CJC îi cere lui Nicuşor Constantinescu 1.522.723 de lei. Judecata a fost suspendată

Ionela Diana Faur, magistrat al Secţiei I Civile din Tribunalul Constanţa, a suspendat judecata în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al CJC, a fost chemat la judecată chiar de către Consiliul Judeţean Constanţa.
 
Potrivit oficialilor CJC, procesul intentat de Judeţul Constanţa şi de Consiliul Judeţean Constanţa are ca bază recuperarea sumei de 1.522.723 de lei, reprezentând amenzi aplicate de diverse instanţe în mai multe dosare civile, unde Consiliul Judeţean Constanţa condus de Nicuşor Daniel Constantinescu s-a judecat cu omul de afaceri Marian Turbatu. De menţionat că dosarul privind recuperarea sumei mai sus precizate s-a constituit în urma unei recomandări (38/2015) a Curţii de Conturi.
 
Conform datelor oficiale, în prezenta cauză, instanţa a decis: „În baza art. 64, alin. 4 - Cod procedură civilă, constată suspendată de drept judecata prezentei cauze, până la soluţionarea apelului formulat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie“ (soluţia fiind pronunţată pe data de 19 decembrie 2016).
 
Precizăm că dosarul cauzei a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 20 iulie 2016, iar Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa sunt reclamanţi. Asta în timp ce Nicuşor Daniel Constantinescu este pârât.
 
Reamintim că Marian Turbatu este denunţător în dosarul în care Luisa Emanuela Dragomir, judecător al Tribunalului Bucureşti, l-a condamnat pe Nicuşor Daniel Constantinescu la şase ani de închisoare. Decizia nu este definitivă, ea fiind atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
 
În prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat la cinci ani de închisoare în procesul privind presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa. În alte două dosare, fostul şef al CJC a fost condamnat la şase şi la 15 ani de închisoare. Pedepsele nu sunt definitive.
 
Rechizitoriu DNA
Consiliul Judeţean Constanţa ar fi cheltuit ilegal aproape 12 milioane de lei pentru cadastrarea judeţului (document)


Rechizitoriu

Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa


Rechizitoriu

Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)


Rechizitoriu
Elicopterul prăbuşit în Siutghiol, cumpărat din fonduri publice, folosit de CJC în alte scopuri decât cele pentru care a fost achiziționat (document)


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu alături de alte 18 persoane (document)


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti (partea 1)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1285

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 675

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 924

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 836

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 842

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1114

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1484

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1678

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 931

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1440

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1530

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 1011

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 853

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1363

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1083