19 Dec, 2019 00:00
1203
Cecilia ZAGONEANU
Procesul în care
Consiliul Judeţean Constanţa încearcă să dizolve o asociaţie care nu a funcţionat niciodată, respectiv
Tomis Turism, a fost amânat pentru anul viitor. După ce Judecătoria Constanţa a respins cererea CJC de dizolvare a asociaţiei, a venit rândul magistraţilor de la Tribunal să decidă care va fi soarta acesteia. Cazul va fi pus în discuţie la data de 28 ianuarie 2020, după o primă amânare.
După cum arătam şi în ediţiile anterioare ale cotidianului, în cererea înaintată iniţial instanţei, reprezentanţii Consiliului Judeţean arătau că asociaţia Tomis Turism nu a funcţionat niciodată şi că ceilalţi membri ai săi nici nu mai există ca entităţi juridice.
Asociaţia Tomis Turism a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2000, pe vremea când preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa era democratul
Stelian Duţu. Asociaţi ai Tomis Turism erau, la vremea respectivă, Autoritatea Naţională pentru Turism, Oficiul de Promovare a Turismului şi Oficiul de Autorizare şi Control. Între timp, însă, de la înfiinţare şi până în prezent, Asociaţia nu a funcţionat efectiv niciodată, potrivit CJC. Mai mult, în afară de CJC, asociaţii iniţiali nici nu mai există ca entităţi juridice, spun reprezentanţii Consiliului Judeţean.
Cu toate acestea, magistraţii Judecătoriei Constanţa au decis respingerea solicitării CJC de a se dizolva Tomis Turism. Iar asta, pentru că reprezentanţii CJC nu ar fi făcut dovada convocării oficiale a fiecăruia dintre membrii fondatori şi nici dovada că aceştia ar fi refuzat să participe la convocare în vederea dizolvării.
Dat fiind răspunsul negativ primit de la Judecătorie, Consiliul Judeţean Constanţa a atacat decizia la Tribunalul Constanţa, unde cazul se va relua la începutul anului viitor.
Citeşte şi:
CJC cere în instanţă dizolvarea Tomis Turism. Ce au stabilit judecătorii
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: