Contabila unei primării, condamnată pentru conflict de interese. Ce s-a decis ieri în sala de judecată

Curtea de Apel Constanţa a s-a pronunţat ieri în dosarul în care E.S., contabila unei primării din judeţul Tulcea, a fost condamnată în primă instanţă la trei ani de închisoare pentru conflict de interese.
 
Instanţa a dispus rejudecarea cauzei de prima instanţă, respectiv Judecătoria Tulcea. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă. De menţionat că în prezenta cauză judecătorii din Constanţa au avut şi o opinie separată, în sensul reducerii pedepsei principale aplicate inculpatei de la trei ani de închisoare la un an şi şase luni de închisoare şi suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
 
Contabila a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
 
În actul de sesizare a instanţei se arată, printre altele, că inculpata, în perioada 2009 -2013, ar fi desfăşurat o activitate infracţională în mod continuat prin participarea şi luarea de decizii în încheierea, semnarea şi derularea de contracte încheiate între Primărie şi o societate comercială, unde administratori erau fiica şi ginerele său.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Contabilul unei primării, condamnat. Ce s-a decis la Curtea de Apel Constanţa

27 Jul 2018 2126