Container reținut în Portul Constanța!

 
Tribunalul Constanța a decis, vineri, reținerea în Portul Constanța a unui container descărcat în terminalul II din portul Constanţa Sud.
 
Decizia magistraților este executorie, însă poate fi contestată.
 
Reținerea este valabilă până la soluţionarea în fond a cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 1524/118/2021, având ca obiect instituirea sechestrului judiciar asupra aceluiaşi container.
 
Oficial de la instanță
 
„Admite cererea formulată de reclamanta Marchand S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii: Baoding Yongwei Casing Co. Ltd., Cosco Shipping Lines Co. Ltd. şi Constanta South Container Terminal S.R.L. Dispune reţinerea de către pârâtul Constanta South Container Terminal S.R.L., în terminal, a containerului nr. TEMU0852677 P853997, menţionat în conosamentul nr. COSU6286004670 emis la data de 28.12.2020 şi descărcat în terminalul II din portul Constanţa Sud la data de 14.02.2021, până la soluţionarea în fond a cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 1524/118/2021, având ca obiect instituirea sechestrului judiciar asupra aceluiaşi container. Executorie. Cu apel în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.02.2021“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 408

CNAPM SA Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM, Incinta Port, Danele 64-65-66, Parcelele 64-65-66, Parcelele 256 și 257

12 Apr 2024 317

​Se asfaltează podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (FOTO)

12 Apr 2024 438

Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 8 milioane lei, depistate în Portul Constanța

11 Apr 2024 365

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța evaluează parcelele de teren pentru închiriere

11 Apr 2024 386

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 483

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Agigea Port - PTF Siret

09 Apr 2024 494

Conexiuni maritime și economice. De la Portul Constanța la Portul Linz

09 Apr 2024 435

Parfumuri contrafăcute descoperite în portul Constanța Sud (FOTO)

08 Apr 2024 421

Accident rutier, în Constanța. O mașină a intrat într-un copac (Galerie FOTO)

06 Apr 2024 1009

Știri Constanța Dana 79 din Port, închisă, în urma unor anchete ale autorităților din cadrul SRI (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 10519

Firme Constanța Acționarii societății Șantierul Naval Constanța SA, convocați în AGOA!

03 Apr 2024 575

Știri Constanța Pasajul Baza Tehnică din zona Porții 5 va fi deschis circulației, azi, după reparații capitale (VIDEO)

02 Apr 2024 513

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 510

Știri Constanța azi Se circulă cu dificultate în zona Portul Constanța, spre Poarta 1 (FOTO)

31 Mar 2024 887