Consilier Patrimoniu în Arhiepiscopia Tomisului Preotul Roman Valeriu a fost trimis în judecată (video)

Preotul Valeriu Roman, într-o discuţie cu jurnaliştii, la puţin timp după accident: „Sunt în maşina poliţiei pentru că aşa vrea maşina poliţiei“.
 
Preotul Valeriu Roman, consilier Patrimoniu în Permanenţa Consiliului Eparhial Tomis din Arhiepiscopia Tomisului, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
Slujitorul Domnului a fost deferit Justiţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa arată că, „la data de 31 ianuarie 2013, orele 16.00, inculpatul Roman Valeriu a condus autoturismul marca Audi, pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanţa, circulând dinspre strada Theodor Burada către strada Caraiman“. În momentul în care a ajuns în zona Institutului de Scafandri, continuă procurorii, preotul „a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens, tamponând astfel autoturismele marca Ford, condus de numitul G.C.R., şi, respectiv, marca Skoda, condus de numitul M.A.G“. În urma coliziunii, ultimul autoturism s-a răsturnat şi a lovit un alt autoturism, care era parcat în acea zonă, iar în urma producerii accidentului, au suferit vătămări corporale mai multe persoane.
 
La momentul producerii accidentului, poliţiştii au spus că Valeriu Roman se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Amintim că, puţin după producerea evenimentului, Permanenţa Consiliului Eparhial a fost convocată în regim de urgenţă şi s-a luat decizia suspendării preotului atât din calitatea de preot slujitor, cât şi din funcţia de consilier cultural pe care o avea în cadrul Arhiepiscopiei.
 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa, care, zilele trecute, a constat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriu, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauză. Totodată, instanţa a dispus începerea judecăţii cauzei privindu-l pe inculpatul Valeriu Roman pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336, alin. 1 din Codul penal.
 
Primul termen a fost stabilit pentru data de 25 noiembrie.
 
În ianuarie 2013, la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, preotul Valeriu Roman a dat un scurt „interviu“ jurnaliştilor:
 

Întrebare jurnalişti: Cât alcool aţi consumat?
 
Valeriu Roman: Ce anume?

 
Întrebare jurnalişti: Aţi consumat alcool? 
 
Valeriu Roman: Staţi puţin, că mă… (n.r. arată cu capul către poliţist), că nu am… (neinteligibil). 
 
Întrebare jurnalişti: Dar accidentul cum s-a produs? 
 
Valeriu Roman: Ce anume?
 
Întrebare jurnalişti: Accidentul cum s-a produs, dacă nu aţi consumat alcool?
 
Valeriu Roman: Eiii… Doamne, Doamne! Îmi daţi voie (n.r. se adresează poliţiştilor) să spun treabă şi asta.
 
Poliţistul de la Rutieră: Haideţi, mergeţi înainte. 
 
Valeriu Roman: Nu vrea să spună (n.r. arată cu capul către poliţist).
 
Întrebare jurnalişti: Dar dumneavoastră ce aţi băut înainte de a vă urca la volan? 
 
Valeriu Roman: A fost o chestie… în legătură cu… adică o… (n.r. neinteligibil). Eu chiar nu aveam nicio treabă cu… (n.r. neinteligibil). Uitaţi-vă la ei (n.r. arată cu capul către poliţist). 
 
Apoi, Valeriu Roman, aflat în maşina Poliţiei, a avut o discuţie cu jurnaliştii.
 
Întrebare jurnalişti: Sunteţi preot, nu?
 
Valeriu Roman: Păi, sunt, dar degeaba sunt! Şi asta…
 
Întrebare jurnalişti: Aţi băut şi v-aţi urcat la volan? Aţi consumat alcool? 
 
Valeriu Roman: (…) Dumneavoastră, nu eu! 
 
Întrebare jurnalişti: Atunci, accidentul cum s-a produs?
 
Valeriu Roman: Care acrincesc (n.r. accident)? Eu chiar habar nu aveam. 
 
Întrebare jurnalişti: Atunci, de ce vă aflaţi în maşina poliţiei dacă nu ştiţi ce aţi făcut?
 
Valeriu Roman: Nu, serios. De ce sunt în cesiumnea (n.r. probabil situaţia) asta? Pentru că aşa vrea maşina poliţiei (n.r. se aud râsete în fundal) A… râzi, râzi, frăţioare? Uite-l acolo, în verde. 
 
Întrebare jurnalişti: Dar pe cine vreţi să sunaţi dumneavoastră?
 
Valeriu Roman: Nu vreau să spun pe nimeni. Vreau să fac treaba în aşa fel încât să fac treaba… pentru toată lumea. 
 
Întrebare jurnalişti: Sunteţi preot!? Ce îi învăţaţi dumneavoastră pe oameni dacă aveţi un astfel de comportament?
 
Valeriu Roman: Eu? Ce am făcut? Am rungat (n.r. rugat) pe cineva să facă ceva rău? 
 
Jurnalişti: Aveţi o alcoolemie de 0,96.
 
Valeriu Roman: Eşti sigură de treaba asta? Este părerea dumneavoastră. Eu nu am făcut decât să fac în aşa fel încât să fac, să fac treabă în aşa fel încât… (neintelegibil). Mai departe, este greu… este foarte greu. Deci, eu sunt un om care stau şi mă întreb ce caut eu acum aici.
 
Întrebare jurnalişti: Nu ştiţi cum aţi ajuns aici? 
 
Valeriu Roman: Habar nu am! Habar nu am! A vrut lumea să mă vadă. 

 
Sursa foto: RTV.net, ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Oficial! Preot din Arhiepiscopia Tomisului, trimis în judecată (video)

03 Nov 2021 7059

Lansare de carte, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ Constanța (galerie foto)

03 Sep 2021 5126

Cartea „10 povești și rețete pierdute prin Deltă. Cu 100 de fotografii de Valeriu Leonov“ se lansează la Biblioteca Județeană Constanța

30 Aug 2021 2975

Știați că Astăzi se împlinesc 20 de ani de la moartea lui Vali Sterian

15 Sep 2020 1390

La mulți ani, Nicu Covaci! Fondatorul trupei Phoenix împlinește 73 de ani!

19 Apr 2020 4452

#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian Destinul unui mare maestru al penelului, Hrandt Avakian

12 Feb 2020 3280

Valeriu Steriu, noul purtător de cuvânt al PSD. Teodor Meleșcanu va fi votat președinte al Senatului

09 Sep 2019 2453

Un adolescent român a câștigat premiul cel mare la Loteria Copiilor din Barcelona

06 Jan 2019 1817

Constănțeanul Bogdan Ioan, finalistul „Vocea României“ din echipa lui Smiley, are nevoie de noi! Să-l susţinem!

14 Dec 2018 5137

Un preot din Arhiepiscopia Tomisului, condamnat definitiv pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului (video)

01 Mar 2018 3498

A început judecata în apelul dosarului în care preotul Valeriu Roman a fost condamnat

12 Jan 2018 2017

Preotul Valeriu Roman, condamnat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, nemulţumit de pedeapsă (video)

18 Oct 2017 4368

ÎPS Teodosie - „I s-a umbrit mintea de la un pahar de limonadă“. Consilier Patrimoniu în Arhiepiscopia Tomisului, preotul Roman Valeriu a fost condamnat (video)

05 Oct 2017 5793

Judecata preotului Valeriu Roman, din Arhiepiscopia Tomisului, continuă luna viitoare

21 Aug 2017 2280

Judecata preotului Valeriu Roman, din Arhiepiscopia Tomisului, amânată

16 Jun 2017 4271