CJC vrea să intabuleze punctele de salvamar de pe plaje, ABADL se opune. S-a stabilit primul termen în recurs

  • Dosarul este înregistrat sub numărul 103/118/2020 și se află pe rolul instanțelor constănțene de la începutul acestui an.
  • CJC cere obligarea în instanță a ABADL să emită acordul pentru intabularea a șapte imobile-construcții, anume „Centre de prevenție, tratament medical primar și puncte de salvamar din zona litorală a județului Constanța“.
  • Potrivit ABADL, însă, construcțiile provizorii nu se intabulează, iar cele șapte imobile nu ar fi fost ridicate cu respectarea prevederilor legate de suprafață ori de locul unde urmau să fie amplasate.
  • Cazul va fi analizat de instanța de recurs la data de 20 ianuarie 2021.
Judecătorii Curții de Apel Constanța au stabilit primul termen în recurs, în litigiul în care Consiliul Județean Constanța se luptă cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, pentru centrele de prim-ajutor de pe plaje și punctele de salvamar.
Cazul va fi analizat de instanța de recurs la data de 20 ianuarie 2021.
Dosarul este înregistrat sub numărul 103/118/2020 și se află pe rolul instanțelor constănțene de la începutul acestui an.
Astfel, CJC cere obligarea în instanță a ABADL să emită acordul pentru intabularea a șapte imobile-construcții, fiind vorba despre „Centre de prevenție, tratament medical primar și puncte de salvamar din zona litorală a județului Constanța“.
În replică, ABADL susține că singurul în măsură să emită un astfel de acord este Statul Român, proprietar de drept al terenurilor, dar și că suprafețele sunt deja cadastrate și intabulate în favoarea acestuia. Mai mult, potrivit ABADL, construcțiile provizorii nu se intabulează, iar cele șapte imobile nu ar fi fost ridicate cu respectarea prevederilor legate de suprafață ori de locul unde urmau să fie amplasate.
În urma deliberărilor, pe data de 30 iunie 2020, judecătorii Tribunalului Constanța au decis să respingă acțiunea promovată de Consiliul Județean Constanța.

Șapte construcții în centrul litigiului


În centrul litigiului sunt șapte centre de prim-ajutor și puncte de salvamari din județul Constanța.
Reprezentanții CJC au afirmat în proces că aceste construcții se află pe terenurile proprietatea publică a statului, terenuri aflate în administrarea Administrației Naționale Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, fiind puse la dispoziția CJC, cu titlu gratuit– conform Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr. 160/15.05.2009.
ABADL susține însă că singurul în măsură să emită un astfel de acord este Statul Român, proprietar de drept al terenurilor, dar și că suprafețele sunt deja cadastrate și intabulate în favoarea acestuia.
Mai mult, potrivit ABADL, construcțiile provizorii nu se intabulează, iar cele șapte imobile nu ar fi fost ridicate cu respectarea prevederilor legate de suprafață ori de locul unde urmau să fie amplasate.

În 2009, CJC a semnat un acord cu ABADL


Așa cum arătam în edițiile anterioare, cele șapte imobile ce fac obiectul procesului au fost ridicate în urma unui acord încheiat în 2009 între CJC și ABADL, iar odată cu finalizarea
acestora, consiliul a solicitat ABADL acordul pentru intabulare, însă fără a primi un răspuns.
Potrivit Hotărârii nr. 767/2020 a Tribunalului Constanța, citată pe Jurindex, în proces, reprezentanții Consiliului Județean au argumentat că pe 15.05.2009 a fost emisă HCJC nr. 160 privind aprobarea parteneriatului în cadrul Proiectului de investiții în turism „Amenajarea unor centre de prevenție, tratament medical primar și a punctelor de salvamar în zona litorală a județului Constanța“.
„Urmare acestei hotărâri, s-a încheiat Acordul de colaborare - parteneriat prin care părțile (inclusiv pârâta, nr. - ABADL) «de comun acord» s-au angajat să dezvolte relații reciproce de colaborare în susținerea intereselor comune, în sensul promovării și desfășurării de activități comune destinate începerii, derulării și finalizării proiectului de interes județean și național de investiții în turism «Amenajarea unor centre de prevenție, tratament medical primar si a punctelor de salvamar în zona litorală a județului Constanța»“, potrivit www.rolii.ro.
Mai departe, au spus reprezentanții CJC, potrivit sursei citate, după finalizarea lucrarilor de construire a celor șapte obiective și incheierea proceselor verbale de recepție la terminarea lucrărilor, au solicitat Ministerului Finantelor Publice emiterea Acordului de intabulare a imobilelor - construcții.
Răspunsul Ministerului Finanțelor a fost că Administrației Naționale Apele Române, prin ABADL, îi revine obligația de a emite acordul pentru intabularea imobilelor respecive.

În această situație, cei de la CJC au solicitat din 2019 acordul respectiv de la ABADL, dar, spun ei, nu au primit răspuns. Din acest motiv, s-au adresat instanței.

„Construcțiile provizorii nu se intabulează“


În replică, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral au arătat că asupra terenurilor în cauză deține doar un drept de administrare.
Astfel, conform acestora, potrivit prevederilor art. 300 din OUG nr. 57/2019, A.B.A.D.L. nu are atribuții cu privire la emiterea unui acord de intabulare în sensul solicitat de CJC.

Totodată, „cu privire la suprafețele în discuție, s-a menționat faptul că acestea au fost deja cadastrate și intabulate, în Cartea Funciară a imobilelor fiind înscrise următoarele mențiuni: -drept de proprietate înscris în favoarea Statului Român;  -drept de administrate înscris în favoarea Administrația Națională Apele Române- Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral“.
Au mai arătat cei de la ABADL că „reclamanții sunt proprietarii unor construcții provizorii (conform mențiunilor din Avizul de Gospodărire a Apelor nr.54/07.09.2009 și documentația aferentă acestuia), iar potrivit Legii nr.7/1996 republicată, construcțiile provizorii nu se intabulează, se înscriu în evidențele de cadastru și cartea funciară“.
Nu în ultimul rând, reprezentanții ABADL au mai susținut că, în urma adreselor primite de la CJC pentru emiterea acordului în vederea intabulării construcțiilor, s-au efectuat verificări în teren.
„Astfel, s-a constatat că imobilele în cauză depășesc suprafața construită la sol pentru care au primit avizul, în realitate acestea ocupă o suprafață de aproximativ 75 mp (nr., față de 58,65 mp pentru care se înțeleseseră inițial), de asemenea s-a constatat că nu a fost respectată zona de amplasare a acestora (conform planuri anexate unele dintre construcții se regăsesc în mijlocul plajei)“.

Decizia Tribunalului, atacată la Curte


Așa cum am precizat, judecătorii Tribunalului Constanța au decis să respingă acțiunea promovată de Consiliul Județean Constanța.
În Hotărârea nr. 767/2020 a Tribunalului se arată că „apreciem că în fapt, calea judiciară aleasă de către reclamanți în fața instanței de contencios administrativ este una greșită, întrucât aceste pretenții ar putea fi soluționate pe calea dreptului comun, unde este necesar a fi chemat în judecată însuși proprietarul tabular al imobilelor proprietate publică (Statul Român prin Min. FinanțelorPublice) alături de titularul dreptului real de administrare al acestora pentru obligația de a face, prin care să se clarifice atât situația juridică a terenurilor aferente construcțiilor cât și cea a obiectivelor-construcții“, potrivit www.rolii.ro.
Hotărârea aceasta a fost atacată de Consiliul Județean Constanța în recurs, urmând ca procesul să se reia pe data de 20 ianuarie 2021, la Curtea de Apel Constanța.
 
Citește și:

Septembrie, luna proceselor pentru plaje. În joc sunt, în total, aproape 50.000 de metri pătrați

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Hai cu transparența averilor! Consilierii onorifici trebuie să-și dovedească onestitatea!

05 Dec 2020 1269

Serviciul de Ambulanță Județean Constanța inaugurează substație la Ovidiu

02 Dec 2020 1839

Spitalul Județean, proces important la Tribunalul Constanța! Sunt în joc milioane de lei

02 Dec 2020 856

CJC, despre intenția de a schimba destinația clădirii Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin

27 Nov 2020 704

Petre Dinică, noul șef din Consiliul Județean Constanța

27 Nov 2020 2033

Ședință la Consiliul Județean Constanța. Oameni noi în Consiliile de Administrație

27 Nov 2020 675

Consiliul Local Municipal Constanța, în ședință ordinară

27 Nov 2020 697

Mai multe depozite de deșeuri urbane neconforme vor fi închise. Unde se află

27 Nov 2020 380

La a treia rectificare bugetară a Guvernului Deși sistat, Programul pentru școli derulat în județul Constanța a primit banii pentru restanțe

27 Nov 2020 476

Piese noi pentru radiatoarele de la Palatul Administrativ. Ce sumă a alocat Consiliul Județean Constanța

26 Nov 2020 380

Consultare publică pentru expertiza tehnică necesară Proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Constanța

26 Nov 2020 565

Consiliul Județean Constanța consultă piața în legătură cu servicii de expertiză tehnică pentru vehicule și utilaje tehnologice

25 Nov 2020 633

Președintele CJC, Mihai Lupu, întâlnire cu reprezentații mediului academic. Ce subiecte au dezbătut

25 Nov 2020 951

„Sunt directori care au tablete, dar nu le dau elevilor!”

25 Nov 2020 1858

Consiliul Județean Constanța cumpără calculatoare și echipamente IT

24 Nov 2020 470