Constanța. „Colonel de securitate” din Serviciul de Informații Externe, în așteptarea deciziei definitive

 
  • Conform procurorilor, inculpatul ar fi trebuit, în schimbul banilor, să intervină pe lângă funcționarii publici cu atribuții de decizie în domeniul resurselor umane din cadrul Serviciului de Informații, asupra cărora a susținut că ar avea influență, și de a-i determina pe aceștia să-l încadreze în respectiva structură pe fiul unei femei. 
  • Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Tribunalul Constanța a decis condamnarea în primă instanță (în rejudecare) a unui cetățean la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
 
Sentința Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță ce a finalizat cercetarea specifică și a stabilit ca pronunțarea definitivă să aibă loc la începutul lunii viitoare.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă
 

În actul de sesizare a instanței, procurorii arată, conform Rolii.ro, că în 2009, inculpatul, recomandându-se sub identitate fictivă și declinându-și calitatea mincinoasă de colonel de securitate în cadrul Serviciului de Informații Externe, ar fi pretins și primit de la martora denunțătoare suma totală de 16.170 lei, din care suma de 4.600 lei i-a fost înmânată nemijlocit, iar suma de 11.570 lei i-a fost transmisă prin mandate poștale on-line, expediate pe numele unor diferiți destinatari persoane fizice, indicați în mod expres de către inculpat, în schimbul promisiunii acestuia de a interveni pe lângă funcționarii publici cu atribuții de decizie în domeniul resurselor umane din cadrul serviciului de informații mai sus menționat, asupra cărora a susținut că ar avea influență, și de a-i determina pe aceștia să-l încadreze în respectiva structură pe fiul unei femei.

 
Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Revenind la decizia tribunalului, prima instanță a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, ce curge de la rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare.
 
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost onligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
Tribunalul a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanţa sau în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa.
 

Magistrații au dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, în cazul executării efective a acesteia, perioada arestării provizorii în Danemarca, de la 12 septembrie 2017 la 13 septembrie 2017 şi perioada executării pedepsei anterioare, de la 10 octombrie 2020 la 05 martie 2021 inclusiv.
 
În final, tribunalul a confiscat de la inculpat suma de 16.170 lei primită de acesta în temeiul traficului de influenţă pretins.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Fost ofițer SRI Dobrogea a bătut palma cu DNA! A fost desemnat Tribunalul Militar care să analizeze cauza
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Colonel de securitate”, în atenția Curții de Apel Constanța

30 Apr 2022 1057

Iazul fostului colonel de securitate Dărămuș, situat în localitatea Dropia este verificat de Consiliul Județean, la solicitarea Prefecturii Constanța

14 Aug 2021 3596

Fost colonel de Securitate, urmărit penal de DNA Conducerea Centralei Nucleare de la Cernavodă, „decapitată“ (documente)

20 Feb 2016 12804

Creditorii societăţii Davi Security, deţinută de fostul colonel de securitate Victor Dărămuş, convocaţi în şedinţă

03 Feb 2016 5758

Fan al violenţei domestice Primarul PSD Gheorghe Nichita şi-a bătut şi nevasta, şi amanta. Uneori folosea lemne, alteori "bărdiţa de tocat carne"

17 May 2015 1691

Veterani de război înaintaţi în grad la MAI

29 Apr 2015 1722

UPDATE. Patru morți în lacul SiutghiolPrefectul de Constanța, Radu Volcinschi, demis

17 Dec 2014 2947

Misterioşii din umbra trecutului Să cunoaştem cadrele de Securitate din Constanţa (164)

13 Jan 2014 1921

La ce constănţeni au constatat judecătorii calitatea de lucrători ai Securităţii

13 Jan 2014 1862

Misterioşii din umbra trecutului Să cunoaştem cadrele de Securitate din Constanţa (116)

26 Oct 2013 1329

Misterioşii din umbra trecutului Să cunoaştem cadrele de Securitate din Constanţa (113)

23 Oct 2013 2678

Misterioşii din umbra trecutului Să cunoaştem cadrele de Securitate din Constanţa (112)

22 Oct 2013 1328

Misterioşii din umbra trecutului Să cunoaştem cadrele de Securitate din Constanţa (77)

11 Sep 2013 1833

Misterioşii din umbra trecutului Să cunoaştem cadrele de Securitate din Constanţa (53)

12 Aug 2013 1675

Misterioşii din umbra trecutului Să cunoaştem cadrele de Securitate din Constanţa (50)

08 Aug 2013 1732