Constănțeni, trimiși în judecată după referendumul organizat în iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României. S-a dat un nou termen

  • Doi dintre inculpaţi au fost membri ai unei secţii de votare din localitatea Lumina, iar al treilea a fost membru al unui birou electoral din Ovidiu.
Judecătoria Constanţa a stabilit un nou termen în dosarul în care trei constănțeni au fost deferiți justiției de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după referendumul naţional organizat în iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României.
 
Noul termen al acestui proces a fost stabilit pentru data de 8 septembrie.
 
Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanţa, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Conform actului de sesizare a instanței, doi dintre inculpaţi au fost membri ai unei secţii de votare din localitatea Lumina, iar al treilea a fost membru al unui birou electoral din Ovidiu.
 
Cei trei sunt acuzaţi, potrivit unor surse, de săvârşirea infracţiunii de introducere în urnă a unui număr suplimentar de buletine peste cele votate de alegători sau de falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale.
 
„Prin rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: cu ocazia desfăşurării referendumului naţional din data de 29.07.2012, învinuiţii au introdus în urnă un număr suplimentar de buletine de vot, corespunzător unui număr de persoane care nu s-au prezentat la urne şi a căror semnătură a fost executată în fals, denaturând, în acest mod, realitatea datelor înscrise în documentele întocmite la nivelul biroului electoral“, arăta Parchetul General al României în 2012.
 
Citește și
 
DGA Bărbat, prins în flagrant în timp ce dădea mită unui agent de poliție

Municipiul Constanţa, prin Primar, chemat la judecată pentru anularea unei dispoziții de plată de 1,2 milioane de euro. Procesul, amânat (document)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.