Crimă la Palazu Mic pedepsită cu aproape 45 de ani de închisoare! Dosarul s-ar putea rejudeca


 
  • Cererea privind rejudecarea dosarului va fi analizată de magistrațiii Tribunalului Constanța la jumătatea lunii octombrie.
  • Amintim că în cauză au fost trimiși în judecată doi inculpați – unul din Palazu Mic iar al doilea din Ovidiu, județul Constanța!
  • Ambii au fost condamnaţi de Tribunalul Constanța la aproape 45 de ani de închisoare.
  • Cei doi au fost deferiţi Justiţiei de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sub acuzaţia de omor calificat şi tâlhărie calificată, fiind acuzaţi că ar fi bătut un bărbat pe care, ulterior, l-ar fi aruncat într-un canal cu apă de lângă ferma agrozootehnică de la marginea satului Palazu Mic.
 
 
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au fost investitți să soluționeze o cerere de rejudecare privind dosarul unei crime din județul Constanța! Este vorba despre cazul unui paznic ucis și apoi aruncat într-un canal cu apă de lângă ferma agrozootehnică de la marginea satului Palazu Mic. 
 
Cererea privind rejudecarea dosarului va fi analizată de magistrațiii Tribunalului Constanța la jumătatea lunii octombrie.
 
Amintim că în cauză au fost trimiși în judecată doi inculpați – unul din Palazu Mic iar al doilea din Ovidiu, județul Constanța!
 
Ambii au fost condamnaţi de Tribunalul Constanța la aproape 45 de ani de închisoare.
 
Cei doi au fost deferiţi Justiţiei de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sub acuzaţia de omor calificat şi tâlhărie calificată, fiind acuzaţi că ar fi bătut un bărbat pe care, ulterior, l-ar fi aruncat într-un canal cu apă de lângă ferma agrozootehnică de la marginea satului Palazu Mic.
 
Potrivit anchetatorilor, în noaptea dintre 6 şi 7 decembrie 2015, în jurul orei 24.00, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, cei doi inculpaţi s-au deplasat la o fermă agrozootehnică de la marginea satului Palazu Mic, de unde au reuşit să sustragă mai multe obiecte, printre care un acumulator auto, o rolă de cablu şi un lanţ.
 
Cei doi au fost surprinşi de paznicul fermei, un bărbat de 43 de ani, pe care l-ar fi atacat, spun procurorii, prin acţiuni conjugate, „lovindu-l cu o bâtă şi cu muchia netăioasă a unei toporişti, apoi, în mod repetat, cu pumnii şi cu picioarele, preponderent în zona capului“.

 
„La final, au târât victima inconştientă câţiva metri şi au aruncat-o în apa curgătoare (derea) din apropierea fermei, după ce au şi deposedat-o de telefonul mobil, un cuţit şi o lanternă“, se mai arată în documentele anchetatorilor.
 

Cadavrul victimei a fost descoperit în apă de o echipă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, iar în urma autopsiei a rezultat că moartea a fost cauzată de asfixia mecanică prin înec, pe fondul stării de inconştienţă induse de leziunile traumatice produse.
 
În primă fază a anchetei, în dimineaţa zilei de 7 decembrie 2015, administratorul fermei a reclamat dispariţia paznicului, iar în urma investigaţiilor, a fost identificat şi depistat în aceeaşi zi unul dintre suspecți.
 
Acesta, înainte de a fi reţinut de procurori, a declarat că ar fi asistat ca simplu spectator la jefuirea şi uciderea victimei de către celălalt inculpat.
 
Mai departe, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, lucrătorii de poliţie de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa l-au depistat, în cursul zilei de 9 decembrie 2015, şi pe cel de-al doilea inculpat, care, timp de două zile, s-a ascuns în zona carierei dezafectate de piatră dintre localităţile Palazu Mic şi Piatra.
 
De menţionat că cel de-al doilea inculpat a recunoscut comiterea faptelor şi a explicat că, împreună cu primul inculpat, a săvârşit faptele împotriva paznicului fermei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Crimă în Constanța! Cum a încercat autorul să-i păcălească pe procurori!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Crimă la Mangalia! Prima condamnare - 15 ani şi 3 luni

10 Apr 2024 854

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1083

UPDATE Șocant în Constanța! O femeie agresată de un bărbat în cartierul Tomis Nord (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 2733

UPDATE Moarte suspectă înainte de Crăciun la Constanța! Bărbat găsit decedat în zona CET (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 3975

Crimă, în județul Tulcea, descoperită după înmormântarea victimei! Suspectul principal, condamnat definitiv la Constanța

18 Dec 2023 1808

Închisoare pe viață, la Constanța, după crima din Medeea! Cererea de revizuire, respinsă

15 Dec 2023 8930

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2445

Tragedie la Murfatlar! Judecătorii mai au nevoie de timp pentru pronunțare

12 Nov 2023 1427

Constănțean condamnat la închisoare pe viață cere rejudecarea dosarului! Când va avea loc pronunțarea

12 Nov 2023 918

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procurorii se pregătesc să închidă ancheta

03 Nov 2023 1391

Crimă într-un hotel din Mangalia Avocatul Cristian Ion – „Loredana regretă enorm!“ (VIDEO)

30 Oct 2023 1796

Crimă în baza sportivă Tenis Club Mamaia! Începe procesul

19 Oct 2023 916

Crimă la Mangalia! Avocatul Cristian Ion face noi declarații. Sunt gata expertizele (VIDEO)

17 Oct 2023 4390

Crimă într-un hotel din Mangalia! „Loredana a început să aibă coșmaruri și se roagă să fie iertată!“ (VIDEO)

02 Oct 2023 3741

Premieră în justiția din Constanța! Prima condamnare definitivă pentru o crimă fără cadavru!

01 Oct 2023 1900