Contabila Casei de Ajutor Reciproc de pe lângă UM 01853 Capu Midia, condamnată definitiv pentru delapidare

  • Inculpata a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
  • Femeia este acuzată că şi-a însuşit, prin falsificarea mai multor documente contabile, suma totală de 33.869,25 lei.
  • Curtea de Apel a decis desființarea mai multor înscrisuri.


Verdict final în dosarul în care contabila Casei de Ajutor Reciproc de pe lângă UM 01853 Capu Midia este acuzată de delapidare în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea inculpatei la doi ani de închisoare cu suspendare.
 

Povestea din instanță

Prin rechizitoriul nr. 7231/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Nicoleta Oglinda, cercetată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare în formă continuată (8 acte materiale) (...) şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (7 acte materiale) (...).

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatei faptul că, în perioada 04.12.2014 – 18.12.2015, în calitate de contabil la Casa de Ajutor Reciproc de pe lângă UM 01853 Capu Midia, şi-a însuşit, prin falsificarea mai multor documente contabile, suma totală de 33.869,25 lei din gestiunea persoanei juridice unde îşi desfăşura activitatea, sumă ce reprezenta depozite şi depuneri de numerar ale membrilor Casei de Ajutor Reciproc.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa, instanţă care a decis condamnarea inculpatei la doi ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Instanţa a stabilit un termen de supraveghere de doi ani, inculpata fiind obligată să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 

Muncă în folosul comunităţii

Mai mult, inculpata a fost obligată să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe durata termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la una din următoarele unităţi: Primăria/Consiliul Valu lui Traian, pe o perioadă de 90 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Judecătoria Constanţa i-a pus în vedere inculpatei că, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, se vor aplica dispoziţiile privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Magistraţii au admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Casei de Ajutor Reciproc de pe lângă UM 01853 Capu Midia în contradictoriu cu inculpata, aceasta fiind obligată la plata către partea civilă a sumei 33.869,25 lei, actualizată cu indicele de inflaţie de la data săvârşirii faptei şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune materiale.


Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care a a decis desfiinţarea ca fiind false a mai multor înscrisuri (cereri de împrumut, dispoziţii de plată, chitanţe angajament și cereri de retragere numerar), menținând decizia privind condamnarea.


Hotărârea Curții de Apel Constanța este definitivă!


Citește și:

Poștăriță din Valu lui Traian, condamnată definitiv

Povestea unei poștărițe din Constanța acuzată că a furat zeci de pensii. Ce pedeapsă a primit




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța UM 01853 Capu Midia face angajări. Detalii

11 Feb 2024 1328

UM 01853 Capu Midia, Constanța scoate la concurs un post vacant. Ce condiții trebuie îndeplinite

30 Dec 2021 2199

Militar de la UM 01853 Capu Midia, prins băut la volan!

11 Nov 2021 3535

Județul Constanța Posturi vacante în cadrul unității militare de la Capu Midia- Corbu

14 Aug 2021 2523

Aproape două hectare din unitatea militară de la Capu Midia – Corbu, vândute între civili. Intervenția judecătorilor

14 Jan 2021 6385

Judecătorii reiau procesul privind delapidarea Casei de Ajutor Reciproc de pe lângă UM 01853 Capu Midia

10 Jun 2020 1441

Contabila Casei de Ajutor Reciproc de pe lângă UM 01853 Capu Midia, condamnată. Procesul a fost suspendat

22 Apr 2020 1953

Delapidarea Casei de Ajutor Reciproc de pe lângă UM 01853 Capu Midia, la Curtea de Apel Constanţa

04 Mar 2020 2904

Contabila Casei de Ajutor Reciproc de pe lângă UM 01853 Capu Midia, condamnată pentru delapidare şi fals în înscrisuri (document)

08 Feb 2020 6863