Consiliul Judeţean, dat în judecată de unul dintre cei mai importanți directori din mandatul lui Nicușor Constantinescu

  • Într-un dosar penal, Felicia Tăicuţu a fost condamnată alături de Nicușor Daniel Constantinescu.
  • Fostul director din CJC a primit trei ani de închisoare cu suspendare.
  • Felicia Tăicuţu s-a constituit parte vătămată într-un alt caz.

Judecătorii Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Constanța au stabilit primul termen în dosarul (1388/118/2020) în care Felicia Tăicuţu, fostul director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, a dat în judecată Consiliul Judeţean Constanţa! Dosarul are ca obiect „litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)“. 
 
Prima înfățișare va avea loc pe data de 6 august.
 
Felicia Tăicuţu nu se află pentru prima dată în atenția magistraților! În noiembrie 2014, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a 19 inculpaţi (persoane fizice şi juridice), în legătură cu un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român. Printre inculpaţii cauzei s-au numărat Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, şi Felicia Tăicuţu, fost director general al Direcţiei Generale Economico - Financiare din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa.
 
În luna iulie 2016, Ana Maria Trancă, judecător al Curţii de Apel Bucureşti, a dictat în acest dosar peste 70 de ani de închisoare. Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a luat 15 ani de închisoare, iar Felicia Tăicuţu a luat trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de şase ani.
 
Pe data de 11 iulie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis condamnarea definitivă a inculpaţilor din prezenta cauză. Nicuşor Constantinescu a primit zece ani de închisoare. Felicia Tăicuţu s-a ales trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de şase ani.
 

Parte vătămată

 
De precizat că Felicia Tăicuţu s-a constituit parte vătămată în dosarul în care Constantinescu este judecat alături de Cristian Bogdan Zgabercea, fost consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, fost producător general al TVR.
 
În rechizitoriu, procurorii DNA spun că, „la data de 8.01.2015, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a emis o dispoziţie prin care, în mod nelegal, a deposedat o persoană (Felicia Tăicuţu) de atribuţiile funcţiei de director general al unei direcţii din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, totodată retrăgându-i acesteia dreptul de acordare a vizei de control“. „Prin aceasta, inculpatul i-a provocat persoanei respective o vătămare nepatrimonială a drepturilor şi intereselor legitime privind exercitarea atribuţiilor unui post pe care îl ocupase prin concurs, cât şi o pagubă patrimonială reprezentată de diminuarea salariului“, se mai arată în documentele oficiale.
 
Pe data de 4 mai 2018, în acest dosar, Tribunalul Constanţa a decis obligarea lui Nicuşor Daniel Constantinescu la plata sumei de 1.392 lei daune materiale şi 10.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii, daune morale, către partea civilă Felicia Tăicuţu. În prezent, dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Galaţi.

 
Citeşte şi:
 

Peste 70 de ani de închisoare
Cine sunt directorii din CJC şi oamenii de afaceri care au „căzut“ alături de Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)


Cum a ajuns pe „LISTA NEAGRĂ“ Felicia Tăicuţu, şefa Direcţiei Generale Economico-Financiare din CJC (rechizitorii)

Felicia Tăicuţu îi cere lui Nicuşor Daniel Constantinescu 100.000 de euro daune (video)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Felicia Tăicuţu a pierdut procesul intentat Consiliului Judeţean Constanţa

30 Oct 2020 1159

Nicușor Constantinescu, la Curtea de Apel Galați. Ce dosar se va judeca azi

29 Sep 2020 2298

Consiliul Județean, dat în judecată de Felicia Tăicuţu. Azi, primul termen

06 Aug 2020 1678

Fosta şefă a Direcţiei Economico-Financiare Felicia Tăicuţu a dat în judecată Consiliul Judeţean Constanţa

09 Mar 2020 2572

Directori din Consiliul Judeţean, condamnaţi. Înalta Curte a luat o decizie definitivă

23 Oct 2018 2193

Nicuşor Constantinescu merge la Înalta Curte cu pedeapsa de 15 ani de închisoare

06 Aug 2016 4012

Şeful CJC, acuzat de abuz în serviciu, spălare a banilor şi constituire a unui grup infracţional. Un nou termen în dosar (rechizitoriu)

17 Feb 2016 2805

Cum a ajuns pe „LISTA NEAGRĂ“ Felicia Tăicuţu, şefa Direcţiei Generale Economico-Financiare din CJC (rechizitorii)

04 Feb 2016 4136

Felicia Tăicuțu îi cere lui Nicuşor Daniel Constantinescu 100.000 de euro daune (video)

21 Oct 2015 3060

Costică Zelcă, o nouă audiere la Curtea de Apel București

10 Jul 2015 3511

Nicuşor Constantinescu în atenţia Curţii de Apel București, luni

19 Jun 2015 1582

Inculpată alături de Constantinescu, parte vătămată împotriva şefului CJC Felicia Tăicuţu a pierdut procesul intentat Curţii de Conturi (rechizitorii)

18 May 2015 2609

Nicuşor Constantinescu şi Felicia Tăicuţu, azi, în atenţia Curţii Supreme (rechizitoriu)

30 Mar 2015 2578

Constantinescu, Tăicuţu şi Cenuşă Preşedintele, şefa Direcţiei Financiare şi arhitectul şef al CJC, azi, în atenţia Curţii Supreme (rechizitoriu)

02 Mar 2015 2749

Începe judecata lui Nicușor Constantinescu Dosarul rămâne la Curtea de Apel București

15 Jan 2015 3649