Justitie

CJC, un nou dosar împotriva lui Nicuşor Constantinescu! Se cer banii înapoi pentru proiectele „Caravana Estivală“ şi „Rechizite şcolare pentru copii“


Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost obligat de Tribunalul Constanţa să achite fostei instituţii pe care a condus-o suma de aproximativ 630.000 de lei! Decizia nu este una definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Legal citat, Nicuşor Daniel Constantinescu a refuzat să primească corespondenţa adresată.
 
Conform datelor aflate la dosarul cauzei, suma de aproximativ 630.000 de lei reprezintă valoarea presupusului prejudiciu cauzat bugetului judeţean prin efectuarea de plăţi aparent nelegale pentru proiectele (I) „Caravana Estivală“, reprezentând cheltuieli de achiziţie sisteme de irigaţii şi (II) „Rechizite şcolare pentru copiii preşcolari şi elevii din clasele I-VIII”.
 
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa a cerut obligarea lui Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, să achite suma de 258.452,41 de lei, reprezentând debit principal, ce reprezintă valoarea presupusului prejudiciu cauzat bugetului judeţean prin efectuarea de plăţi nelegale pentru proiectul „Caravana Estivală“, reprezentând cheltuieli de achiziţie sisteme de irigaţii, aprobate prin H.C.J. nr. 148/2010 şi nr. 125/2012. La această sumă se adaugă accesorii în sumă de 41.499,31 lei.
 
Mai mult, CJC a solicitat şi obligarea lui Nicuşor Daniel Constantinescu la plata sumei de 373.440 lei, reprezentând debit principal, ce reprezintă valoarea „prejudiciului cauzat de pârât bugetului judeţean prin efectuarea de plăţi nelegale pentru proiectul «rechizite şcolare pentru copiii preşcolari şi elevii din clasele I-VIII», la care se adaugă accesorii în sumă de 22.319,20 lei“, potrivit datelor oficiale.
 
În fapt, CJC a arătat că a formulat acţiunea de faţă în considerarea celor dispuse prin auditul financiar desfăşurat în anul 2014 de către Curtea de Conturi - Camera de Conturi Constanţa la U.A.T. Judeţul Constanţa.
 
Legal citat, pârâtul Nicuşor Daniel Constantinescu nu a depus întâmpinare şi a refuzat să primească corespondenţa ce i-a fost adresată.
 
Recent, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea şi a decis obligarea fostului şef al CJC să plătească instituţiei suma de 258.452,41 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă accesorii în sumă de 41.499,31 lei, calculate pentru perioada 20.02.2013-30.04.2019, precum şi la plata accesoriilor în continuare, de la data de 01.05.2019 şi până la achitarea în totalitate a debitului principal. De asemenea, Nicuşor Daniel Constantinescu a mai fost obligat să plătească CJC-ului suma de 373.440 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă accesorii în sumă de 22.319,20 lei, calculate pentru perioada 01.06.2016-30.04.2019, precum şi la plata accesoriilor în continuare, de la data de 01.05.2019 şi până la achitarea în totalitate a debitului principal.
 
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă.
 
În prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat definitiv la zece ani de închisoare.
 
Citeşte şi:
 
De la Nicuşor Constantinescu, şeful CJC „Plăţi nelegale către RAJDP“ - 1.300.000 de lei, plecaţi cu „Caravana estivală“ (documente)

Curtea de Apel Constanţa i-a scăzut azi pedeapsa lui Nicuşor Constantinescu (Document)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Judeţean Constanţa, la judecată cu Nicuşor Constantinescu (documente)

20 Jan 2020 535

Nicuşor Constantinescu a recuzat-o pentru a şasea oară pe judecătoarea Antoneta Ardeleanu

15 Jan 2020 1082

Nicuşor Constantinescu, executat silit în alte şase dosare pentru prejudicierea bugetului Consiliului Judeţean Constanţa (document)

08 Jan 2020 2287

Cazul elicopterului SMURD prăbuşit în Siutghiol rămâne la Constanţa

30 Dec 2019 612

Judecătoarea Ruxandra Grecu, cercetată disciplinar pentru „atitudine nedemnă“

24 Dec 2019 2039

Dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“, în atenţia judecătorilor din Galaţi

16 Dec 2019 569

Nicușor Constantinescu, fostul președinte CJC, internat la Spitalul Județean Constanța

13 Dec 2019 2818

„Uraganul“ imobiliar al Retrocedărilor Primăria pregăteşte peste 200 de procese pentru preluarea terenurilor retrocedate nelegal în vremea lui Mazăre

12 Dec 2019 5608

Se cere înlocuirea administratorului judiciar Raportul de insolvenţă al Xenoti SRL. Cum a preluat firma datoriile lui Strutinsky

10 Dec 2019 1477

Patru salvatori SMURD au murit Cazul elicopterului prăbuşit în Siutghiol, în atenţia judecătorilor de la Înalta Curte

03 Dec 2019 1721

Nicuşor Constantinescu, proces la Curtea de Apel pentru Centrul Militar Zonal Constanţa

02 Nov 2019 674

Curtea de Apel Constanța i-a scăzut azi pedeapsa lui Nicușor Constantinescu (Document)

31 Oct 2019 1948

Fost director al Aeroportului Kogălniceanu Procesul lui Cristi Moldovanu pentru „îmbogăţire fără justă cauză“, blocat de dosar penal

25 Oct 2019 776

Dosar la DNA! Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa, în faliment. Ce au decis ieri judecătorii

23 Oct 2019 1632

Cazul elicopterului SMURD prăbuşit în Siutghiol. Nicuşor Constantinescu, fără avocat ales la Curtea de Apel

19 Oct 2019 1193