Constănțenii ar putea să nu mai fie obligați să poarte masca de protecție în spațiile publice deschise. Proces câștigat în primă instanță

  • Decizia Curții de Apel București a fost luată în dosarul numărul 7332/2/2020 al instanței, fiind pronunțată de completul prezidat de judecătorul Ionuț Cristian Andreescu și din care fac parte magistrații Carmen Mihaela Voinescu și Cristina Petrovici.
  • În aceste momente, obligativitatea portului măștii de protecție în spațiile publice deschise din Constanța este încă în vigoare.
  • „Critica mea vizează  măsura obligării purtării măștii  în spații deschise. Consider nelegală această măsură deoarece toate ordinele DSU trebuie să fie în conformitate cu legea. În opinia mea, domnul doctor Arafat a adăugat la lege“, a mai precizat avocatul constănțean Minodora Ion.
  • „În opinia mea, purtarea unor măști neconforme și în spații deschise poate prejudicia în mod grav sănătatea“, a mai explicat avocatul.
 
Magistrații Curții de Apel București au luat, în primă instanță, o decizie fără precedent în România.
 
În dosarul cu numărul 7332/2/2020, la cererea formulată de un avocat din Constanța, judecătorii bucureșteni au înlăturat sintagma „...și deschise“ din ordinul privind prelungirea măsurii carantinei în municipiul Constanța, stabilind că masca de protecție nu va mai fi obligatorie în spațiile publice deschise.
 
Decizia Curții de Apel București a fost luată de Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a instanței, în completul prezidat de judecătorul Ionuț Cristian Andreescu și din care fac parte magistrații Carmen Mihaela Voinescu și Cristina Petrovici.
 
Avocatul Minodora Ion, din cadrul Baroului Constanța, a făcut o serie de precizări importante, la solicitarea ZIUA de Constanța, cu privire la ce se va întâmpla după luare acestei decizii de către Curtea de Apel București, dar și cu privire la motivele ce au stat la baza acțiunii intentate în instanță.
 
Astfel, potrivit declarațiilor avocatului, Departamentul pentru Situații de Urgență are termen două zile, de la comunicarea hotărârii luate de instanță, pentru a declara recurs. În aceste momente, obligativitatea portului măștii de protecție în spațiile publice deschise din Constanța este încă în vigoare.
 
Mai exact, purtarea măștii în spațiile publice deschise este în continuare obligatorie, până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză prin care sintagma să fie eliminată.
 

„În opinia mea, domnul doctor Arafat a adăugat la lege“

 
„Am formulat acțiune la Curtea de Apel București, având ca obiect anularea parțială a art 4 pct 15 din Ordinul Șefului DSU de prelungire a măsurii carantinei în municipiul Constanța“, a explicat avocatul Minodora Ion, pentru ZIUA de Constanța.
 
„Critica mea vizează  măsura obligării purtării măștii  în spații deschise. Consider nelegală această măsură deoarece toate ordinele DSU trebuie să fie în conformitate cu legea. În opinia mea, domnul doctor Arafat a adăugat la lege“, a mai precizat avocatul constănțean.

 
În continuare, aceasta a declarat că „instanța a admis cererea și a dispus că obligarea purtării măștii în spații deschise este nelegală. Este a doua acțiune pe acest obiect din UE, prima fiind pronunțată de Tribunalul de la Strassbourg, în august. Atunci, instanța a menționat că purtarea măștii în spații deschise este inutilă, studiile arătând că riscul de contaminare este mai mare în spațiile închise“.
 

„Rapoartele și alertele privind numărul enorm, peste 93%, al măștilor neconforme au reprezentat un motiv în plus pentru formularea acțiunii. În opinia mea, purtarea unor măști neconforme și în spații deschise poate prejudicia în mod grav sănătatea. Ca să nu mai spun că, în anotimpurile umede, masca își pierde încă o dată eficiența prin umezire“, a mai explicat Minodora Ion.
 
Încă o dată, avocatul a făcut precizarea că hotărârea Curții de Apel București nu este definitivă, ci că are un termen de două zile de la comunicare în care se poate declara recurs.
 

Ce a stabilit instanța
 

Până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză, purtarea măștii în public, în spațiile deschise, rămâne obligatorie în continuare.
 
Minuta hotărârii Curții de Apel București, pronunțată în dosarul numărul 7332/2/2020, este următoarea:
 
„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă - Ministerul Afacerilor Interne.Respinge acţiunea formulată împotriva pârâtului Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă - Ministerul Afacerilor Interne, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată iniţiale. Respinge cererea de chemare în judecată iniţială, ca tardiv formulată. Admite cererea completatoare. Anulează parţial prevederile art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427 din 17.12.2020, publicat în Monitorul oficial nr. 1257 din 18 decembrie 2020, în ceea ce priveşte instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţii deschise, în sensul înlăturării sintagmei „…şi deschise”. Cu recurs în maxim două zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal.Pronunţată în şedinţă publică azi 23.12.2020“.
 
Citește și:

Mesajul transmis de avocatul din Constanța care a câștigat procesul privind masca de protecție
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 650

Raport covid 06 - 12 noiembrie 2023. Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

14 Nov 2023 1079

Coronavirus Constanța. Câți oameni sunt internați. Date oficiale de la Ministerul Sănătății (DOCUMENT)

07 Nov 2023 1052

Coronavirus Constanța. Câți copii sunt internați. Date oficiale de la Ministerul Sănătății (DOCUMENT)

31 Oct 2023 980

Trei ani de mandat Prefectul județului Constanța a depus jurământul pe 15 octombrie 2020

15 Oct 2023 1068

Raport Coronavirus pentru intervalul 02-08 octombrie Nici o persoană nu este internată la Constanța! (DOCUMENT)

10 Oct 2023 1387

Coronavirus Constanța. Câți oameni sunt internați. Date oficiale de la Ministerul Sănătății (DOCUMENT)

26 Sep 2023 1113

Bilanț Covid pentru Constanța. Câți copii sunt internați (DOCUMENT)

04 Jul 2023 1220

Coronavirus Constanța. Câți copii sunt internați. Date oficiale (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1685

Bilanț Covid pentru Constanța. Câți copii sunt internați (DOCUMENT)

12 Jun 2023 1440

Numărul cazurilor de coronavirus, în scădere în ultima săptămână. Situația la Constanța (DOCUEMNT)

06 Jun 2023 1549

Coronavirus Constanța. Câți constănțeni sunt internați. Date oficiale (DOCUMENT)

29 May 2023 1260

Un nou pas făcut în extinderea capacității Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța!

27 May 2023 1313

Bilanț Covid pentru Constanța. Câți copii sunt internați. Date oficiale de la Ministerul Sănătății (DOCUMENT)

15 May 2023 1442

Procesul dintre fostul șef al Direcției de Asistență Socială din Primăria Constanța, Emil Mereuță și primarul Chițac se întoarce la Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2023 1158