Cerere de oprire a lucrărilor la Sala Polivalentă din Constanța. Procesul amânat

  • Zilele trecute, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, aflat la Constanța, a vizitat şantierul de la Sala Polivalentă, unde a primit asigurări cu termenul pentru finalizarea lucrărilor - iulie 2022 - va fi respectat.
 
Judecătorii din cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Constanța au analizat ieri cererea Asociaţiei Clubul Sportiv Metalul Constanţa prin intermediul căreia se solicită „anulare act administrativ - suspendare executare autorizaţie de demolare nr. 101/18.10.2019“ – în referire la Sala Polivalentă din Constanța.
 
În dosar (2113/118/2020) Asociaţia Clubul Sportiv Metalul Constanţa a chemat în instanță Primarul Municipiului Constanţa și Consiliul Local al Municipiului Constanţa, noul termen fiind stabilit pentru data de 01 martie 2021.
 
Zilele trecute, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, aflat la Constanța, a vizitat şantierul de la Sala Polivalentă, unde a primit asigurări cu termenul pentru finalizarea lucrărilor - iulie 2022 - va fi respectat.
 
Noua sală de sport va avea o capacitate de 5.000 de locuri (dintre care aproximativ 100 de locuri pentru persoanele cu dizabilități, 100 locuri pentru presă, 150 locuri VIP).
 
Totodată proiectul noii săli polivalente include și spații dedicate sportivilor (sală de antrenament, sală de forță, sală de fitness, vestiare, cabinete medicale), spații dedicate presei (studiouri pentru transmisii radio-tv), spații dedicate publicului (cafenele, alimentație publică, grupuri sanitare), dar și spații administrative.
Noua sală polivalentă va putea găzdui și evenimente culturale, conferințe, concerte sau festivaluri.
 
Așa cum am arătat și în edițiile anterioare, proprietarul clubului, omul de afaceri Valentin Surghie afirmă că “autorizația de demolare nr. 101 din data 18.10.2019 este un act ilegal, pentru că nu există nici un accident tehnic, calamitate naturală sau alt eveniment cu caracter excepțional care să justifice autorizația de desființare în regim de urgență a construcțiilor C1 și C2, clădiri care aparțin bazei sportive ACS Metalul Constanța. Primarul nu putea obține avizele necesare unei autorizații de desființare normale și legale cum procedează orice persoana fizică sau juridică din România și eliberat autorizație în regim de urgență, care se dovedește caz penal.
 
În HCL nr. 258/25.06.2019 s-a descris această intenție de expropriere, dar primarul a invocat faptul că nu va plăti exproprierea propusă chiar de el până când ACS Metalul Constanța nu dovedește ca este proprietar. Primarul a luat decizia de a nu finaliza exproprierea prin despăgubire, pretinzând ca ACS Metalul Constanța nu este proprietar pe clădirile C1 și C2, aparținând bazei sportive.
 

Citește și
 
Nici nu au început bine lucrările! Judecătorii analizează cererea de oprire a lucrărilor la Sala Polivalentă din Constanța!


LIVE
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, vizită la Cazinoul din Constanța


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Volei Set câștigat de CSM Constanța cu 38-36 în meciul cu SCM Zalău!

25 Jan 2024 921

În ce stadiu se află lucrările de la Sala Polivalentă din Constanța. Imagini din dronă (FOTOREPORTAJ+VIDEO)

02 Jan 2024 4848

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac despre stadiul proiectelor aflate în desfășurare în oraș (VIDEO)

12 Dec 2023 1271

UPDATE. CSM Constanța Pe podium! Micile sportive Adelina și Gabriela Petcu, surori, au moștenit pasiunea pentru haltere a tatălui lor (GALERIE FOTO)

22 Nov 2023 1116

Numeroase medalii cucerite de luptătorii de la CSM Constanța la competițiile naționale desfășurate la Tg. Mureș (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 981

Baschetbalistele de la CSM Constanța, victorie la Brașov, în Liga Națională (GALERIE FOTO)

30 Oct 2023 889

Tenis de masă CSM Constanța Elena Zaharia a câștigat Top 10 Europa. „Performanță de top, din nou la înălțime!“ (GALERIE FOTO)

02 Oct 2023 1269

Constanța va fi propusă să organizeze meciurile din faza grupelor Campionatului European la baschet

23 Mar 2023 1641

Municipiul Constanța solicită emiterea acordului de mediu pentru racordarea la utilități a Sălii Polivalente de pe Badea Cârțan

19 Jan 2023 1442

Ce proiecte derulează Compania Națională de Investiții în municipiul Constanța și care sunt termenele de finalizare?

02 Nov 2022 1814

Un SRL din Constanța a câștigat contractul pentru proiectarea utilităților la Sală Polivalentă de pe Badea Cârțan (DOCUMENTE)

19 Oct 2022 1815

19 medalii la Arad Trophy! Gimnastele de la Victoria Cumpăna, ultima verificare înainte de Naționale și Cupa României (GALERIE FOTO)

08 Oct 2022 1570

Gimnaste constănțene, medaliate la Naționale și la RomGym Trophy (GALERIE FOTO + DOCUMENTE)

06 Oct 2022 1715

Urmează racordarea la utilități a Sălii Polivalente de pe Badea Cârțan

16 Aug 2022 1501

Universitata Ovidius din Constanța, certificat de urbanism de la primărie. Ce vizează

14 Jun 2022 1721