Justitie

Consiliul Superior al Magistraturii, chemat să avizeze desființarea Secției Speciale

  • Plenul CSM va pune în discuție propunerea de desființare a Secției Speciale a Magistraților.
  • Doi procurori constănțeni își desfășoară, în prezent, activitatea la Secția Specială.

Ședință interesantă astăzi, la Consiliul Superior al Magistraturii. Plenul forului suprem al magistraților români este chemat să își exprime avizul, pozitiv ori negativ, legat de posibilitatea desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, denumită generic drept Secția Specială a magistraților. În cadrul Secției își desfășoară activitatea, doi procurori constănțeni, respectiv magistrații Adina Florea și Silviu Ciocoiu, ambii din cadrul Parchetului Curții de Apel Constanța.

Concret, punctul 6 pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Plenului CSM este reprezentat de „avizarea Propunerii legislative pentru desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“.

Așa cum am menționat anterior, avizul pe care Plenul CSM îl poate exprima legat de această propunere legislativă poate fi unul pozitiv, ori negativ.


Discuțiile despre concursuri

Discuțiile privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție sunt mai vechi, iar în luna februarie a acestui an proiectul de lege pentru desființarea acesteia a fost pus în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Justiției.

Vă reamintim, recent Plenul CSM ajuns la concluzia că nu se impune reluarea concursului pentru ocuparea funcției de procuror șef al SIIJ și că, de asemenea, nu se impune nici organizarea unui concurs pentru ocuparea funcțiilor de execuție vacante din cadrul Secției.

De asemenea, în cursul anului trecut, Plenul CSM nu a validat rezultatele concursului pentru conducerea SIIJ, după ce procurorul constănțean Adina Florea obținuse cel mai mare punctaj la concurs. În cele din urmă, în luna decembrie 2019, procurorul a anunțat că se retrage din procedura privind numirea sa în funcția de procuror șef al Secției Speciale, urmând să rămână pe un post de execuție.

În momentul de față, SIIJ este condusă de procurorul șef adjunct Nicolae Marin.


Citește și:

Desființarea SIIJ. Cine preia dosarele, cine autorizează punerea în mișcare a acțiunii penale față de magistrați
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

S-a decis conducerea Judecătoriei Mangalia!

04 Jul 2020 508

CSM discută despre conducerea Judecătoriei Mangalia

02 Jul 2020 549

Ce decizii a luat Consiliul Superior al Magistraturii pentru anchetatorii tulceni

01 Jul 2020 372

Conducerea parchetelor tulcene, în atenția Consiliului Superior al Magistraturii

29 Jun 2020 359

Fost consilier al lui Radu Mazăre Reacția judecătorilor bucureșteni în procesul intentat de Răducu Preda Consiliului Superior al Magistraturii

29 Jun 2020 460

Răspunsul CSM pentru un vicepreședinte de instanță dobrogeană

28 Jun 2020 471

Vicepreședinte de instanță dobrogeană, în atenția Consiliului Superior al Magistraturii

25 Jun 2020 540

Răspunsul primit de judecătorul CC Gheorghe Stan, fost șef al SS, din partea Consiliului Superior al Magistraturii

17 Jun 2020 472

Fost șef al SS Solicitarea judecătorului Curții Constituționale Gheorghe Stan către CSM

13 Jun 2020 657

S-a decis! Plenul CSM trimite Inspecția Judiciară în control la instanțe și parchete. Iată motivul

13 Jun 2020 642

Candidaturi respinse, candidaturi retrase Deciziile Plenului CSM cu privire la Consiliul științific al Institutului Național al Magistraturii

11 Jun 2020 340

Reconfirmare în funcția de conducere pentru un procuror dobrogean

11 Jun 2020 383

Procurorii din toată țara, cu ochii pe CSM. Se discută despre funcțiile de conducere din parchete

08 Jun 2020 550

CSM ar putea decide controale tematice la instanțe și parchete. Ce dosare sunt vizate

07 Jun 2020 672

Vot unanim Ce a decis Consiliul Superior al Magistraturii legat de cererea vicepreședintelui Judecătoriei Constanța

05 Jun 2020 664