Constituire de garanție din necunoașterea legii! Cum vrea Termoficare Constanța SRL să scape de punerea în aplicare a unei decizii dictate de magistrați?

  • Magistrații de la Tribunalul Constanța au decis la termenul din 5 septembrie a.c. asupra faptului că Termoficare Constanța SRL trebuie să constituie în favoarea Electrocentrale Constanța SA garanția în valoare de 30.000.000 lei, obligaţie asumată prin art. 2 din Anexa nr. 10 la Contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflaţi în competenţa de reglementare a ANRE nr. 5907/31.08.2021, astfel cum a fost modificat prin actul Adiţional nr. 2.
  • Decizia magistraților a fost dictată în dosarul nr. 1230/118/2022, aflat pe rolul secţia a II-a civilă, înregistrat de Electrocentrale Constanța SA și Electrocentrale Constanța SA prin administrator judiciar CITR filiala București SPRL, având ca obiect „litigii cu profesioniștii”
  • Decizia poate fi atacată cu apel, ceea ce se va și întâmpla după cum a precizat directorul Termoficare Constanța SRL
  • Liviu Dorel Popa spune că nu a știut că un contract între două persoane juridice cu capital de stat nu poate fi girat de un terț, în speță Primăria Constanța

Magistrații de la Tribunalul Constanța au decis la termenul din 5 septembrie a.c. asupra faptului că Termoficare Constanța SRL trebuie să constituie în favoarea Electrocentrale Constanța SA garanția în valoare de 30.000.000 lei, obligaţie asumată prin art. 2 din Anexa nr. 10 la Contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflaţi în competenţa de reglementare a ANRE nr. 5907/31.08.2021, astfel cum a fost modificat prin actul Adiţional nr. 2.

Decizia magistraților a fost dictată în dosarul nr. 1230/118/2022, aflat pe rolul secţia a II-a civilă, înregistrat de Electrocentrale Constanța SA și Electrocentrale Constanța SA prin administrator judiciar CITR filiala București SPRL, având ca obiect „litigii cu profesioniștii”.
 
Decizia poate fi atacată cu apel, ceea ce se va și întâmpla după cum a precizat directorul Termoficare Constanța SRL.

„Contractul actual cu Electrocentrale Constanța SA se încheie la începutul lunii octombrie, astfel obligația nu mai este pertinentă, deoarece nu poți constitui garanție pe un contract care nu mai este valabil. Contractul prin care cumpărăm energie termică are valabilitate un an. Vom încheia un alt contract și vom renegocia, astfel încât să nu mai fim nevoiți să constituim garanție, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Atunci noi nu am știut că potrivit legii, un contract între două persoane juridice cu capital de stat nu poate fi girat de un terț, în speță Primăria Constanța. Până în prezent noi am plătit către Electrocentrale Constanța SA, 5 milioane de lei pentru ca ei să achiziționeze gazul și vom mai achita 20 de milioane de lei din pierderea indusă pentru stocurile necesare producerii energiei termice”, a declarat Liviu Dorel Popa.

Vă reamintim că Electrocentrale Constanţa se află în insolvență. Noul termen a fost stabilit pentru data de 13 septembrie 2022.

În altă ordine de idei, amintim că Electrocentrale Constanța SA a formulat, la Tribunalul Constanța, o acțiune de atragere a răspunderii fostelor organe de conducere ale RADET Constanța, pentru situația în care a ajuns regia aflată în prezent în faliment.
 
Este vorba despre dosarul cu numărul unic 3265/118/2019/a15, cauză asociată doarului  privind falimentul RADET, respectiv 3265/118/2019.
 
Electrocentrale Constanta SA are calitatea de creditor majoritar în procedura insolvenței/falimentului RADET.

 
Conform portalului instanțelor de judecată, în dosarul cu indicativul 3265/118/2019/a15 și cu obiect „angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006“, părțile sunt:
 

Electrocentrale Constanța S.A. prin administrator judiciar CITR Filiala Bucuresti cu sediu ales - reclamant
Electrocentrale Constanta S.A. prin administrator judiciar CITR Filiala Bucuresti - reclamant
Electrocentrale Constanta S.A. prin administrator special Iacob Lorena- reclamant.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Mai multe bunuri mobile (deșeuri) aparținând Electrocentrale Constanța SA, valorificate! (DOCUMENT)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cinci indivizi din Italia căutați de justiție după evadarea unui rus cerut de SUA

06 Dec 2023 414

Consiliul Superior al Magistraturii îşi alege noua conducere

05 Dec 2023 397

CSM a stabilit interviurile procurorilor propuși de ministrul Justiției pentru funcțiile de conducere din DNA, DIICOT și Parchetul General

29 Nov 2023 480

Opt procurori, propuși de ministrul Justiției pentru a ocupa funcțiile de conducere vacante din DNA, DIICOT și Parchetul General. Lista

29 Nov 2023 620

Consiliul Județean Constanța, la mâna instanței de judecată Asocierea de firme care a vrut să construiască Spitalul Mama și Copilul a atacat în instanță decizia CNSC! Contractul de execuție ar putea fi reziliat!

27 Nov 2023 2535

Palatul de Justiție, din Constanța, „victima“ condițiilor meteo extreme (FOTO+VIDEO)

27 Nov 2023 688

Ministrul Adrian-Ioan Veștea „Ministerul Dezvoltării asigură condiții moderne pentru derularea actului de justiție”

24 Nov 2023 518

Curtea de Apel decide dacă trebuie achitate 4,38 de milioane de dolari pentru Dosarul Retrocedărilor

22 Nov 2023 693

Prefectul a atacat două dispoziții. Sunt vizate indemnizațiilor primarului și viceprimarului de la Hârșova

19 Nov 2023 640

Parchetul General, în colaborare cu Departamentul de Justiție al SUA, seminar la Constanța!

16 Nov 2023 466

Premieră în justiția din Dobrogea! Sentință definitivă, la Constanța, pentru lovirea unui şofer de ambulanţă

14 Nov 2023 6301

LISTĂ 17 judecători cer să fie eliberați din funcție prin pensionare! Iată cine sunt

14 Nov 2023 688

Atenție, judecători! Promovare la Curtea Supremă! Până când pot fi depuse cererile de înscriere (DOCUMENTE)

10 Nov 2023 431

Fostul ministru MAE, Bogdan Aurescu ales în funcția de judecător al Curții Internaționale de Justiție

09 Nov 2023 598

Procesul dintre Balcan Expres SRL și Mamaia SA, pe rolul Judecătoriei Constanța

08 Nov 2023 652