Cererea de reabilitare a lui Costică Silion, fostul şef al Jandarmeriei, nu va fi judecată de Tribunalul Militar

Costică Silion, fostul şef al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a solicitat să fie reabilitat! Cererea a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Militar București, instanță care a trimis cauza spre soluționare Curţii Militare de Apel Bucureşti. Decizia nu este supusă căilor de atac și a fost luată în şedinţă secretă. 
 

Iată decizia judecătorilor  

 
„Admite excepţia de necompetenţă a Tribunalului Militar Bucureşti. În baza art.50 alin.1 C.pr.pen. declină competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare formulată de petentul Silion Costică în favoarea Curţii Militare de Apel Bucureşti, căreia i se trimite dosarul. Asupra cheltuielilor judiciare avansate de stat se va pronunţa, odată cu fondul, instanţa competentă. Conform art.50 alin.4 C.pr.pen. hotărârea nu este supusă căilor de atac. Examinată în şedinţă nepublică şi pronunţată în şedinţă publică“.
 
Costică Silion, fostul şef al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a fost trimis în judecată, în februarie 2013, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie de corupţie săvârşite de militari.
 
Silion a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, de fals intelectual, uz de fals şi omisiunea sesizării organelor judiciare. În cauză au fost trimise în jduecată și alte persoane.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
 
„În cursul lunii octombrie 2006, prin fraudă şi prin falsificarea unor documente depuse la dosarul de candidat, cu sprijinul inculpatului Rusu Dan-Ştefan, ofiţer în cadrul Biroului de Resurse Umane şi Pregătire Personal din UM 0260 Bucureşti, inculpatul Pânişoară Paul a susţinut examenul de admitere în corpul subofiţerilor şi a fost reîncadrat în I.G.J.R. - Baza de Administrare şi Deservire – UM 0260 Bucureşti. Pânişoară Paul nu avea dreptul de a participa la un astfel de concurs deoarece, în cursul anului 1997, fusese trecut în rezervă din poliţia română din motive disciplinare“.
 
„După reîncadrare, subofiţerul a fost menţinut în rândul cadrelor militare, în mod ilegal, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu. De asemenea, în luna octombrie 2008, prin fraudă şi prin falsificarea unor documente depuse la dosarul de candidat, inculpatului Pânişoară Paul i s-a întocmit, în fals, un dosar de participare la concursul pentru trecerea în corpul ofiţerilor, la care acesta nu avea dreptul de a participa. Înscrisurile falsificate şi depuse la dosarul de candidat au fost întocmite de inculpaţii Lixandru Ion, Mihai Traian şi Niţoi Mircea. În urma susţinerii acestui concurs, Pânişoară Paul a fost declarat admis în corpul ofiţerilor, în mod ilegal, ocupând astfel locul unei candidate ce s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 27.499 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite dar neîncasate şi daune morale“.
 
„După ce această situaţie a fost cunoscută de conducerea I.G.J.R. şi D.M.R.U., respectiv de inculpaţii Silion Costică, inspector general la I.G.J.R., Crânguş Ion, inspector general adjunct, Neculai Costică, director D.M.R.U. şi Chilibon Doru, şef al Serviciului de Recrutare, Încadrare şi Promovare Personal din D.M.R.U., aceştia nu au făcut niciun demers pentru sesizarea autorităţilor judiciare competente cu privire la neregulile constatate şi nici nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu pentru restabilirea legalităţii. Mai mult, aceştia au determinat un lucrător din compartimentul de specialitate să întocmească, în fals, documentaţia pe baza căreia ministrul de interne ar fi trebuit să emită ordinul pentru trecerea inculpatului Pânişoară Paul în corpul ofiţerilor. În instrumentarea acestei cauze, procurorii militari au colaborat cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie“, conform DNA.
 
Prin decizia penală nr. 22 din 10.02.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea lui Costică Silion la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 6 ani, ce constituie termen de încercare, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: uz de fals, omisiune a sesizării organelor judiciare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual. Decizia a fost definitivă.
 
Citește și:
 
Fostul şef al jandarmeriei, Costică Silion, condamnat la trei ani cu suspendare
 
Decret prezidenţial Ministerul Afacerilor Interne a încetat raporturile de serviciu cu chestorul Costică Silion
 
ŞOC în Jandarmerie DNA a trimis în judecată 9 inculpaţi
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Costică Silion, fostul şef al Jandarmeriei, vrea să fie reabilitat

25 Oct 2019 2371

Fostul şef al jandarmeriei, Costică Silion, condamnat la trei ani cu suspendare

12 Feb 2015 1721