Constanța retrocedată! Primele condamnări! Zeci de închisoare în dosarul celor 25 de hectare din zona Brătianu – Constanța

  • Alin Horațiu Dima (al cărui nume apare și în Dosarul Retrocedărilor din Constanța) a luat 9 ani si 8 luni inchisoare. 

Judecătorii de la Curtea de Apel București s-au pronunțat azi în dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona (Anadalchioi) Brătianu – Constanța.
 
Crinuța Nicoleta Dumitrean (fost președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și al Comisiei Centrale de Despăgubiri), a luat 6 ani și 3 luni închisoare. „Confiscă de la inculpata DUMITREAN CRINUŢA NICOLETA suma de 400.000 euro primita de aceasta cu titlu de mita sau echivalentul în lei a acestei sume la cursul de schimb al B.N.R. la data executării măsurii“.
 
Omul de afaceri Horia Simu a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare.
 
Alin Horațiu Dima (al cărui nume apare și în Dosarul Retrocedărilor din Constanța) a luat 9 ani si 8 luni inchisoare (contopire cu pedeapsa din Dosarul retrocedărilor din Constanța).
 
Cătălin Florin Teodorescu – trei ani cu suspendare
Oana Vasilescu – trei ani cu suspendare
Dragoș George Bogdan – trei ani cu suspendare
Florentina Savu – patru ani de închisoare    

Cei patru anterior menționați au fost membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.  

​Marko Atilla Gabor - cinci ani de închisoare.  

„Anulează decizia nr. 15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emitere a titlurilor de despăgubire în favoarea societatii ROSINTALY MANAGEMENT LIMITED, în cotă de 75%, a lui NICOLAE AUREL, în cotă de 15% şi a lui BIRISIU IONUŢ, în cotă de 10%, in cuantum total de 37.243.500 lei, dar si titlurile de conversie nr. 1926/16.06.2011 emis in favoarea societatii ROSINTALY MANAGEMENT LIMITED, nr. 1927/16.06.2011 emis in favoarea martorului NICULAE AUREL si nr. 1928/16.06.2011 emis in favoarea martorului BIRISIU IONUŢ. repune părţile în situaţia anterioară şi dispune restituirea sumei de 37.243.500 lei către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor, de catre inculpatul Simu Horia, beneficiar real al societatatii ROSINTALY MANAGEMENT LIMITED – 27932625 lei, martorul BIRISIU IONUŢ - 931087,50 lei, martorul MOLDOVEANU DANIEL – 1117305 lei, martorul STERIAN ION – 1675957,50 lei, martorul NICULAE AUREL – 174299,58 lei, martorul SURDU GEORGIAN GABRIEL – 2706112,71 lei si martorul COCOŞ DORIN - 2706112,71 lei“, potrivit minutei judecătorești. 


7.715.000 euro 

Obligă, în solidar, pe inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Savu Florentina, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Teodorescu Cătălin Florin, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoş George, Marko Attila Gabor, Simu Horia şi Dima Alin Horaţiu, la plata către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor a sumei de 7.715.000 euro echivalent lei la data plăţii, în măsura în care pretenţiile părţii civile nu sunt acoperite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei aferente deciziei nr. 15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., anulata conform art. 25 alin. 3 C.p.p“. 

Decizia de azi nu este definitivă.

Date din actul de sesizare a instanței  

În rechizitoriu, procurorii DNA arată că, „la data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziționat drepturile litigioase ce priveau o suprafață de teren situată în municipiul Constanța, prețul cesiunii fiind de 700.000 de euro“.
 
„De la acea dată, inculpatul Simu Horia a inițiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajați ai societăților sale și prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obținerea despăgubirilor prin intervenția acestora la nivelul autorităților implicate în procedura de retrocedare.
 
Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoș, Teodorescu Cătălin Florin și Marko Atilla Gabor, în calitate de președinte, respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) și a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horațiu, prin care valoarea unui teren în suprafață de 25 de hectare situat în municipiul Constanța (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 de euro (35 de euro/mp), echivalentul a 37.243.500 de lei“, potrivit DNA.

  Teren agricol  

„Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului, respectiv cu suma de 7.715.000 de euro, echivalentul a 32.838.126 de lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat, concomitent cu obținerea unui avantaj patrimonial de către inculpatul Simu Horia și alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76 de lei. Concret, membrii Comisiei, luând la cunoștință concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, nu au constatat faptul că inculpatul Dima Alin Horațiu a supraevaluat terenul respectiv, deși aveau cunoștință de faptul că suprafața respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanța și avea destinația de teren agricol“, spun procurorii DNA.
 
„Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidențiată poziția exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia, expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacții de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul și extravilanul municipiului Constanța care nu aveau categoria de folosință teren agricol“, se mai arată în documentele celor de la Anticorupție.
 
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 606

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 619

Tribunalul Constanța, despăgubiri dublate pe Legea 10 pentru o prăvălie cu beci de pe Șoseaua Mangaliei, preluată abuziv de comuniști!

24 Mar 2024 714

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 739

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 517

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 535

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 890

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 479

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1253

Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

23 Feb 2024 883

Holland Development Group SA nu va fi radiată din Registrul Comerțului, au decis judecătorii! Tribunalul Constanța a închis procedura de insolvență (MINUTA)

19 Feb 2024 1108

Banca Națională a României câștigă, la București, un proces cu primarul Chițac, legat de terenul din Piața Ovidiu (MINUTA)

14 Feb 2024 2956

Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel păstrează mențiunile despre retrocedările din Constanța pentru un teren de 5.000 de metri pătrați, din Mamaia (MINUTA)

13 Feb 2024 783

Complet de divergență pentru pretențiile lui Chițac, de la Mazăre! La mijloc sunt 4,38 de milioane de dolari. Un judecător a vrut să se abțină

01 Feb 2024 846

Administrația Chițac cere 4,38 de milioane de dolari, prejudiciu în Dosarul Retrocedărilor! Începe rejudecarea

28 Jan 2024 726