Completul care judecă dosarul privind achiziţia celor patru corvete multifuncţionale, recuzat

Ieri, la Curtea de Apel Bucureşti a avut loc loc un nou termen de judecată în dosarul privind achiziţia de către Ministerului Apărării Naţionale a patru corvete multifuncţionale.
 
În cauză a fost formulată o cerere de recuzarea a completului investit cu soluționarea cauzei. Solicitarea privind recuzarea completului a fost respinsă. Astfel, cauza va primi un nou termen de judecată.
 
Pe scurt, în dosar magistraţii analizează recursul formulat de compania Damen Schelde Naval Shipbuilding BV (fostul şantier naval Royal Schelde al Marinei Regale Olandeze) împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti prin intermediul căreia s-a respins contestaţia celor la Damen cu privire la achiziţia de către Ministerului Apărării Naţionale a patru corvete multifuncţionale.
 
Dosarul se află pe rolul Secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Bucureşti, fiind repartizat completului de judecată alcătuit din: Ionuţ Cristian Andreescu (preşedinte), Cristina Petrovici şi Carmen Mihaela Voinescu, judecători ai Curţii de Apel Bucureşti.
 
Amintim că, pe data de 7 octombrie 2019, judecătorii Secţiei a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal de la Tribunalul Bucureşti au respins contestaţia depusă de Damen, după ce MApN a anunţat că oferta câştigătoare a contractului de achiziţie a celor 4 corvete multifuncţionale a fost cea depusă de asocierea dintre Naval Group şi Santierul Naval Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecata în dosarul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale s-a terminat

05 Feb 2021 2733

Dosarul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale, termen azi la Înalta Curte

20 Jan 2021 2260

Cei curajoși vor birui

20 Nov 2020 5372

Dosarul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale a ajuns la Înalta Curte. Când s-a stabilit primul termen

05 Sep 2020 2091

Asocierea Naval Group - Şantierul Naval Constanţa a avut oferta câştigătoare Judecătorii s-au pronunțat în dosarul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale

14 Jul 2020 1467

Judecata în dosarul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale a ajuns la final

08 Jul 2020 2078

Decizie importantă în dosarul privind corvetele multifuncţionale

09 Jun 2020 2217

Dosarul corvetelor, redeschis azi la Curtea de Apel București

27 May 2020 1935

Hotărâre definitivă în dosarul privind achiziţia de către MApN a patru corvete multifuncţionale

15 May 2020 2403

Înalta Curte va analiza cererea de strămutare a dosarului privind achiziţia de către MApN a patru corvete multifuncţionale

12 May 2020 1706

Asocierea Naval Group - Şantierul Naval Constanţa a avut oferta câştigătoare Contractul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale, analizat de judecători în luna mai

22 Apr 2020 3872

Dosarul privind achiziţia celor patru corvete multifuncţionale, amânat din cauza protestului judecătorilor

19 Feb 2020 2110

Achiziţia celor patru corvete multifuncţionale, în atenţia judecătorilor (document)

19 Feb 2020 2649

Dosarul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale, analizat azi de judecători. Ce s-a decis

05 Feb 2020 2104

Procesul privind achiziţia corvetelor multifuncţionale, amânat

22 Jan 2020 2214