Condamnat definitiv pentru dare de mită

Verdict final în cazul unui bărbat acuzat de dare de mită! Cel în cauză este suspectat că ar fi încercat să ofere suma de 500 de lei unor poliţişti de la Transporturi pentru ca aceştia să nu îi întocmească dosar penal.
 
Bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru dare de mită şi producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor.
 
În primă instanţă, inculpatul a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. În plus, el trebuie să plătească o amendă în valoare de 2.400 de lei. Totodată, bărbatului i-a fost interzis dreptul de a pescui pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Instanţa a dedus confiscarea specială asupra sumelor date de inculpat lucrătorului de poliţie, 50 de euro şi 220 de lei.
 
Ieri, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au menţinut decizia mai sus precizată, însă i-au impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
 
Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Tulcea Șofer condamnat pentru dare de mită!

19 Feb 2024 981

Un șofer a încercat să mituiască polițistul care l-a oprit în trafic. Bărbatul și-a recunoscut fapta în fața procurorilor

11 Oct 2023 764

Cântăreața Lidia Buble, condamnată definitiv pentru dare de mită

05 May 2023 5416

Un șofer din Constanța a încercat să corupă un polițist cu 4000 de euro! Condamnare. Dosarul în apel

13 Apr 2023 4911

Condamnarea momentului la Tribunalul Constanța!

14 Nov 2022 18859

Flagrant la Murfatlar! Condamnat în Joia Mare, pentru dare de mită

22 Apr 2022 4464

Un bărbat din Tulcea, condamnat în Neamț pentru mituirea unui polițist, încarcerat la Constanța

29 Oct 2020 2070

DGA Bărbat condamnat, prin acord de recunoaștere a vinovăției, pentru dare de mită

02 Jun 2020 1451

Ca urmare a denunțului din partea unui polițist de frontieră Șase persoane condamnate pentru dare de mită și contrabandă

06 Apr 2020 1786

500 de lei, în buzunarul de la piept Pacient condamnat pentru că ar fi mituit un medic militar. A recunoscut tot

28 Nov 2019 2930

Constanţa. Mită pentru un poliţist chiar în postul de poliţie. Bărbat de 74 de ani, condamnat definitiv

24 Jul 2018 1510

Constănţean, condamnat pentru dare de mită. Ar fi încercat să dea bani unui poliţist bulgar

26 Apr 2018 1526

A crezut că la Constanţa se face facultatea de medicină pe şpagă. Un student a fost condamnat. Mita a fost confiscată

27 Jan 2018 6083

Un bărbat condamnat pentru mită nu mai are voie să pescuiască timp de un an

11 Oct 2017 1506

Şpaga a fost confiscată! Un şofer fără permis, din Constanţa, a încercat să-i mituiască pe poliţişti. Ce au decis judecătorii

30 Aug 2017 1620