hotărâre de Guvern privind raportarea în Registrul Electronic Național de Vaccinări

18 May 2022 999

Câte persoane s-au vaccinat anti-COVID în săptămâna 2 - 8 mai

09 May 2022 1053

Detalii exclusive! Flagrant delict la Corbu Doi medici de familie din județul Constanța, reținuți pentru luare de mită și fals informatic

12 Apr 2022 22457

INSP Câte persoane s-au vaccinat anti-COVID în săptămâna 14 - 20 martie

21 Mar 2022 967