UPDATE! Câte dosare penale are bărbatul Constănțeanul încătușat pentru că a furat patru conserve de ton, pus în libertate!



Judecătoria Constanța a respins cererea procurorilor de luare a măsurii arestării preventive a bărbatului acuzat că a furat patru conserve de ton.
 
Decizia nu este una definitivă!
 
Oficial!
 

Solutia pe scurt: În baza art. 227 alin. 1 C.proc.pen. Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpat. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 6 C.proc.pen. Onorariul avocatului din oficiu S E, în cuantum de 340 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Se comunică inculpatului şi instituţiilor prev. de art. 215 alin. 5 C.proc.pen. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 03.11.2022.

 
Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
 
În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele:
 
În data de 01.11.2022, în jurul orei 23:20, în timpul nopții, a sustras dintr-un magazin un pachet ce conținea 4 conserve de ton Rio Mare, părăsind magazinul fără a îl achita, cauzând astfel un prejudiciu de 39,66 lei (nerecuperat până în prezent).
 
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.

UPDATE

Potrivit unor surse, procurorii au contestat decizia de punere în libertate a inculpatului.


Bărbatul nu se află la primul contact cu legea penală.

El are un dosar pentru uzurpare de calități oficiale, două dosare pe trafic de droguri și unul de furt calificat.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Furturi și distrugeri la autoturisme, în Constanța. Bărbat de 39 de ani, arestat preventiv. Unde l-a găsit Poliția?

19 Apr 2024 544

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța la o școală din Năvodari

10 Apr 2024 441

Caz șocant la Constanța! O minoră și doi tineri agresați într-o locuință de patru bărbați

10 Apr 2024 684

În județul Constanța După ce au făcut autostopul, doi tineri au tâlhărit șoferul

09 Apr 2024 522

Constanța Doi bărbați, reținuți după ce ar fi jefuit mai multe persoane în vârstă. Cum acționau bărbații

08 Apr 2024 591

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1267

Știri Constanța Un tânăr și un minor, reținuți pentru furt calificat în formă continuată

05 Apr 2024 556

Știri Constanța Un bărbat de 39 de ani, urmărit pentru furt calificat, încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă

03 Apr 2024 462

Constanța. Falși polițiști, în așteptarea deciziei! Achitare ori condamnare

01 Apr 2024 425

A sustras bani și bijuterii din apartamente în municipiul Constanţa. Bărbatul este arestat și cercetat pentru furt calificat!

29 Mar 2024 604

În Constanța Un tânăr s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat

28 Mar 2024 463

Bărbat arestat pentru furturi din locuințe, în municipiul Constanța. Valoarea prejudiciului este de peste 100.000 de lei (FOTO)

28 Mar 2024 663

Cinci tineri, reținuți pentru că ar fi sustras din mai multe mașini, în Medgidia, județul Constanța. Ce au constatat polițiștii?

28 Mar 2024 596

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 685

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 665