Clienții unei bănci din Italia, lăsați fără bani în conturi Un constănțean și-a recunoscut vina în fața procurorilor DIICOT!

  •  Constănțeanul este acuzat că ar fi făcut parte dintr-un grup infracţional organizat, compus din 36 de membri.

Un bărbat din Constanța, cercetat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, a fost condamnat ieri la 1,6 ani de închisoare cu suspendare.
 
Decizia a fost luati ieri de judecătorii de la Tribunalul Constanța, care au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între DIICOT - Suceava şi inculpat.
 
Magistrații au dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore începând cu data de 25.09.2013, ora 16:16 până la data de 26.09.2013, ora 15:16, respectiv perioada arestării preventive începând cu data de 26.09.2013 până la data de 23.11.2013, măsuri preventive privative de libertate ce au fost luate în cursul urmăririi penale față de inculpat.
 

Operaţiuni financiare în mod fraudulos

 
Constănțeanul este acuzat că ar fi făcut parte dintr-un grup infracţional organizat, compus din 36 de membri, cetăţeni români şi străini, specializat în săvârşirea infracţiunilor de: „efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos“, „deţinere, fără drept, a unui program informatic, a unei parole, cod de acces sau date informatice“ şi „distribuire sau punere la dispoziţie sub orice formă, fără drept, a unui dispozitiv sau program informatic, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice“.
 

Zeci de percheziții

 
În prezenta cauză, în luna septembrie 2013, procurorii DIICOT Suceava, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Suceava,  cu sprijinul B.C.C.O. Bacău, B.C.C.O. Craiova, B.C.C.O. Constanţa, B.C.C.O. Alba, B.C.C.O. Galaţi, S.C.C.O. Dâmboviţa, I.P.J. Suceava - S.A.S., Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava, Brigada Mobilă de Jandarmi „Alexandru Cel Bun“  Bacău, , I.J.J. Galaţi şi S.A.S. Botoşani, au efectuat un număr de 37 de percheziţii domiciliare  pe raza judeţelor Suceava,  Botoşani, Bacău,  Constanţa,  Dolj, Sibiu, Dâmboviţa şi Galaţi.
 

Vizați, clienţii unei banci italiene

 
Potrivit DIICOT, membrii grupării infracţionale au acţionat în mod coordonat, în scopul săvârşirii de infracţiuni informatice, având ca obiect fraudarea în special a clienţilor unei banci italiene, prin obţinerea în mod fraudulos a datelor de acces la conturile bancare online banking ale acestora prin metoda phishing, accesarea fără drept a conturilor şi efectuarea de transferuri frauduloase de fonduri prin intermediul sistemului international de transfer de bani Western Union, scopul final al grupului infracţional organizat fiind obţinerea de beneficii financiare substanţiale.
 

„Daună“ de o jumătate de milion de euro

 
Activitatea infractională a grupului era structurată pe trei paliere principale, respectiv: obtinerea datelor de acces la conturi bancare, efectuarea transferurilor frauduloase de fonduri şi ridicarea sumelor de bani astfel transferate. O parte din membrii grupului acţionau pe teritoriul Italiei pentru obtinerea datelor de acces la conturile bancare ale victimelor şi realizarea transferurilor frauduloase către alţi membri ai grupării care, la rândul lor, aveau sarcina să  ridice aceste sume de bani din diferite locaţii ale agenţiilor Western Union de pe teritoriul României. Prejudiciul estimat s-a ridicat la aproximativ 500.000 de euro.
 
Citește și

 
Arestați în București pentru clonarea paginilor web ale unor bănci din Lituania și Estonia

Percheziții în Constanța și alte județe, într-o mega-anchetă cu permise false

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 365

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 421

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 363

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 715

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 669

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 482

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 517

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 413

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 590

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 934

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 541

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 485

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 523

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 648

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 632