Constanţa. Agresiune sexuală pedepsită cu închisoare cu executare


Curtea de Apel Constanţa a decis ieri condamnarea definitivă a unui bărbat din Tulcea la aproape patru ani de închisoare cu executare, acesta fiind găsit vinovat de lipsire de libertate în mod ilegal, agresiune sexuală şi tentativă de lipsire de libertate în mod nelegal.


Cel în cauză a fost trimis în judecată de procurorii din Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea.


În actul de sesizare a instanţei, magistraţii arată că, aproape de începutul lunii octombrie 2016, persoanele vătămate F.A., în vârstă de 11 ani, şi P.I., în vârstă de 12 ani, au plecat de la şcoală pe jos către locuinţele lor. Cele două copile au ajuns în zona casei inculpatului pe care îl ştiau din vedere. Aici s-au oprit puţin pentru a lua nişte nuci de jos, după care cele două fete au trecut în continuare pe lângă curtea inculpatului, ajungând până lângă un magazin. Atunci, inculpatul a ieşit din curtea sa şi le-a chemat pe fete la el, să vorbească.


Individul a abordat-o pe copila de 11 ani spunându-i că ar semăna cu fata lui, ulterior propunându-le fetelor să meargă în curtea sa pentru a le da nişte gutui.


După ce le-a dat câte o gutuie, inculpatul a ieşit cu fetele înapoi în stradă, după care le-a cerut copilelor să-l urmeze din nou în curte pentru a le da bani. În continuare, inculpatul le-a spus fetelor să îl urmeze din nou spre interiorul curţii sale pentru a le da bani. A acceptat doar fata de 11 ani, însă în acel moment pe stradă şi-au făcut apariţia alte două colege, care le-au avertizat pe cele două să arunce gutuile primite de la inculpat şi să plece de la poarta acestuia.


Observând, inculpatul a reacţionat şi le-a apucat strâns de mâini pe cele două fete, pe care a început să le tragă cu forţa către poarta curţii sale. Atunci, una dintre tinerele care şi-au făcut ulterior apariţia în zonă a intervenit şi a început să îl lovească pe inculpat peste mâini pentru a le elibera pe fete, totodată apucând-o pe copila de 12 ani şi trăgând-o din mâna inculpatului până a eliberat-o.


Apoi, tânăra salvatoare s-a apropiat din nou de inculpat pentru a o ajuta şi pe copila de 11 ani care era prinsă cu mâna de către inculpat. Atunci, inculpatul a început, cu mâna rămasă liberă, să o pipăie continuu pe fund, după care a încercat să îi pună mâna şi pe sâni pe cea care încerca să le salveze pe cele două copile.


Tânăra a l-a lovit cu pumnul în faţă pe inculpat, astfel scăpând de acesta şi depărtându-se de el. Atunci, individul i-a pus persoanei vătămate de 11 ani mâna la gură pentru a nu ţipa, a luat-o în braţe şi a fugit cu aceasta către poarta curţii intrând în interior, unde i-a dat drumul pe jos, însă a continuat să o ţină cu un braţ de gât pe după ceafă, cu mâna pe gură. Cu cealaltă mână a închis poarta şi de acolo a intrat în casă conducând-o în continuare în mod forţat pe fată în interior. Pe timpul deplasării către casă, copila de 11 ani tot încerca să se zbată şi să fugă, dar inculpatul o ţinea strâns.


„Inculpatul i-a spus persoanei vătămate să se pună pe pat, că nu îi face nimic, iar ea s-a aşezat pe pat. Apoi i-a zis să îşi scoată geanta, că nu îi face nimic, dar fata a refuzat. Inculpatul a început atunci să se uite urât la ea, inducându-i o puternică stare de temere. Din acest motiv, copila i-a spus inculpatului că trebuie să plece acasă, căci o aşteaptă mama sa. După ce persoana vătămată a insistat în mod repetat să o lase să plece şi pe fondul stării crescânde de temere, s-a ridicat de pe pat, plecând spre uşă pentru a ieşi afară. Inculpatul s-a postat în faţa uşii de la camera unde se aflau, în mod evident pentru a o împiedica să plece de acolo, motiv pentru care fata a început să ţipe foarte tare şi să plângă. Inculpatul a apucat-o în braţe şi a început să o pupe de mai multe ori pe frunte“, conform anchetatorilor.


În acest timp, tânăra care a salvat-o pe fata de 12 ani din mâinile inculpatului aflată afară a început să lovească cu un băţ în uşa locuinţei pentru a o deschide, totodată ţipând la prietena sa aflată în interior. Atunci inculpatul s-a dat la o parte din calea persoanei vătămate, care urgent s-a dus către uşă, pe care a deblocat-o prin mutarea cuiului şi a deschis uşa casei.


Afară se afla tânăra care lovea uşa cu respectivul băţ şi care, imediat, a tras-o tare de mână pe copila de 11 ani şi a scos-o din casă, fugind toate cele patru fete către casa persoanei vătămate. Aici au povestit mamei persoanei vătămate cele întâmplate, iar aceasta a anunţat organele de poliţie.


Sursa text: rolii.ro


Citește și

De ce nu merge la închisoare individul care a agresat sexual o fetiţă într-un microbuz închiriat de grădiniţă
„Copila dormea. Inculpatul trebuie să reflecteze asupra propriului comportament“


Caz inedit la Constanţa!
Un băiat de clasa a V-a, despăgubit după ce i s-a extirpat un testicul, în urma unei lovituri încasate în pauză de la un coleg


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 348

Femeie agresată sexual într-o ambulanţă SMURD! Fost paramedic condamnat

29 Mar 2024 754

Constanța Tânăr de 18 ani, condamnat pentru agresiune sexuală. Ce decizie au luat magistrații

27 Mar 2024 672

Constanța. Minorii acuzați că ar fi agresat sexual o copilă în curtea unui liceu, internați într-un centru educativ

26 Mar 2024 744

În județul Argeș Profesor, arestat pentru agresiune sexuală. O agresase pe minoră chiar în incinta liceului

19 Mar 2024 511

Final de proces în cazul fostului angajat ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală! Iată când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

17 Mar 2024 519

Un fost paramedic ar fi agresat sexual o femeie, într-o ambulanţă SMURD! Tribunalul Militar amână procesul

02 Mar 2024 899

Constanța. Fostul profesor acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime, menținut sub control judiciar!

18 Feb 2024 934

Cazul fostului paramedic acuzat că ar fi agresat sexual o femeie, într-o ambulanţă SMURD, amânat

31 Jan 2024 563

Ar fi agresat sexual o pacientă în ambulanţa SMURD Fost paramedic trimis în judecată pentru agresiune sexuală! Începe procesul

29 Jan 2024 696

Știri Constanța Un bărbat a comis gesturi obscene în public și a agresat sexual o adolescentă. A fost reținut

12 Jan 2024 1161

Justitie Tulcea 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru agresiune sexuală, în formă continuată. Cazul, la Constanța

11 Jan 2024 671

Paramedic, trimis în judecată pentru agresiune sexuală! Ar fi atins și masat sânii unei femei, într-o ambulanţă SMURD

05 Jan 2024 1297

Celebru actor, vizat de o plângere pentru agresiune sexuală. Ce spune avocatul actorului

23 Dec 2023 827

Județul Constanța Tânără de 18 ani, agresată sexual într-un microbuz de transport persoane! Polițiștii au întocmit dosar penal

20 Dec 2023 916