Cei mai duri dintre „duri“ Cine are cea mai mare pedeapsă dintre toți constănțenii aflați pe „lista neagră“ a Poliției

  • Pe data de 26 ianuarie 2021, 26 de persoane din Constanța ori stabilite aici erau date în urmărire națională de către polițiști.
  • Pe „lista neagră“ se mai află persoane condamnate la zece ani de închisoare pentru trafic de persoane, persoane condamnate pentru înșelăciune, fugă de la locul accidentului, ori trafic de stupefiante.
  • Dintre constănțenii căutați de poliție, cea mai mare pedeapsă o are de executat, potrivit datelor oficiale, omul de afaceri Sorin Struytinsky, fiind vorba despre 10 ani și opt luni de detenție.
  • Mai este de menționat că, printre persoanele căutate de oamenii legii s-a mai aflat și Dragoș Săvulescu, condamnat definitiv în Dosarul Retrocedărilor din Constanța la cinci ani de detenție. Acesta s-a predat în Italia, în ianuarie 2020.
  • De asemenea, și omul de afaceri Elan Schwartzenberg a fost căutat de autorități. În cursul anului trecut, Tribunalul București a încetat procesul penal față de acesta, după împlinirea termenului de prescripție.
Până la data de 26 ianuarie 2021, aproape 30 de persoane din Constanța se află pe „lista neagră“ a autorităților, fiind date în urmărire națională de către Poliția Română.
 
Dintre constănțenii căutați de poliție, cea mai mare pedeapsă o are de executat, potrivit datelor oficiale, omul de afaceri Sorin Struytinsky, fiind vorba despre 10 ani și opt luni de detenție.
 
Totodată, pe „lista neagră“ se mai află persoane condamnate la zece ani de închisoare pentru trafic de persoane, persoane condamnate pentru înșelăciune, fugă de la locul accidentului, ori trafic de stupefiante.
 

10 ani și 8 luni, cea mai mare pedeapsă

 
Cap de afiș este afaceristul Sorin Gabriel Strutinsky. În data de 6 iulie 2020, acesta a fost condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea de zece ani și opt luni.


Din datele oficiale afișate pe site-ul Poliției Naționale, se arată că Strutinsky Gabriel Sorin este născut în Botoșani și este domiciliat în Constanța, județul Constanța. Este căutat în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru „trafic de influență și luare și dare de mită“.
 
Potrivit detaliilor oferite de Poliție, este „condamnat la 10 ani și 8 luni pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată, fals în înscriuri sub semnătură privată, spălare a banilor în formă continuată, conform mandatului de executare  cu nr. 1310 emis la data de 06.07.2020 de către Tribunalul Constanța“.
 
Ar mai fi de menționat că, printre persoanele căutate de oamenii legii s-a mai aflat și Dragoș Săvulescu, condamnat definitiv în Dosarul Retrocedărilor din Constanța la cinci ani de detenție. Acesta s-a predat în Italia, în ianuarie 2020.
 
Totodată, și omul de afaceri Elan Schwartzenberg a fost căutat de autorități. În cursul anului trecut, Tribunalul București a încetat procesul penal față de acesta, după împlinirea termenului de prescripție

 

Mandat european de arestare

 
Lista persoanelor din Constanța căutate de poliție continuă cu Laurențiu Samu, născut în Topraisar și domiciliat în Urlați, județul Prahova. Potrivit poliției, acesta este căutat în baza unui mandat european de arestare, pentru furt. „Se sustrage executării mandatului european de arestare emis de autoritățile spaniole pentru comiterea infracțiunii de furt, comisă pe teritoriul acestui stat“, spun polițiștii.
 

Mustafa Omer, născut în Medgidia și domiciliat în Sectorul 4, este căutat în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea pentru infracțiuni la regimul stupefiantelor. „Tribunalul București – Secția I Penală a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2750 din 13.10.2020 împotriva numitului Mustafa Omer, CNP (...), condamnat la 1 an închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul stupefiantelor“.
 
Cristinel Constantin, născut în Ostrov și domiciliat în Călărași, este dat în urmărire națională în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea. „Inculpatul Constantin Cristinel are emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei închisorii având de executat o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, violență în familie și nerespectarea ordinului de protecție“, se arată în datele oficiale.
 
 

Furturi și conducere fără permis

 
Ionuț Alexandru Damian, din Năvodari, domiciliat în Ploiești, este căutat pentru furt. Acesta are emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. „Față de numitul Damian Ionuț, Judecătoria Buzău – Biroul Executări Penale a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 437/2020 din data de 10.09.2020, condamnat la o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat“, potrivit Poliției Române.
 
Gabriel Mușat, în vârstă de 26 de ani, născut în Constanța și domiciliat în Tufești, județul Brăila este căutat de autorități pentru furt. „Condamnat 1 an și 6 luni pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Semnalmente – 1,75 metri înălțime, constituție atletică, ochi căprui, ten măsliniu, păr negru“, se arată în informarea Poliției.
 
Petre Mihalache, născut în Constanța, în 1985 și domiciliat în Cozmești, județul Iași, este căutat pentru infracțiuni la regimul circulației. Potrivit Poliției Române, „în data de 22.06.2020, Judecătoria Cluj-Napoca a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea nr. 2222020 față de condamnatul Mihalache Petre, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere pentru nicio categorie. În sarcina condamnatului s-a reținut faptul că, în data de 10.07.2016, a condus un autoturism marca Citroen pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca. Semnalmente: 1,70 înălțime, 60 kg, ochi de culoare albaștri, păr de culoare șaten“.
 

Înșelăciune, proxenetism, infracțiuni economice

 
În continuare, pe lista neagră a Poliției Române se află constănțeanul Radu Adrian Stavrache, domiciliat în Ploiești, căutat pentru înșelăciune. Acesta, potrivit Poliției, „se sustrage executării MEPI nr. 85 din 05.06.2020 emis de Tribunalul Prahova prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru înșelăciune“.
 
Costel Raznatovschi, din Constanța, domiciliat în Mălăiești, județul Prahova, este căutat pentru infracțiuni economice. Potrivit autorităților, „se sustrage executării MEPI nr. 761 din data de 28.05.2020, emis de Tribunalul Constanța, având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani închisoare pentru comiterea de infracțiuni economice“.
 
Constănțeanul Florin Alin Sepes, domiciliat în Sectorul 2, se află pe lista urmăriților național pentru furt. „Împotriva numitului Sepes Florin Alin Judecătoria Sectorului 4 București a emis mandatul de executare a închisorii nr. 710/2020 din data de 27.05.2020, fiind condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat“, spun polițiștii.
 
Prima constănțeancă menționată în evidența poliției este Ramona Costache, domiciliată în Constanța. Aceasta este căutată pentru proxenetism. Potrivit anchetatorilor, este „condamnată la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, conform mandatului de executare cu nr.567/02.04.2020 emis de Tribunalul Constanța . Semnalmente: înălțime 1,60 m , ochi căprui, păr șaten , fir ondulat“.
 

Mită la directorul executiv

 
La rândul său, Elena Nițescu, născută în Constanța și domiciliată în Bacău, este căutată pentru „trafic de influență și luare și dare de mită“, spun polițiștii. „Este condamnată la pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, cumpărare de influență și dare de mită, constând în aceea că în perioada iulie-august 2014, prin intermediul numitelor CGE și CM, a oferit numitei VM, director executiv al unei instituții publice, suma de 800 lei, în scopul eliberării avizului anual pentru diferite specialități. -nu se dețin semnalmente“, potrivit Poliției Române.
 
Teodor Andrei Oprea, născut în Constanța, dar domiciliat în Pașcani, este și el pe lista persoanelor date în urmărire națională. „Prin Sentința Penală 608/09.05.2019 a Judecătoriei Constanța a fost condamnat cu măsura internării într-un centru educativ pe o perioadă de un an pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Semnalmente: 1,70 înălțime, ochi căprui, 70 kg, păr șaten“.
 
Marius Popa, din Medgidia, stabilit în Fetești, este căutat pentru furt. Potrivit Poliției Române, acesta este „condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Semnalmente: 1,78 m înălțime, 71 kg, ochii căprui, constituție atletică, ten deschis“.
 
Lista continuă cu Nicu Marian Jijie, născut în Constanța și stabilit în Sectorul 3. „Față de numitul Jijie Nicu Marian Judecătoria Constanța a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 628/11.06.2019, condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat“, spun polițiștii.
 

Substanțe psihoactive

 
Mădălin Alexandru, născut în Hârșova și domiciliat în Brăila, este căutat pentru infracțiuni la regimul stupefiantelor. Concret, conform autorităților, acesta este „condamnat 200 de zile de închisoare pentru comiterea infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Semnalmente: înălțime 170 cm., constituție atletică, ochi căprui, păr negru, prezintă tatuaje și cicatrici pe brațe“.
 
Constănțeanul Victor Ionuț Păun este domiciliat în Sectorul 4, iar în prezent este căutat de autorități pentru infracțiuni la regimul stupefiantelor. „Față de numitul Păun Victor – Ionuț, Tribunalul București a emis în data de 10.05.2018 mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2689 din data de 10.05.2018, fiind condamnat la 5 luni închisoare pentru comiterea de infracțiuni la regimul stupefiantelor“, se arată în datele oficiale.
 

Carduri și fugă de la locul accidentului

 
Lista Poliției Române continuă cu Cristian Coman (fost Chiriță). Potrivit polițiștilor, acesta este „condamnat la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunior de sprijinire a unui grup infracțional organizat, falsificare a instrumentelor de plată electronică în formă continuată, punere în circulație a instrumentelor de plată electronică, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces fără drept la un sistem informatic în formă continuată, conform mandatului de executare cu nr. 558/04.05.2018 emis de Tribunalul București - Sectia I Penală. Semnalmente: înălțime 1,70m, forma nasului - rectiliniu, ochii căprui; tuns zero, sprâncene arcuite, corpolenta atletică“.
 
Petre Ionescu, născut în Constanța și domiciliat în Sectorul 5, este căutat pentru infracțiuni la regimul circulației. „Împotriva acestuia Judecătoria Sectorului 2 București a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 257 din data de 23.03.2015, fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului“, potrivit polițiștilor.
 

10 ani pentru înșelăciune

 
Remus Cornel Cojocaru este căutat pentru înșelăciune. Acesta a fost „condamnat la 10 ani închisoare pentru înșelăciune, conform mandatului de executare cu nr. 163/2011/27.01.2015 emis de Tribunalul Constanța“.
 
În continuare, Sorin Stici, zis Motanul, a fost condamnat în 2013: „condamnat 5,6 ani pentru comiterea infracțiunilor de constituire grup infracțional organizat, introducere și modificare fără drept de date informatice și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, conform mandatului de executare cu nr.933 emis la data de 14.05.2013 de Tribunalul Constanța“.
 

Calu, condamnat la Brașov

 
Mariean Aurel Bădilă, zis Calu, născut în Cernavodă, a fost condamnat la Brașov. Potrivit Poliției Române, „în baza S.P. nr.190/S/08.06.2011 a fost emis MEPI 391/2011/29.11.2012, prin care inculpatul a fost condamnat la 8 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de apartanență la un grup infracțional structurat constituit în vederea săvârșirii infracțiunilor prin intermediul sistemelor informatice, falsificarea instrumentelor de plată electronice, tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și deținere de materiale pornografice cu minori intr-un mijloc de stocare a datelor informatice“.
 
Constănțeanul Alexandru Iustin Ganta s-a stabilit în Modelu și este căutat acum de polițiști pentru infracțiuni la regimul armelor. Acesta este „condamnat la 3 ani și 8 luni pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor Semnalmente: înălțime 1.70 m, greutate 70 kg, păr șaten drept, ochi albaștri, constituție atletică, ten deschis“.
 

10 ani pentru trafic de persoane

 
Cetățeanul moldovean Iulia Macovei, stabilită în Constanța, continuă lista Poliției Române. Aceasta a fost „condamnată la 10 ani închisoare pentru trafic de persoane conform mandatului de executare cu nr. 197/2006 emis la 05.12.2008 de Tribunalul Iași“, conform Poliției Române.
 
La rândul său, cetățeanul Carli Pierangelo, stabilit în Constanța, este căutat în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea pentru înșelăciune.
 
Lista constănțenilor căutați de poliție este închisă, momentan, de Lucian Mazilu, stabilit în Sectorul 4. Acesta este căutat în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea pentru evaziune fiscală.
 
Citește și:

28 de Most Wanted Galeria constănţenilor căutaţi de Interpol (galerie foto)

UPDATE. Omul de afaceri Sorin Strutinsky a fost condamnat definitiv la zece ani și opt luni de închisoare cu executare
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa, în faliment! Dosarul, amânat la tribunalul Constanța

25 Mar 2024 540

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 548

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1095

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 743

Firma deținută de Adriana Strutinsky, fosta soție a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, la judecată cu Protecția Consumatorilor. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Constanța

27 Jan 2024 995

Falimentul Telegraf Advertising SRL (fosta Conpress Construct) amânat pentru luna mai 2024

25 Jan 2024 892

Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

08 Jan 2024 645

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1426

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 1073

Justiție Constanța Dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky, amânat pentru la anul!

24 Nov 2023 761

Apropiat al foștilor conducători ai Constanței Sorin Strutinsky bagă în insolvență celebra companie KLD Services SRL!

23 Nov 2023 4674

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1348

Primăria Constanța a pierdut în procesul în care solicita aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris!

10 Oct 2023 1117

Primăria Constanța, la judecată cu inculpații din dosarul Polaris! Proces cu o miză de aproape 40 de milioane de euro. Pronunțarea, azi

08 Oct 2023 2591

Municipiul Constanta cere aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Judecătorii Curții de Apel, în pronunțare

29 Sep 2023 3148