Constanța retrocedată! Curtea Supremă menține sechestrul în dosarul celor 25 de hectare din zona (Anadalchioi) Brătianu – Constanța


 
  • Crinuța Nicoleta Dumitrean (fost președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și al Comisiei Centrale de Despăgubiri), a luat în primă instanță 6 ani și 3 luni închisoare.
  • Magistrații au decis confiscarea sumei de „400.000 euro primită de aceasta cu titlu de mită sau echivalentul în lei a acestei sume la cursul de schimb al B.N.R. la data executării măsurii“.
 
 
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României au stabilit un nou termen (14 aprilie 2022) în dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona (Anadalchioi) Brătianu – Constanța.
 
La termenul trecut, Curtea Supremă a respins, ca nefondată, cererea formulată de Horia Simu (inculpat) privind restrângerea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză faţă de acesta.
 
Mai mult, judecătorii au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele nr. (...), asupra sumelor de bani şi bunurilor indisponibilizate, aparţinând apelanţilor – intimaţi - inculpaţi Simu Horia, Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Dima Alin Horaţiu, martorilor Sterian Ion, Surdu Georgian Gabriel, Birisiu Ionuţ, Cocoş Dorin şi numitei Simu Raluca, astfel cum au fost menţinute prin sentinţa penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secția  I penală, pronunţată în dosarul nr.779/2/2017 (315/2017); - măsura sechestrului asigurător dispusă prin sentinţa penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secția I penală, pronunţată în dosarul nr.779/2/2017 (315/2017) asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale apelanţilor – intimaţi - inculpaţi Simu Horia, Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Dima Alin Horaţiu, Savu Florentina, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Teodorescu Cătălin Florin, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoş George şi Marko Attila Gabor.
 
Decizia a fost contestată.
 
Primele condamnări
 
Crinuța Nicoleta Dumitrean (fost președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și al Comisiei Centrale de Despăgubiri), a luat 6 ani și 3 luni închisoare, iar magistrații au decis confiscarea sumei de „400.000 euro primită de aceasta cu titlu de mită sau echivalentul în lei a acestei sume la cursul de schimb al B.N.R. la data executării măsurii“.
 
Omul de afaceri Horia Simu a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare.

 
Alin Horațiu Dima (al cărui nume apare și în Dosarul Retrocedărilor din Constanța) a luat 9 ani si 8 luni inchisoare (contopire cu pedeapsa din Dosarul retrocedărilor din Constanța).
 

Cătălin Florin Teodorescu, Oana Vasilescu, Dragoș George Bogdan au luat câte trei ani cu suspendare. Florentina Savu a luat patru ani de închisoare.
 
Cei patru anterior menționați au fost membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. ​
 
În continuare, Marko Atilla Gabor a luat cinci ani de închisoare.
 
Curtea de Apel București i-a obligat, în solidar, pe inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Savu Florentina, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Teodorescu Cătălin Florin, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoş George, Marko Attila Gabor, Simu Horia şi Dima Alin Horaţiu, la plata către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor a sumei de 7.715.000 euro echivalent lei la data plăţii, în măsura în care pretenţiile părţii civile nu sunt acoperite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei aferente deciziei nr. 15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., anulata conform art. 25 alin. 3 C.p.p.
 
Ce spun procurorii
 
În rechizitoriu, procurorii DNA arată că, „la data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziționat drepturile litigioase ce priveau o suprafață de teren situată în municipiul Constanța, prețul cesiunii fiind de 700.000 de euro“.
 
„De la acea dată, inculpatul Simu Horia a inițiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajați ai societăților sale și prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obținerea despăgubirilor prin intervenția acestora la nivelul autorităților implicate în procedura de retrocedare.
 
Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoș, Teodorescu Cătălin Florin și Marko Atilla Gabor, în calitate de președinte, respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) și a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horațiu, prin care valoarea unui teren în suprafață de 25 de hectare situat în municipiul Constanța (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 de euro (35 de euro/mp), echivalentul a 37.243.500 de lei“, potrivit DNA.
 
Teren supraevaluat 
 
„Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului, respectiv cu suma de 7.715.000 de euro, echivalentul a 32.838.126 de lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat, concomitent cu obținerea unui avantaj patrimonial de către inculpatul Simu Horia și alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76 de lei. Concret, membrii Comisiei, luând la cunoștință concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, nu au constatat faptul că inculpatul Dima Alin Horațiu a supraevaluat terenul respectiv, deși aveau cunoștință de faptul că suprafața respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanța și avea destinația de teren agricol“, spun procurorii DNA.
 
„Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidențiată poziția exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia, expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacții de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul și extravilanul municipiului Constanța care nu aveau categoria de folosință teren agricol“, se mai arată în documentele celor de la Anticorupție.
 
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, sesizată în cazul unui condamnat din Dosarul Retrocedărilor din Constanța (DOCUMENT)
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 1843

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3448

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3605

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 639

ANAR, victorie uriașă la Tribunalul Constanța! Apele Române recâștigă un teren din Faleză Nord, intabulat de Primăria Constanța! Judecătorii radiază dreptul de proprietate al municipalității (MINUTA)

03 Apr 2024 3146

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 711

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 741

Tribunalul Constanța, despăgubiri dublate pe Legea 10 pentru o prăvălie cu beci de pe Șoseaua Mangaliei, preluată abuziv de comuniști!

24 Mar 2024 810

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 847

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 590

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 605

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 994

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 523

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1397

Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

23 Feb 2024 945