Constanța. Luptător străin, transferat într-un penitenciar din Lituania




Curtea de Apel Constanța a aprobat transferul unui luptător lituanian din Penitenciarul Gherla, într-un penitenciar din Republica Lituania! Cel în cauză fusese condamnat, în octombrie 2018, de judecătorii Curții de Apel Constanţa, la 18 ani şi şase luni de închisoare în dosarul celei mai mari cantităţi de droguri descoperite în România.
 
Amintim că în luna iunie 2016, într-un depozit de pe raza localităţii Eforie Sud au fost descoperite aproximativ 2.500 de kilograme de cocaină provenită din Columbia.
 
Reamintim că, potrivit DIICOT, „în perioada aprilie - iunie 2016, inculpatul M.M. împreună cu inculpaţii N.R.D., cetăţean columbian, şi cu M.N., L.A., G.V. şi M.D., cetăţeni lituanieni, au iniţiat şi au constituit un grup infracţional organizat, pe care ulterior l-au şi sprijinit prin acţiuni distincte, în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic internaţional de droguri de mare risc (efectuarea de transporturi de mari cantităţi de cocaină din Columbia în Europa de Vest, cu tranzitarea teritoriului României) şi trafic intern de droguri de mare risc (extragerea, deţinerea şi manevrarea drogurilor respective, pe teritoriul României, în vederea transportării ulterioare a acestora în ţări din Europa de Vest)“.
 
Banane din Columbia
 

„Astfel, în perioada aprilie - iunie a anului 2016, împreună cu inculpaţii anterior menţionaţi, au introdus în România, prin Portul Constanţa, fără drept, cantitatea de aproximativ 2.500 de kilograme de cocaină, prin disimularea acestor droguri în spaţii special amenajate ale unor containere (introduse în România prin utilizarea, ca paravan, a unor operaţiuni de import - export de aproximativ 320 de tone de banane din Columbia în România).

 
 
Tot astfel, în perioada 21.06.2016 - 29.06.2016, activitatea infracţională a inculpatului M.K. a continuat, în sensul că, împreună cu inculpaţii NRD, MN, LA, GV şi TD, a încercat să scoată din România, fără drept, cantitatea totală de aproximativ 2.500 de kilograme de cocaină provenită din Columbia, droguri ce urmau a fi direcţionate către Europa de Vest“, conform DIICOT.
 
Depozit la Eforie Sud
 

Anchetatorii mai arată că, „pentru extragerea drogurilor, inculpaţii au închiriat un depozit pe raza localităţii Eforie Sud, desfăşurând aceste activităţi la data de 27/06.2016 şi la data de 29.06.2016, orele 20.00, moment în care procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri din cadrul DCCO, au descins la acest imobil, procedându-se astfel la constatarea în flagrant a infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc“.
 
„În paralel, în data de 29.06.2016, inculpatul M.K., a fost reţinut de către autorităţile spaniole în timp ce încerca să părăsească teritoriul Spaniei, pe aeroportul din Malaga, în vederea soluţionării propunerii de arestare preventivă formulate de către procurorii DIICOT. Valoarea de piaţă a drogurilor este de aproximativ 625.000.000 de euro“, au conchis procurorii.

 
Totodată, instanţa a dispus măsura de siguranţă a confiscării speciale a cantităţii nete de 2.307,85262 de kilograme de cocaină, rămasă în urma analizelor de laborator.
 
Așa cum arătam și mai sus, Curtea de Apel Constanța a aprobat transferul unuia dintre inculpați, un luptător lituanian, condamnat la 18 ani şi 6 luni închisoare, din Penitenciarul Gherla, într-un penitenciar din Republica Lituania!
 
 Oficial!
 

Solutia pe scurt: În baza art.180 alin.2 lit a) din Legea nr.302/2004: Aprobă transferarea condamnatului M.T. - în prezent deţinut în Penitenciarul Gherla, într-un penitenciar din Republica Lituania, pentru continuarea executării pedepsei de 18 ani şi 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată acestuia prin sentinţa penală nr 27 din 17.01.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr 8319/118/2016, definitivă la 05.10.2018 prin decizia penală nr 859/P/05 10 2018 a Curţii de Apel Constanţa, pedeapsă ce a fost adaptată şi cuantificată la 16 ani şi 9 luni închisoare prin hotărârea Tribunalului Districtual al oraşului Klapeida, din 22 august 2022, pronunţată în dosarul penal nr E1-804-903/2012. Dispune comunicarea prezentei încheieri către condamnatul M.T., la locul de deţinere în teremen de 48 de ore de la pronunţare. Cu contestaţie în termen de 24 ore de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Incidente în trafic la Eforie, Ovidiu și Murfatlar!

16 Mar 2024 750

În Constanța Acțiuni de prevenire a bullying-ului în școli

21 Feb 2024 473

Agenția Națională Antidrog, activitate de prevenrie a substanțelor interzise la Caravana de Taekwondo de la Eforie Sud!

31 Jul 2023 723

Sentință definitivă în primul dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii DNA Constanța!

07 Feb 2023 2270

Peste 50 de constănțeni trimiși în judecată Dosarul „Omaha“ - Tribunalul reia judecata în faza camerei preliminare!

07 Jan 2023 5507

Premieră la DNA Constanța! Se reia cercetarea judecătorească în primul dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii Anticorupție

12 Nov 2022 2078

2.500 de kilograme de cocaină, într-un container, la Eforie Sud! Cererea de rejudecare, respinsă

25 May 2022 4301

Captură-record de droguri în judeţul Constanţa! 2.500 de kilograme de cocaină, într-un container, la Eforie Sud. Se cere rejudecarea dosarului

07 Jan 2022 40686

Premieră la DNA Constanța! Începe judecata! (document)

22 Sep 2021 4332

DNA Constanța a finalizat un nou dosar pentru trafic de droguri

07 Apr 2021 2734

Droguri de 625 de milioane de euro, într-un depozit la Eforie. Sentința judecătorilor din Constanța rămâne neschimbată

30 Mar 2021 3600

Constanța. DNA anunță oficial finalizarea unui dosar pentru trafic de droguri

08 Mar 2021 2785

Premieră la DNA Constanța! Primul dosar de trafic de droguri trimis în instanță

25 Feb 2021 2490

Oficial de la Tribunal DNA a reținut patru bărbați. Legături cu dosarul fostului șef al Poliției Eforie. Cine a fost arestat

01 Feb 2021 2735

Aproximativ 40 de constănțeni, menținuți azi în arest preventiv. Decizia este definitivă

11 Dec 2020 2270