Constanța pierde trei judecători!

În ședința de mâine, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va analiza cererile de eliberare din funcție, prin pensionare, formulate de trei judecătoare, respectiv: Mihaela Popoacă, judecător la Curtea de Apel Constanța, Cornelia Dumitra, judecător la Tribunalul Constanța, și Daniela Liliana Lazăr, judecător la Judecătoria Mangalia.
 
Mihaela Popoacă, judecător la Curtea de Apel Constanța, a făcut parte din completul de judecată care a hotărât soarta dosarului în care Primarul municipiului și Municipiul Constanța i-au chemat la judecată pe Georgică Giurgiucanu, Geta Săvulescu, Cristian Borcea, Mihai Camboianu, dar și pe SC Habitat și Ambient SA. În cauză, autoritățile locale au solicitat obligarea, în solidar, a celor mai sus precizați la plata sumei de 10.631.191,05 lei (peste 2,5 milioane de euro).
 
Potrivit datelor din dosar, suma de 10.631.191,05 lei (adică peste 2,5 milioane de euro) ar reprezenta o diferență de preț generată de o presupusă schimbare a destinațiilor unor terenuri (situate atât în municipiu, cât și în stațiunea Mamaia) primite în compensare potrivit Dispozițiilor Primarului municipiului Constanța nr. 796/19.03.2004 și nr. 1344/31.05.2004.
 
Cererea Primarului municipiului și a Municipiului Constanța a fost analizată atât de Adriana Lepădatu, magistrat al Tribunalului Constanța, cât și de judecătoarele Daniela Petrovici și Mihaela Popoacă, de la Curtea de Apel Constanța, care au respins acțiunea autorităților locale, pentru că a fost depusă la instanță mult prea târziu. Hotărârea magistraților din Constanța a fost confirmată și menținută și de Rodica Dorin, Cosmin Horia Mihăianu și Carmen Teau Trănica, toți judecători în cadrul Secției a II-a Civile din Înalta Curte de Casație și Justiție.
 
Recent, Dumitra Cornelia, judecător al Tribunalului Constanța, a dispus condamnarea lui Ionuț Corneliu Pripiși, fostul șef al Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanța, pentru infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, la șase luni de închisoare, iar pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului, la trei luni de închisoare. În final, după contopire, fostul șef al Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanța a fost condamnat la șapte luni de închisoare cu suspendare. Ionuț Corneliu Pripiși a mai fost obligat să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N Roman“ Constanța sau la Centrul Cultural Județean „Theodor Burada“.
 
Tot Dumitra Cornelia, judecător al Tribunalului Constanța, a soluționat, în urmă cu puțin timp, dosarul în care Emil Alexiu, fost asistent în cadrul Serviciului Medicină Legală Constanța, detașat ulterior la Serviciul de Anatomie Patologică al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei“ Constanța, este bănuit de luare de mită. Emil Alexiu a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită, decizia nefiind una definitivă.
 
În 2015, cu ocazia „Zilei Justiției“, în sediul Palatului de Justiție din Constanța, Liliana Lazăr, judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, a expus mai multe tablouri.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaDigitală Școala de industrie casnică „Sfânta Ana“ din Cernavodă - „Aci se predă croitorie, ţesătorie, gospodărie“

04 Dec 2023 1756

Două judecătoare din Constanţa ies la pensie azi

01 Jun 2018 3040

Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, condamnat în primă instanţă. S-a stabilit data apelului

30 May 2018 2964

Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control al Primăriei Constanţa, prima reacţie după condamnare

13 Mar 2018 3455

Achitat ori condamnat! Ziua Z pentru Ionuţ Pripişi, fostul şef al Corpului de Control din Primăria Constanţa

28 Feb 2018 3779

Emil Alexiu, fost asistent la Medicină Legală, nu iese din arest. Decizia nu este definitivă

07 Apr 2017 2297

Emil Alexiu, de la Medicină Legală, rămâne în arest. Începe judecata dosarului

13 Mar 2017 2075

Emil Alexiu, de la Medicină Legală, acuzat de luare de mită, în faţa Tribunalului Constanţa

07 Mar 2017 2344

Reabilitarea Muzeului de Istorie din Constanţa, în faţa judecătorilor. Ce s-a decis ieri (rechizitoriu)

03 Mar 2017 2858

Eugen Corneanu a fost eliberat

31 Jan 2017 2830

Dosarul lui Andi Sergiu Babinciuc primeşte un nou judecător!

16 Jan 2017 4410

Titi Cenuşă, fostul arhitect-şef al CJC, contestă măsurile impuse de DNA în dosarul „Geotop 2001”

28 Nov 2016 2949

Victor Becali rămâne în arest!

21 Nov 2016 2953

Victor Becali află azi dacă va fi eliberat condiţionat

21 Nov 2016 1963

Azi se decide libertatea lui Victor Becali

14 Nov 2016 2267