Conflict negativ de competenţă S-a stabilit instanţa care va judeca procesul pentru sechestrul terenurilor lui Borcea


Magistraţii s-au pronunţat: Judecătoria este instanţa care va analiza solicitările Primăriei Constanţa privind terenurile afaceristului Cristian Borcea ce au fost scoase de sub sechestru prin decizia Fiscului bucureştean. Dosarul fusese plimbat între Judecătorie şi Tribunalul Constanţa, ca urmare a faptului că magistraţii nu se puteau decide care este instanţa competentă să analizeze cererea Municipiului Constanţa prin Primar.


În cele din urmă, Curtea de Apel Constanţa a fost cea care a soluţionat conflictul negativ de competenţă şi a decis că, în cauză, competenţa revine Judecătoriei. În această situaţie, dosarul a fost deja trimis Secţiei Civile a instanţei, pentru a fi reînregistrat şi a se stabili primul termen de judecată.


După cum arătam în ediţiile anterioare, procesul a fost deschis de reprezentanţii Municipiului Constanţa prin Primar după ce municipalitatea a constatat că Fiscul bucureştean a ridicat sechestrul instituit asupra terenurilor pe care le deţine omul de afaceri Cristi Borcea. Condamnat în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, alături de fostul primar Radu Mazăre, Borcea s-a ales prin aceeaşi sentinţă cu sechestru pe anumite proprietăţi ale sale, inclusiv din Constanţa.
 

S-a cerut suspendarea ridicării sechestrului


Totuşi, în primăvara anului 2019, Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regionale Bucureşti din cadrul ANAF a decis ridicarea sechestrului. Decizia a nemulţumit municipalitatea constănţeană şi, pe cale de consecinţă, reprezentanţii Municipiului Constanţa prin Primar au atacat-o în instanţă.
În cererea adresată instanţei, avocaţii Municipiului Constanţa prin Primar au cerut anularea măsurii de ridicare a sechestrului asupra „bunurilor imobile menţionate la pct. 6.1-6.23, 6.25, 6.27-6.31 din Ordonanţa nr. 29/P/2005 din 15.02.2008“. S-a cerut, de asemenea, suspendarea executării măsurii de ridicare a sechestrului până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a acesteia.


În replică, avocaţii omului de afaceri au argumentat că sechestrul „a fost o măsură asigurătoare până la achitarea de către inculpat a prejudiciului în cauză. De asemenea, [avocatul] arată că aceasta a fost raţiunea pentru care organul fiscal a anulat acele măsuri asigurătoare, dar menţinându-se măsura confiscării“. Cu alte cuvinte, apărătorii lui Cristi Borcea au precizat că acesta a achitat prejudiciul stabilit în sarcina sa.
 

Citeşte şi:


Terenuri ce ar fi trebuit să revină Constanţei?! Ce vrea municipalitatea de la averea lui Cristi Borcea. Ce a făcut Fiscul bucureştean

Terenurile afaceristului Cristi Borcea, în atenţia judecătorilor constănţeni. Procesul fusese amânat de protestele din justiţie


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța GPL de peste 1,2 milioane de euro cumpărat de DGASPC Constanța de la firma mamei lui Cristi Borcea (DOCUMENT)

04 Mar 2024 776

Un cunoscut om de afaceri, asociat cu Cristi Borcea și Dan Șucu, s-a sinucis. Ce a scris în biletul de adio

13 Feb 2024 1319

CFR Constanța cumpără GPL de la Gaspeco L&D SA! Printre asociați, mama lui Cristi Borcea (DOCUMENT)

20 Dec 2023 909

Firme Constanța Unul dintre copiii lui Cristi Borcea devine administrator pe litoral! Mama sa îi cedează locul

30 Nov 2023 1000

Dosarul Retrocedărilor – acțiune în Capitală pentru recuperarea terenurilor! Cristi Borcea, Mihaela Borcea și milionarul Virgil Călina nu au vrut să fie în proces (ÎNCHEIERE)

05 Jul 2023 1913

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 mai 2023

31 May 2023 1776

Mama lui Cristi Borcea, contract câștigat la CFR Constanța!

18 Nov 2022 2704

Neptun Olimp SA scoate la vânzare mai multe terenuri în județul Constanța. Cine sunt potențialii cumpărători

29 Sep 2022 3142

Investiție la Constanța Fiul lui Cristi Borcea a obținut un document de la primărie pentru organizare de șantier

07 Sep 2022 2733

Un teren din Portul Tomis ar putea ieși zilele viitoare de sub sechestrul DNA!

01 Jun 2022 2179

Un nou document de urbanism pentru blocurile ridicate de fiul lui Cristi Borcea, la Constanța

13 May 2022 2637

Fosta soție a lui Cristi Borcea, Mihaela Borcea, convoacă adunarea generală a acționarilor Muntenia Estival 2002 SA

03 May 2022 1822

Modificări la complexul rezidențial ridicat de fiul lui Cristi Borcea, la Constanța. Se va edifica și o sală de fitness!

14 Apr 2022 2298

Modificări la hotelul ridicat de Harbest Sea SRL, în Faleză Nord, pe teren retrocedat! Legături cu nume sonore

14 Apr 2022 2546

Se cere ridicarea sechestrului DNA de pe un teren din Portul Tomis!

07 Feb 2022 2282