Comisia de cercetare a averilor din Constanța va rejudeca sesizarea ANI în cazul fostului comandant adjunct al Grupului de Nave

  • ANI a „constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 244.372,94 Lei (aprox. 58.341 Euro), între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu soția sa, în perioada 2009 – 2011, de către Pătrașcu Adrian-Sorin, adjunct șef Grup Nave Constanța în cadrul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (I.G.P.F.)“.

Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța va rejudeca sesizarea Agenției Naționale de Integritate (ANI) în cazul lui Adrian-Sorin, fostul comandant adjunct al Grupului de Nave Constanţa, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Primul termen a fost stabilit pentru jumătatea lunii septembrie 2021.
 
Inițial, la data de 18 februarie 2016, Agenția Națională de Integritate, printr-un comunciat de presă (https://www.integritate.eu/Comunicate.aspx?Action=1&NewsId=2112&M=NewsV2&PID=20), a anunțat că a „constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 244.372,94 Lei (aprox. 58.341 Euro), între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu soția sa, în perioada 2009 – 2011, de către Pătrașcu Adrian-Sorin, adjunct șef Grup Nave Constanța în cadrul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (I.G.P.F.)“.
 
„Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate, în perioada 2009 - 2011, de către Adrian-Sorin împreună cu soția sa. Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Pătrașcu Adrian-Sorin a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
 
 Dosarul a fost înregistrat inițial pe rolul Curții de Apel Constanța la finele lunii octombrie 2017, cu numărul unic 589/36/2017.
 
La data de 21 martie 2018, Curtea de Apel Constanța a respins acţiunea ANI, ca inadmisibilă.
 
Decizia judecătorilor din Constanța a fost contestată de ANI la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
 
Instanță care, aproape de finele anului trecut, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei civile nr. 55/CA din 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa- Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pe cale de consecință, Curtea Supremă a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Constanța. Decizia Curții Supreme a fost definitivă.
 
Zilele trecute, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța, pentru rejudecare.

 
Primul termen a fost stabilit pentru jumătatea lunii septembrie 2021.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și
 
Conform ANI
Adrian Sorin Pătraşcu, fostul comandant adjunct al Grupului de Nave Constanţa, nu poate justifica 58.000 de euro (documente)


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Prietenie adevărată! Farul, o generaţie care continuă“ Au reunit echipa. Foşti fotbalişti de la FC Farul, din nou împreună

23 Nov 2018 4466

Avere ANI - în instanţă cu Adrian Sorin Pătraşcu. Dosarul, amânat

24 Jan 2018 1775

Conform ANI Adrian Sorin Pătraşcu, fostul comandant adjunct al Grupului de Nave Constanţa, nu poate justifica 58.000 de euro (documente)

19 Feb 2016 3317

ANI Adrian-Sorin Pătrașcu, adjunct șef Grup Nave Constanța, nu a putut justifica peste 58 mii de euro

18 Feb 2016 2039

Fotbalişti şi suporteri au donat sânge pentru victimele de la „Colectiv“ „Căpitanul Farului a dat un exemplu extraordinar”

03 Nov 2015 2214