Constanța. Un fals polițist a fost trimis în judecată! Cum acționa

 
 
  • Conform procurorilor, la data de 7 septembrie 2022, bărbatul în cauză a sustras suma de 150 de euro de la o femeie, de 85 de ani, folosindu-se de calități oficiale (polițist).
  • Fapta a avut loc pe strada Arhiepiscopiei, din municipiul Constanța, în zona Piața Ovidiu.
 
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat, de 67 de ani, acuzat de infracțiunilor de furt și uzurpare de calități oficiale.
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Conform procurorilor, la data de 7 septembrie 2022, bărbatul în cauză a sustras suma de 150 de euro de la o femeie, de 85 de ani, folosindu-se de calități oficiale (polițist).
 
Fapta a avut loc pe strada Arhiepiscopiei, din municipiul Constanța, în zona Piața Ovidiu.
 
Inculpatul și-a declinat în mod fraudulos caliatea de polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prezentând un document care părea a fi o legitimație și a procedat la efectuarea unei măsuri polițienești cu caracter administrativ, respectiv un control al genții persoanei vătămate, ocazie cu care i-a sustras din portofel suma de 150 de euro.
 
În octombrie, polițiștii de investigații criminale ai Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Constanța! Patru ani cu executare pentru o bucată de cașcaval! Cum s-a ajuns la această pedeapsă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții „la mișto“ în parcul Tăbăcărie din Constanța! Un fals polițist de la Antidrog, condamnat

13 Mar 2023 1728

Un fals polițist păcălea lumea pe strada Arhiepiscopiei, din Constanța! Începe procesul

13 Nov 2022 1137

Constanța Fals polițist, reținut pentru furt și uzurpare de calități oficiale. Ce sumă de bani a sustras de la o femeie

06 Oct 2022 1698

Fals polițist, prins în timp ce oprea mașinile în trafic, în apropiere de vama Nădlac

05 Feb 2021 1432

Judecătoarea Mara Iacob și-a motivat decizia în cazul avocatului Adrian Gheorghiţă agresat de un polițistul Tiberiu Petrovici

28 Dec 2020 2331

Un fals polițist din Constanța merge la închisoare!

02 May 2020 2106

Negru Vodă Permis de conducere fals depistat la controlul de frontieră

12 Feb 2020 1900

A scăpat de puşcărie! Fost poliţist local, condamnat definitiv şi obligat la muncă în folosul comunităţii

26 Mar 2019 4207

Bărbat bănuit de alarmare falsă cu bombe, depistat de polițiști

30 Jan 2019 1626

Închisoare cu executare pentru un poliţist local din judeţul Constanţa. Sentinţa, contestată

03 Dec 2018 2430

Falsă polițiștă reținută de polițiștii IPJ Constanța. Suspecta se recomanda ca fiind polițist detașat la Eforie Nord. Cum acționa aceasta

08 Aug 2018 2180

Atenţie! Tinere din Constanţa, percheziţionate de un fals poliţist de la Antidrog

09 Jul 2018 3438

Fals polițist cercetat pentru înșelăciune. Victimele preferate de suspect erau turiștri străini

28 Mar 2018 1526

Ofițer de poliție trimis în judecată de procurorii DNA în stare de arest preventiv. Ce acuzații i se aduc

07 Dec 2017 1951

Poliţist trimis în judecată pentru conducerea unui autoturism cu număr de înmatriculare fals

10 Nov 2017 2118