Chestorul general de poliție Bogdan Despescu și Marcel Vela, fostul ministru de Interne, dați în judecată la Constanța. Pronunțare


 
Tribunalul Constanța s-a pronunțat în dosarul în care Gili Gabriel Pană, juristul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al judetului Constanța, i-a dat în judecată pe chestorul general de poliție Bogdan Despescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, și pe Ion Marcel Vela, fostul ministru al Afacerilor Interne.
 
Pe scurt, în prezenta cauză, s-a cerut obligarea pârâţilor la stabilirea şi acordarea sporului pentru titlu de specialist de clasă pentru ultimii trei ani.
 
Acțiunea promovată în instanță de Gili Gabriel Pană a fost respinsă în completul prezidat de magistratul Loredana Motoc, de la Tribunalul Constanța.
 
Oficial!:
 

Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Ministerul Afacerilor Interne, Despescu Bogdan şi Vela Ioan Marcel. Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Respinge cererea formulată de reclamantul Pană Gili Gabriel, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Despescu Bogdan și Vela Ioan Marcel, şi Inspectoratul General Pentru Situaţii De Urgenţă, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane ce nu au calitate procesual pasivă. Respinge cererea formulată de reclamantul Pană Gili Gabriel, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Militară 0434 Constanţa – I.S.U.J Constanța ca nefondată.

 
Decizia Tribunalului nu este definitivă.
 
Amintim că după înregistrarea dosarului pe rolul Curții de Apel Constanța, martie 2021, Gili Gabriel Pană, juristul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al judetului Constanța, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, următoarele:
 
„Solicit suspendare și anulare act administrativ. De fapt sunt trei ordine: unul al ministrului Vela (nr. Ion Marcel Vela, fostul ministru al Afacerilor Interne), unul al lui Bogdan Despescu (...) și unul al unității prin care mi-au fost sistate niște drepturi salariale. (...) Când cineva emite un act, omul respectiv – care face subiectul ordinului/actului administrativ are dreptul să-l atace. Doar că nici ministerul, nici ceilalți, nu au dorit să îmi răspundă măcar. Acum trebuie să-i lămurească judecătorul. Dacă am greșit eu sau dacă au făcut ei ceva ce trebuia să se abțină a face. (...) Putem să vorbim și despre niște prejudicii bănești pe care eu consider că o să le recuperez alături de daunele morale și materiale. Vorbim despre sporul de specialist de clasă pe ultimii trei ani de zile neacordat, 30% un spor tăiat în ultimele două luni din an, deși era o decizie care nu era executorie, cea atacată și la care nu mi-a fost răspuns la raport și un spor sistat începând cu luna decembrie dar l-au sistat prin luna februarie. Este dreptul fiecăruia de a-și susține interesele în instanță cum consideră de cuviință“, potrivit lui Gili Gabriel Pană.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Interviu exclusiv cu chestorul general de poliție Bogdan Despescu – „Cetățenii acestei țări și cetățenii Europei sunt în siguranță!“ (galerie foto+video)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În dotarea Poliţiei de Frontieră Române au intrat cinci mijloace de mobilitate terestră 4x4 cu termoviziune pentru teren dificil

20 Dec 2023 768

MAI Ședință de lucru la IPJ Constanța, cu prilejul schimbării conducerii instituției. Ce au declarat oficialii

10 Nov 2023 793

Conferință MAI Pachet de măsuri pentru combaterea traficului de droguri și siguranța rutieră

27 Sep 2023 998

Bogdan Despescu, MAI Poliţiştii care contribuie la mari capturi de droguri, ar putea primi bonificaţii (VIDEO)

27 Sep 2023 883

Cătălin Predoiu, la sediul IPJ Constanța- „Cer o nouă atitudine bazată pe responsabilitate, angajament şi loialitate din partea fiecărui poliţist“

01 Sep 2023 1201

Secrerarul de Stat, Bogdan Despescu Doi polițiști și un jandarm, răniți în exploziile de la Crevedia, externați din spital

27 Aug 2023 971

Întâlnirea lui Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, cu șefii Poliției Române! Iată ce au discutat

27 Jul 2023 1094

Ziua Poliţiei Române! 29 de polițiști din Constanța, înaintați în grad la excepțional! „Balul Poliţiştilor“, în Mamaia

25 Mar 2023 2120

LIVE VIDEO-TEXT Ministrul Lucian Bode. „Pentru prima dată la Constanța avem un dispecerat integrat în care își pot gestiona acțiunile și celelalte instituții“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Jun 2022 1459

LIVE VIDEO+TEXT ​Ministrul Afacerilor Interne și chestorul Despescu, prezenți la sediul IPJ Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Jun 2022 1997

Litoral 2022 Ministrul Afacerilor Interne și chestorul Despescu, vizită „fulger“ la Constanța

30 Jun 2022 1579

UPDATE. Lucian Nicolae Bode, ministrul Afacerilor Interne, și chestorul general de poliție Bogdan Despescu vin mâine la Constanța

29 Jun 2022 1334

„Am renunțat la gradul de colonel“ Fostul jurist al ISU „Dobrogea“ a dat în judecată ISU „Dobrogea“, după procesul intentat chestorului Despescu și lui Marcel Vela

02 Apr 2022 5959

Prim-ministrul Nicolae Ciucă, întrevedere de lucru cu Diane Schmitt, Coordonator european antitrafic pe tema combaterii traficului de persoane

30 Mar 2022 937

UPDATE. LIVE TEXT Cinci șalupe de mare viteză, pentru Garda de Coastă! Ministrul Bode, prezent la înmânarea pavilionului (GALERIE FOTO și VIDEO)

09 Feb 2022 3121