Crimă la Tortoman! Detalii din anchetă


 
  • În fața magistraților, bărbatul a spus că, de fapt, soţia lui, la intrarea în casă, s-ar fi dezechilibrat, ar fi căzut pe spate şi s-a lovit de dalele de ciment aflate în curtea casei, moment în care s-ar fi lovit la cap şi la corp.
 
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat (M.E.), de aproximativ 60 de ani, din localitatea Tortoman, judeţul Constanţa, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub forma infracțiunii de omor.
 
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 25 iulie 2021, în curtea locuinţei comune din localitatea Tortoman, judeţul Constanţa, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unei gelozii exacerbate, ar fi ucis-o pe soția sa, victima M.M., în vârstă de 57 de ani, pe care ar fi lovit-o în mod repetat cu un corp contondent din lemn peste tot corpul, preponderant la nivelul membrelor, astfel că i-a provocat grave leziuni care au condus la moarte, prin şoc hemoragic şi şoc traumatic.
 
Recent, Tribunalul Constanța a respins ca nefondate cererile şi excepţiile invocate de inculpat și a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
 
Astfel, instanța a dispus începerea judecăţii cauzei faţă de inculpat.
 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă.
 
În fața magistraților, bărbatul a spus că, de fapt, soţia lui, la intrarea în casă, s-ar fi dezechilibrat, ar fi căzut pe spate şi s-a lovit de dalele de ciment aflate în curtea casei, moment în care s-ar fi lovit la cap şi la corp.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și
 
Detalii!
Abandonat în ușa Spitalul din Cernavodă, un bărbat a murit după ce a fost bătut! Condamnări definitive

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Crimă la Mangalia! Prima condamnare - 15 ani şi 3 luni

10 Apr 2024 854

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1084

UPDATE Șocant în Constanța! O femeie agresată de un bărbat în cartierul Tomis Nord (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 2733

UPDATE Moarte suspectă înainte de Crăciun la Constanța! Bărbat găsit decedat în zona CET (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 3978

Crimă, în județul Tulcea, descoperită după înmormântarea victimei! Suspectul principal, condamnat definitiv la Constanța

18 Dec 2023 1810

Închisoare pe viață, la Constanța, după crima din Medeea! Cererea de revizuire, respinsă

15 Dec 2023 8931

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2445

Tragedie la Murfatlar! Judecătorii mai au nevoie de timp pentru pronunțare

12 Nov 2023 1427

Constănțean condamnat la închisoare pe viață cere rejudecarea dosarului! Când va avea loc pronunțarea

12 Nov 2023 918

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procurorii se pregătesc să închidă ancheta

03 Nov 2023 1392

Crimă într-un hotel din Mangalia Avocatul Cristian Ion – „Loredana regretă enorm!“ (VIDEO)

30 Oct 2023 1797

Crimă în baza sportivă Tenis Club Mamaia! Începe procesul

19 Oct 2023 916

Crimă la Mangalia! Avocatul Cristian Ion face noi declarații. Sunt gata expertizele (VIDEO)

17 Oct 2023 4390

Crimă într-un hotel din Mangalia! „Loredana a început să aibă coșmaruri și se roagă să fie iertată!“ (VIDEO)

02 Oct 2023 3745

Premieră în justiția din Constanța! Prima condamnare definitivă pentru o crimă fără cadavru!

01 Oct 2023 1900