Confiscare specială în cazul Borcea. Afaceristul a contestat decizia


Omul de afaceri bucureștean Cristi Borcea a contestat, prin avocatul său, decizia judecătorilor constănțeni de a se dispune confiscarea specială într-unul din dosarele ce îl privește.

Mai exact, este vorba despre procesul deschis la cererea Serviciului Teritorial Constanța al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în care s-a solicitat confiscarea specială a unor pastile de Xanax ce aparțineanu lui Borcea.
Potrivit surselor judiciare, medicamentele fuseseră descoperite în bagajele afaceristului la momentul la care acesta era încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă, fiind considerate substanțe interzise. Cu toate acestea, aceleași surse au precizat pentru ZIUA de Constanța că omul de afaceri deținea medicamentele în baza unei rețete prescrise în acest sens de doctorul său.
Incidentul avusese loc în anul 2015, iar dosarul a fost clasat. Totuși, potrivit legislației în vigoare, procurorii s-au adresat instanței de judecată pentru ca aceasta să dispună confiscarea specială a pastilelor rămase în urma anchetei.

Decizia, contestată prin avocat


Așa se face că, la finele lunii martie, judecătorii Tribunalului au dat curs solicitării DIICOT Constanța. În urma analizării cererii formulate de către anchetatori, instanța a luat următoarea decizie: „admite propunerea formulată de către DIICOT – Serviciul Teritoritorial Constanța“.
Se arată în minuta hotărârii pronunțate de instanță că aceasta „dispune confiscarea specială a cantității de 66 de comprimate conținând diazepam, puse la dispoziția organelor de anchetă penală de PNT Poarta Albă, rămase după finalizarea analizelor de laborator și depuse la camera de corpuri delicte a Inspectoratului General al Poliției Române – DCJSEO, conform dovezii (...)“.
Potrivit informațiilor oficiale, decizia Tribunalului a fost contestată de Cristi Borcea, prin avocatul său. În această situație, dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, unde s-a fixat prim termen de judecată la data de 16 iunie.

Citește și:

Cristi Borcea, prins cu Xanax asupra lui, pe când era în penitenciar. De ce s-a clasat dosarul. Ce se întâmplă cu pastilele

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța GPL de peste 1,2 milioane de euro cumpărat de DGASPC Constanța de la firma mamei lui Cristi Borcea (DOCUMENT)

04 Mar 2024 714

Un cunoscut om de afaceri, asociat cu Cristi Borcea și Dan Șucu, s-a sinucis. Ce a scris în biletul de adio

13 Feb 2024 1237

CFR Constanța cumpără GPL de la Gaspeco L&D SA! Printre asociați, mama lui Cristi Borcea (DOCUMENT)

20 Dec 2023 850

Firme Constanța Unul dintre copiii lui Cristi Borcea devine administrator pe litoral! Mama sa îi cedează locul

30 Nov 2023 957

Dosarul Retrocedărilor – acțiune în Capitală pentru recuperarea terenurilor! Cristi Borcea, Mihaela Borcea și milionarul Virgil Călina nu au vrut să fie în proces (ÎNCHEIERE)

05 Jul 2023 1842

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 mai 2023

31 May 2023 1711

Mama lui Cristi Borcea, contract câștigat la CFR Constanța!

18 Nov 2022 2671

Neptun Olimp SA scoate la vânzare mai multe terenuri în județul Constanța. Cine sunt potențialii cumpărători

29 Sep 2022 3065

Investiție la Constanța Fiul lui Cristi Borcea a obținut un document de la primărie pentru organizare de șantier

07 Sep 2022 2683

Un teren din Portul Tomis ar putea ieși zilele viitoare de sub sechestrul DNA!

01 Jun 2022 2159

Un nou document de urbanism pentru blocurile ridicate de fiul lui Cristi Borcea, la Constanța

13 May 2022 2615

Fosta soție a lui Cristi Borcea, Mihaela Borcea, convoacă adunarea generală a acționarilor Muntenia Estival 2002 SA

03 May 2022 1802

Modificări la complexul rezidențial ridicat de fiul lui Cristi Borcea, la Constanța. Se va edifica și o sală de fitness!

14 Apr 2022 2222

Modificări la hotelul ridicat de Harbest Sea SRL, în Faleză Nord, pe teren retrocedat! Legături cu nume sonore

14 Apr 2022 2512

Se cere ridicarea sechestrului DNA de pe un teren din Portul Tomis!

07 Feb 2022 2260