Concurs de promovare pentru judecători! Ce posturi sunt disponibile la Tribunalul Constanța (DOCUMENT)

  • În Secțiunea Document poate fi consultată lista completă a posturilor scoase la concursul de promovare efectivă în funcții de execuție.
Nu mai puțin de 12 posturi sunt disponibile la Tribunalul Constanța, în cadrul concursului pentru promovarea efectivă în funcții de execuție a judecătorilor organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, cu sprijinul Institutului Național al Magistraturii.
 
Conform datelor oficiale, din cele 12 posturi, cinci sunt în cadrul Secției I Civile, Specializarea Civil, Conflicte de muncă și asigurări sociale și două posturi sunt disponibile la Secția a II-a Civilă, Specializarea Litigii dintre profesioniști.
 
În continuare, două posturi sunt disponibile pentru promovare și la Secția de Contencios administrativ și fiscal, Specializarea Contencios adminisrtrativ și fiscal, iar alte trei posturi sunt disponibile la Secția Penală, Specializarea Penal.
 
În cadrul aceluiași concurs, sunt cinci posturi și la Tribunalul Tulcea, arondat Curții de Apel Constanța.
 
Patru dintre posturile Tribunalului Tulcea sunt la Secția Civilă, de Contencios administrativ și fiscal, Specializările Civil, Contencios administrativ și fiscal, Litigii dintre profesioniști, Conflicte de muncă și asigurări sociale și unul la Secția Penală, Specializarea Penal.
 
Conform CSM, concursul constă în susținerea unei probe având ca obiect evaluarea activității și conduitei candidatului din ultimii trei ani de activitate.
 
Pentru evaluarea activității sunt avute în vedere hotărârile judecătorești redactate de candidați în ultimii trei ani de activitate.
 
Lista candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs va fi publicată pe 14 iunie 2023, iar afișarea rezultatelor finale, după parcurgerea tuturor etapelor din concurs, va avea loc pe 13 octombrie 2023.
 

În Secțiunea Document poate fi consultată lista completă a posturilor scoase la concursul de promovare efectivă în funcții de execuție.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Familia Darie a băgat în insolvență Holland Development Group SA, beneficiară a unor terenuri din Dosarul Retrocedărilor! (MINUTĂ)

02 Oct 2023 729

Damen Shipyards Mangalia SA cheamă în instanță pe Șerban Rita Vasilică. Proces la Tribunalul Constanța

02 Oct 2023 340

Vrea reducerea perioadei de suspendare a permisului Un fost politician din Constanța se judecă cu Serviciul Rutier din Vâlcea

02 Oct 2023 356

Crimă într-un hotel din Mangalia! „Loredana a început să aibă coșmaruri și se roagă să fie iertată!“ (VIDEO)

02 Oct 2023 2022

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă (în cameră preliminară) în cazul unui fost deputat PSD!

01 Oct 2023 677

CJC a cerut insolvența unei cunoscute asociații din Constanța! Solicitarea, respinsă

30 Sep 2023 1363

Solisunce SRL, nouă afacere în domeniul restaurantelor în municipiul Constanța

30 Sep 2023 464

Doi bărbați din Turcia și-au deschis firmă la Constanța

30 Sep 2023 486

Restaurant nou la Constanța! Iată unde își are sediul

30 Sep 2023 7155

Primarul Municipiului Constanța îl dă în judecată pe Turcu Dorinel. Proces la Tribunalul Constanța

29 Sep 2023 597

Municipiul Constanta cere aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Judecătorii Curții de Apel, în pronunțare

29 Sep 2023 2528

Județul Constanța Propunere de arestare preventivă pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, violență în familie, violare de domiciliu și distrugere

29 Sep 2023 508

Orient Ceramic SRL dă în judectă Regata SRL. Proces la Tribunalul Constanța

29 Sep 2023 515

Județul Constanța SC Welcome Summer SRL a dat în judecată pe primarul Comunei Limanu

29 Sep 2023 374

Județul Constanța Bărbat condamnat la închisoare pentru trafic de droguri, depistat de polițiștii din sudul litoralului

28 Sep 2023 467