Compania Murfatlar România SA, în faliment! Ce au decis judecătorii de la Tribunalul Constanța

 
  • Tribunalul Constanța a dispus sesizarea Curţii Constituţionale și a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a prezentei cauze.
  • Până în prezent au fost acordate 77 de termene.
 
Judecătorul sindic Claudia Ionela Bojin, din cadrul Secţiei a II-a civilă din Tribunalul Constanța, a stabilit un nou termen în dosarul privind falimentul companiei Murfatlar România SA!
 
Cauza se va afla din nou în atenția completului de judecată pe data de 15 septembrie 2021.
 
Amintim că la termenul din luna aprilie 2021, Tribunalul Constanța a dispus sesizarea Curţii Constituţionale și a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a prezentei cauze, arătând, printre altele, că dosarul se află înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța din anul 2012, iar suspendarea judecății acestuia poate conduce la prejudicierea gravă a oricăreia dintre părți.
 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Constanța a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de creditorul Omnilogic SRL Unipersonala – membru în comitetul creditorilor debitoarei Murfatlar Romania SA privind exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 22 al. 2 din Legea 85/2006.
 
Până în prezent au fost acordate 77 de termene.
 
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 20 martie 2012, debitoarea SC Murfatlar România SA a solicitat sa fie supusă dispoziţiilor Legii insolvenţei, declarându-şi totodată intenţia de reorganizare.
 
Compania Murfatlar a arătat că este în imposibilitate de a-şi onora obligaţiile curente cu sumele disponibile, valoarea datoriilor exigibile depăşind cu mult limita prevăzută de Legea nr. 85/2006.
 
Pe cale de consecinţă, instanţa a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC Murfatlar România SA, cu sediul în oraşul Murfatlar.

 
Ulterior, pe data de 23 noiembrie 2018, Tribunalul Constanța a decis intrarea în faliment a debitoarei SC Murfatlar Romania SA și a desemnat lichidator judiciar provizoriu pe Fair & Full Insolvency Consulting IPURL, cu o retribuţie de 3.000 lei, exclusiv TVA + 10% din valoarea fondurilor obţinute în cadrul procedurii prin vânzarea bunurilor şi recuperarea creanţelor.
 

Tot prin decizia din noiembrie 2018, instanța a dispus ridicarea dreptului săcietății de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea.
 
Părţile dosarului sunt: Murfatlar Romania SA, debitor, SC Murfatlar Romania SA, prin Administrator Judiciar Fair & Full Insolvency Consulting IPURL, debitor, iar creditori sunt: SC Unicom Wood Production SA, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, Mar SRL, SC Murfatlar România SA, prin administrator special Popescu Gheorghe Cosmin și BRD Groupe Société Générale SA.
 
Mai departe, lista părților din această cauză este continuată de: Primăria Murfatlar, Omnilogic SRL Unipersonala, Compania de Supraveghere IG SRL, SC Gemarco Industry SRL, Oraşul Murfatlar prin Primar, OTP Bank România SA, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1, Amorim & Irmanos SA Portugalia, Alberto J Tavares Corticas LDA Portugalia, Auto-Grup SRL, Banca Transilvania SA Sucursala Galaţi, Credit Europe Bank România SA, Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune SA, Condurache Lică, Covalciuc Ovidiu Dumitru Ciprian.
 
În final, tot părți în acest dosar mai sunt: Coface România Credit Management Services SRL, mandatară a creditorului Lucien Bernard & Cie SA, SC Duvigneu Murfatlar SRL, SC Eurovino International SRL, SC Euro Trade Invest SA - în reorganizare, SC Euroavipo SA - în reorganizare, SC Enel Energie SA, SC Endress + Hauser România SRL, SC Elma Trading Comp SRL, SC Eco Rom Ambalaje SA, SC Ella Prosan SRL cu sediul ales la SC Urban şi Asociaţii, SC Fruvisat SA, prin lichidator judiciar Rominsol IPURL, SC Konica Minolta Business Solutions România SRL, SC Laser Tehnology Prodimpex SRL, SC Linde Gaz România SRL, SC Meadwestvaco Packaging Systems Poland Sp ZOO Polonia, SC Marcom RMC 94 SRL, SC Mj Maillis România SA.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Peste 1500 de contracte de achiziții publice
Profit în scădere! Opal Construct SRL cere să intre în insolvență

 
RBT Taxi Constanța SRL a intrat în faliment!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radiografia firmelor trimise în judecată de DNA în dosarul „Murfatlar“! Legături la Constanța și un presupus prejudiciu de 47 milioane de euro

22 Dec 2023 2150

Dosarul „Murfatlar“ - Directori vamali, oameni de afaceri și patru companii trimiși în judecată de procurorii DNA!

22 Dec 2023 1214

Monitorul Oficial Acționarii Murfatlar Vinul Romania SA au decis închiderea punctului de lucru din județul Constanța

28 Nov 2023 1106

Zilei Dobrogei la Liceul Teoretic Murfatlar - O călătorie în culisele identității noastre culturale (GALERIE FOTO)

16 Nov 2023 745

Firme Constanța Modificări în Murfatlar Vinul Romania SA. Ce au decis asociații?

27 Sep 2023 1909

Compania Murfatlar Romania SA, în faliment! Lichidatorul judiciar Maestro SPRL contestă anularea în parte a tabelului definitiv consolidat

09 Mar 2022 3352

Murfatlar România SA, zece ani de la insolvență și patru ani de la faliment! Când a fost stabilit noul termen

07 Dec 2021 2771

Oficial de la Garda de Coastă Peste 1.000 tone de deșeuri, descoperite în Portul Murfatlar

09 Jun 2021 1821

Barje ce transportau deșeuri metalice, oprite în portul Murfatlar de Garda de Mediu (galerie foto)

09 Jun 2021 3637

Murfatlar România SA, în faliment! Tribunalul Constanța nu suspendă procesul și sesizează Curtea Constituţională

26 Apr 2021 2756

Retrospectivă 2020 55 de morți în accidente rutiere în județul Constanța, anul acesta. Mai puțini decât în 2019

31 Dec 2020 4226

Murfatlar România SA, companie în faliment, are un nou lichidator judiciar

30 Nov 2020 2796

Murfatlar România, în faliment! Judecătorii au stabilit un nou termen

26 Sep 2020 2721

Compania Murfatlar România SA, în faliment! Judecătorii vor relua procesul

21 May 2020 2475

#citeșteDobrogea Confruntările din Dobrogea în anul 1916 (I)

26 Feb 2020 4149